Un sport la Răsărit
Handbalistele sînt mai drăguţe decît ceilalţi sportivi?
Ei bine, ar fi putut conta şi asta atunci cînd Guvernul a decis să devină un alchimist care transformă o medalie de bronz în echivalentul a două de aur. De unde răzvrătirea sănătoasă a lui Marian Drăgulescu. Gimnastul a primit pentru argintul său mondial de trei ori mai puţini bani decît, să zicem, Ada Nechita, extrema blondă care ridică pulsul de cîte ori aruncă la poartă ori e prinsă în prim-plan la TV. Frumuseţea contează, iar acest Executiv încă verde reacţionează omeneşte. Nu neapărat la estetica fizionomei, cît la recepţia sentimentală a unei performanţe. E în logica prezentului, dramatismul vinde. El a fost împins spre această decizie de valul de simpatie produs de handbaliste şi astfel a fost pus faţă în faţă cu contradicţiile grave ale unei lumi care navighează după ureche. Sportul nu are o strategie de ţară, ci doar una de gestionare la minut a sărăciei. De unde apar drame. Lăsate la latitudinea unor sinusoide emoţionale, recompensele nasc monştri. De ce argintul pe care şi l-au pus la gît fetele de la judo sau de la scrimă e sub cel al lui Neagu şi compania? Nu există un răspuns raţional. Dar ar putea exista atunci cînd statul îşi va defini politica în domeniul sportului. Dacă va alege să investească preponderent în disciplinele cu tradiţie naţională şi/sau popularitate globală în detrimentul împrăştierii puţinului pe zeci de sporturi, atunci se vor găsi bani buni pentru performanţe. Pînă atunci, pentru handbal, veşnicul copil rătăcitor, se va tot tăia viţelul cel gras.
Radu NAUM
