Un sport la Răsărit
Va fi vorba de strămoşescul „Pe aici nu se trece“ şi în meciul de deschidere cu Franţa de la Euro?
Exact. Deja am pus smoala la clocotit, albinele la crescut, ţepele la ascuţit. Pardon, ţepele erau pentru ai noştri, la Universitate. Dar poate mai rămîn cîteva şi pentru ei, mi-e că nu le‑am folosit pe toate. Ştiţi cum e numită Naţionala României în presa franco-helvetă? Blocul (de beton), Seiful, Marele Zid. Cică mai nou defensiva tricoloră se vede şi de pe Lună. Sfînta tactică a ariciului, de fabricaţie nea Puiu, dar avînd o fundaţie istorică. Nu învăţam oare la şcoală pe vremuri că noi n-am atacat pe nimeni, niciodată? Păi, fix despre asta va fi vorba pe Stade de France, în ziua de 9 iunie, Ziua Reîmbarcării. Îi vom împacheta pe cocoşi şi îi vom trimite cu arme şi bagaje să se mai gîndească un pic despre ce e vorba în fotbalul modern. Fantezie, pase luminoase, driblinguri fine? Vax! Citiţi pe buzele noastre: A-PĂ-RA-RE! Tranşee, sîrmă ghimpată, mine antipersonal. Saint-Denis va fi un nou Verdun, o Marnă dîmboviţeană. Rar ne vom ridica din adăposturi pentru a arunca vreo grenadă, sperînd să nimerim fix depozitul lor de muniţie, să sară toţi în aer. Idealul nostru a rămas la stadiul celei mai mari părţi a Primului Război Mondial, un lung meci egal cu preţul a sute de mii de suflete moarte. Moarte întru pasiune în cazul nostru. Sigur, din cînd în cînd ne vom întreba amar de ce nu contăm în lume, în politică sau în sport (care e tot un fel de politică), de ce sîntem ignoraţi, ba chiar ironizaţi. Deci, de-aia!
Radu NAUM
