Anul preşedintelui antizgomot

Publicat în Dilema Veche nr. 619 din 24 decembrie 2015
Cum explici România unui refugiat jpeg

2015  a fost anul pre­șe­din­telui. De la optimismul reținut al debutului de mandat, trecînd prin conflictul surd cu executivul condus de Victor Ponta și terminînd cu instaurarea unui guvern mai prietenos, Klaus Iohan­nis a dominat. A făcut-o eficient, nezgomotos și, în același timp, dînd senzația unei oarecari inadecvări care tinde să devină parte din persoana sa publică. 

Ceea ce am văzut anul acesta a fost, în­tr‑a­devăr, un alt stil de a face politică. Dacă e ceva ce președintele a promis, și a și respectat, a fost această schimbare de stil. Mai puțin conflictual, mai puțin expansiv și mai puțin tentat să vorbească în propoziții scurte și citabile, dl Iohannis a reușit rapid să se desprindă de imaginea predecesorului său. Însă, dincolo de percepții, ce rămîne din anul președintelui? Rămîne, în primul rînd, un guvern nou. O construcție curioasă care anulează cumva paradigma clasică Putere-Opoziție. Cele două partide mari au fost de acord să sprijine cabinetul Cioloș, să cedeze în fața voinței președintelui, fără însă a renunța total și la sursele de putere. Prezența în guvern a lui Vasile Dâncu, de exemplu, anulează prezumția de „tehnocrație“ , vehiculată atît de intens în perioada alcătuirii cabinetului. 

Așa se face că, paradoxal, avem un guvern care beneficiază de un larg sprijin parlamentar fără însă a reprezenta pe cineva anume. E cabinetul Cioloș un guvern PSD? Nu. E guvern PNL? Nu. Stînga? Dreapta? Greu de spus. Cel mult un guvern prezidențial non-ideologic, a cărui instaurare a fost validată de un Parlament lipsit de inițiativă și paralizat de calcule care nu ieșeau nicicum. 

Presiunea străzii, atîta cîtă a fost, a fost suficientă pentru îndepărtarea precedentului guvern, însă am dubii că a fost suficientă pentru numirea celui curent.

În fapt, mandatul de a rezolva impasul a fost cedat președintelui pentru că nici unul dintre partidele mari nu era într-o situație prea bună. PSD, trecut recent printr-o schimbare la vîrf și cu o sumă semnificativă de probleme cu justiția, avea nevoie de o pauză pentru asimilarea schimbărilor începute odată cu alegerile prezidențiale din 2014. PNL, în mijlocul unei fuziuni neentuziasmante și greu de administrat, nu avea nici puterea parlamentară și nici voința sau numele necesare pentru a forța un cabinet propriu. 

Partidele i-au oferit președintelui o parte din puterea pe care nu o mai puteau gestiona. E aici o tranzacție complexă care pune guvernul prezidențial în fața unui mandat pe care l-aș califica mai degrabă rezervat. Aș menționa aici relativa lipsă de reacție la propunerile de creștere a salariilor din sectorul bugetar sau la presiunile civice privind deschiderea sistemului politic înaintea alegerilor locale de anul viitor. Nici Guvernul, nici președintele nu au demonstrat vreo dorință reală de a intra în conflict cu partidele. Asta ne aduce la o altă caracteristică a președintelui. Capacitatea de a judeca politic contextul și refuzul conflictului direct și deschis. Dl Iohannis pare să fi înțeles că orice bătălie, chiar și cîștigată, lasă urme și are consecințe pe termen lung. Chiar dacă e devreme pentru astfel de speculații, președintele pare să își gîndească cariera la Cotroceni pentru două mandate. 

I ntervențiile sale publice au lăsat adesea senzația că își conservă energia pentru un maraton. Un avans lent și sigur într-o încercare de cucerire a puterii, nivel cu nivel. Aș remarca aici un detaliu important și care e una din principalele caracteristici ale anului prezidențial: dl Iohannis a preferat să numească persoane de încredere la conducerea serviciilor secrete, distrugînd ceea ce foarte mulți sperau să devină o tradiție românească: numirea unui reprezentant al Opoziției în fruntea uneia dintre principalele structuri de securitate națională. 

Mesajul e fără echivoc și, cumva, descurajator. Președintele preferă controlul în fața fantasmei echilibrului politic. Asta ar putea să denote și un soi de nesiguranță a fostului primar al Sibiului trimis de electorat la Cotroceni. Dar, dacă citim știrile din ultimii doi-trei ani, e greu să nu înțelegem de unde vine atitudinea asta. Avem deja un fost șef de stat care s-a declarat „învins de servicii“, în timp ce un al doilea se plînge zgomotos de ele. Probabil că dl Iohannis nu vrea să fie al treilea. Încă nu știu dacă e o dovadă de pragmatism sau doar un abandon cinic al speranței că se poate și altfel. 

În plan extern, dl Iohannis a fost mai degrabă prudent. Definitorie pentru acțiunea prezidențială a fost atitudinea față de criza refugiaților. România a evitat situarea la extremitățile spectrului de opinii, fără însă să contribuie în vreun sens la avansul dezbaterii. Aici, dl Iohannis se pliază cumva pe ceea ce s-a întîmplat în ultimii ani. Vocea europeană a României nu e o voce, ci un murmur. Bucureștiul e aproape inexistent la Bruxelles, iar, pînă la finalul anului, Klaus Iohannis nu a părut să încerce să schimbe lucrul ăsta. Un semn bun poate fi totuși faptul că, în decembrie, președintele a cedat dreptul de reprezentare la Consiliul European premierului, a cărui experiență în politica UE e greu de contestat. 

Președintele Iohannis încheie anul mai puternic decît l-a început. Controlează Guvernul, controlează serviciile secrete și are o relație non-conflictuală cu partidele. Anul ăsta, președintele a cîștigat. A cîștigat influență, putere și mijloace de acțiune. 

A  reușit asta avînd răbdare, lucrînd meticulos și dînd dovadă de un soi de încăpățînare silențioasă, ambițioasă și eficientă. După zece ani, România are un președinte antizgomot.

Însă, dacă aveți răbdare să recitiți discursul de învestitură, o să remarcați că nici unul dintre angajamentele specifice luate în fața națiunii nu a fost încă îndeplinit. Mediul politic e la fel de opac și închis, „marile sisteme publice“ (în cuvintele președintelui) sînt chiar mai contestate decît erau acum un an, iar rolul României în Uniunea Europeană e la fel de minor și de neclar. 

Aș încheia cu un citat din acel discurs: „România nu are voie să rămînă țara proiectelor mereu începute și niciodată terminate, de la Constituție la autostrăzi, țara vorbelor frumoase și faptelor puține, țara care face legi pentru prezent, nu pentru viitor, pentru interese particulare, nu pentru binele comun. România nu poate să rămînă țara așteptărilor mari și rezultatelor mici, țara timpului irosit și a oportunităților ratate“.

Mai sînt patru ani de mandat. Poate e nevoie și de un pic de zgomot.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la

.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.