EDITORIALE ȘI OPINII

Îl ştiu din vedere de foarte multă vreme, de prin cartier. E un domn cu burtă, chelie şi favoriţi. Pe vremuri umbla îmbrăcat numai în costum, cu mîinile la spate, întotdeauna îngîndurat, cu privirea fixată în pămînt, la doi metri în faţă, preocupat parcă de nişte probleme foarte importante.

În Alsacia, în 2010, făcînd cercetări î­na­in­tea lucrărilor de amenajare rutieră, arheologii au găsit întîmplător o galerie din prima linie a frontului german, care a putut fi pusă în legătură cu documente de arhivă despre adăpostul Kilian, din Carspach (Haut-Rhin).

Revenind la cursa prezidențială americană, mi se pare că, pentru România, este extrem de importantă o declarație a lui Donald Trump despre NATO, făcută (ce coincidență!) cu o zi înainte de atentate. „Ideea pe care se bazează NATO este bună, însă trebuie redistribuite cheltuielile.“

Cei mai frumoși ghiocei ai acestei primăveri – cele mai inocente ființe, cele mai fragile zîmbete și cele mai hieratice apariții – sînt unii dintre primarii noștri.

Europa a fost construită cu gîndul că prosperitatea aduce securitate. Principiul e valabil în continuare, dar nu mai e suficient. Cea mai mare economie a lumii, Uniunea Europeană nu are nici atribuții semnificative și nici vreo dorință reală de a-și asuma obligații privind securitatea cetățenilor săi.

Culmea, atentatele de la Bruxelles au venit la doar cîteva zile după ce, în urma unei acțiuni comune, polițiștii ambelor țări reușiseră să-l aresteze pe ultimul terorist din grupul celor care au atacat Parisul.

Am redescoperit recent stilul în care dealerii de maşini doresc să-şi vîndă produsele şi în care vechi obiceiuri răzbat prin spoiala "infuziei de know-how" în domeniu....

N-ar merita să regăsim tăcerea interogativității, a reflecției dezinteresate? Nu ne-ar prinde bine, tuturor, să luăm în serios și lucrurile cu adevărat serioase? Să recuperăm gustul pentru atemporal, pentru urgența marilor teme ale omenescului, pentru idei și trăiri necircumstanțiale?

Relativ recent, a fost înregistrată o mare victorie a drepturilor omului, în speță, a egalității de șanse, de natură să reducă fundamental inegalitatea de gen: Viagra roz.

Euro-Narnia a descoperit că, după ce s-au cheltuit foarte mulți bani pentru a educa N-romii, „îmbunătățirile pentru participarea la educație și rezultatele la examenele școlare nu s-au tradus în îmbunătățirea prospectelor de angajare. În unele dintre cazuri, situația angajării N-romilor s-a deteriorat și mai rău“.

„În 1985, pe cînd eram elev de liceu, în localitatea noastră a venit primar un medic veterinar dintr-o comună învecinată, Esteban Fudulie pe numele lui singular. Numele avea o istorie, aidoma și personajul.“

Comunicarea de duminica trecută a ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, are un caracter mai pronunțat politic decît tehnic. Ea marchează distanțarea României de politica de respingere și izolare a statelor din Europa Centrală. Este – putem citi în subtext – încercarea de a repara o greșeală.

Expre este diferenţiat stilistic de echivalentele sale; pentru sensul „special, intenţionat, deliberat, anume, dinadins“ registrul colocvial poate recurge la forma adverbială expre, în vreme ce limbajul standard preferă construcţia cu adjectiv: în mod expres.

Primesc pe e-mail, prin bunăvoința profesorului Radu Gologan, un text în engleză de Solomon Marcus: Life and Death – Here and Beyond. Textul începe prin a spune că moartea, reprezentată ca o ruptură între ceva și nimic, devine incomprehensibilă. Nu avem capacitatea de a ne imagina nimicul, spune acesta.

Iohannis pare genul de om care nu-şi schimbă obiceiurile în funcţie de împrejurări. Cînd e ora prînzului e ora prînzului, cînd e vremea concediului e vremea concediului, cînd e de făcut politică se face politică. Iar noi am vrea ca preşedintele să fie în permanenţă la dispoziţia noastră şi să ne satisfacă dorinţele cît mai urgent.

Casa omului a fost rasă de pe suprafața pămîntului. A rămas pragul tocit și piesa în care pivota ușa. Că a fost o casă înstărită îți dai seama din faptul că pragul e frumos degroșat în așa fel încît să rămînă în el un alt mic prag, de jumătate de centimetru, ca să nu tragă pe sub ușă.

Pe zi ce trece, Hillary Clinton se apropie tot mai mult de nominalizarea partidului pentru alegerile prezidențiale. Totuși, nu a fost o victorie lipsită de emoții pentru soția celui ce a fost cel de-al 42-lea președinte al Statelor Unite.

Cadrul: Plaza Mayor din Madrid, vreme frumoasă, terase deschise, bere, un grup de suporteri olandezi ai echipei de fotbal PSV Eindhoven, niște femei care cerșesc, doi studenți la Facultatea de Jurnalism a UAM (Universitatea Autonomă de la Madrid) și a ziarului El País, localnici, turiști, lume.

În fapt, asistăm, participăm chiar la împlinirea unui plan care era enunțat destul de des acum vreo cîțiva ani, cînd PNL și PSD erau aceeași… expresie politică în interiorul USL: împărțirea scenei între două partide mari și eliminarea oricărei concurențe reale.

„…nu ştie ce-i ăla sport!“ Așa scrie pe ușa redacției Sport de la TVR. Glumița lor m-a pus pe gînduri și m-am apucat să număr performanțele (în continuă scădere) ale noastre, ale românilor, pe la toate disciplinele sportive. Ținînd cont, evident, de excepțiile de rigoare.

Obişnuită să funcţioneze după u­re­che, lumea a contorsionat vorbele lui Moore, ajungînd să propage, pînă pe bu­zele Serenei, ideea că tipul le-a cerut doam­nelor cu fustiţă să le mulţumească în genunchi domnilor cu rachetă. Să ne calmăm. Fiecare cu problemele lui. Cea a lui Moore a fost rezolvată pozitiv. Rămîn celelalte.

Există o identitate danubiană? În ce privință „seamănă“ între ele națiunile care își duc traiul, de veacuri, de-a lungul celui mai mare fluviu european, după Volga?

Cum observa colegul meu Bogdan Iancu, autostrada a devenit expresia însăși a dezvoltării, măsura ei obiectivă; un soi de cult falic al bărbăției politice în perioada de curtare electorală a nației – aș adăuga eu, răutăcios.

Adulţi cu mulţi copii şi copii cu alţi copii. Cel care mă înjură e rom. Am adus cîteva perechi de cizme de cauciuc unor alţi puşti care trăiesc în condiţii grozav de proaste, într-o colibă pe care am vizitat-o cu o zi în urmă. Pare ilogic.

Într-una dintre cărțile mele favorite, Peripețiile bravului soldat Švejk în Războiul Mondial, Jaroslav Hašek povestește, prin intermediul inubliabilului său protagonist, despre un țucălar care-i era atît de devotat stăpînului-comandant, încît își nega propriul eu.

Ceva îngrijorător se întîmplă însă, de o bucată de vreme, mai precis de cînd construcția europeană pare că a intrat într-un proces de demolare. Pentru prima dată în istoria ei, Uniunea Europeană dă înapoi pe tărîmul libertăților oferite cetățenilor ei – și aceasta pentru simplul motiv că unii sînt mai săraci decît ceilalți.

Excedați deja de alegerile noastre, de ce am mai fi atenți la alegerile americane? Spontan, aș răspunde: tocmai de aceea. Dacă alegerile noastre vorbesc direct despre ce facem noi cu ceea ce ne dă Dumnezeu, alegerile americane ar putea însemna ceea ce ne dă Dumnezeu.

În secolul al XIX-lea compătimirea putea să preia sensurile pozitive ale simpatiei, mai ales în contexte amoroase. În vremea noastră, mai ales în contexte diplomatice, simpatia apare cu sensurile şi în contextele negative ale compătimirii. Distanţa nu e foarte mare, dar poate deveni în unele cazuri esenţială.

Trăim în plin asalt al recomandărilor despre ce e bine şi ce e rău să mîncăm. Fenomenul a început să se manifeste la puţin timp după căderea comunismului.  În jurul nostru, în ultimii 26 de ani, alimentele s-au schimbat, gusturile sînt altele, ritmul vieţii şi nevoile noastre sînt diferite.

Acum 30 de ani, muzeul american J. Paul Getty a cumpărat cu 9 milioane de dolari un a­șa‑nu­mit kou­ros („tînăr“), un nud masculin de marmură, în mărime naturală, un gen caracteristic pentru sculptura greacă arhaică (mai ales în secolul 6 î.Hr.).

Nu înțeleg nimic din week-end. Îl aștepți toată săptămîna ca să constați, luni dimineața, că habar n-ai ce ai făcut în astea două zile și un sfert – dacă e să pun la socoteală și seara de vineri, ca orice persoană muncitoare cu program cît de cît regulat.

La legendarul post de televiziune Russia Today (RT), vezi zilnic cît de nenorocită e America și cît de infect și cinic e orice guvern, de la începuturile Uniunii pînă acum. Cetățeanul n-are nici un drept, dacă judeci după jurnaliștii de la Russia Today.

Domnul Iohannis poate încă să își salveze mandatul. Mai are timp chiar să îl transforme într-unul reușit. Însă bunăvoința i-a fost retrasă și, în următorii trei ani, va trebui să cîștige respect. Ceea ce a avut pînă acum a fost doar un soi de entuziasm prudent, dublat de o așteptare politicoasă.

În ultimă instanță, TVR-ul este folosit ca o instituție care strînge, în regim parafiscal, alți bani de la români, în afara impozitelor legale și cunoscute. Atît a rămas: vehicul de adunat bani la buget, parte din acei patru lei pe lună.

Am văzut, în ultimele decenii, mari cantități de produse artistice de acest tip. Toate sunt ingenioase, „hoațe“, patetice sau bășcălioase (după caz). Toate sînt „deștepte“. Făcute să te lase cu gura căscată, să-ți dovedească cît ești de lipsit de idei și de imaginație. Nu vor să te seducă, vor să te hărțuiască.

Care este condiția de posibilitate a acestei structuri narative mitologizante? Mai simplu spus: de ce discursul public românesc alunecă predilect din istorie în mit?

Cercetări diverse au arătat că gradul de fericire al unor oameni cu vieți complet diferite este, în mod neașteptat, relativ similar. După un an, persoane care și-au pierdut un braț și persoane care au cîștigat la loterie au niveluri de fericire comparabile. Psihologii au numit asta adaptare hedonică.

Am recitit, recent, fragmente din dosarul de Securitate al monahului de la Rohia, Nicolae Steinhardt, publicate mai de mult în presa culturală autohtonă.

Ar fi trebuit să fim mai atenţi faţă de ceea ce se întîmplă în Slovacia. Alegerile desfăşurate sîmbătă, 5 martie, au adus pentru prima dată în Parlament formaţiunea de extremă dreaptă Partidul Popular „Slovacia Noastră“ (LSNS), condusă de Marian Kot­leba.

Gorgias din Leontini, ajuns la 107 ani, a fost întrebat cum de a ajuns atît de bătrîn și a răspuns: „Pentru că nu am nimic împotriva bătrîneții mele“.

Termenul carosabil este un împrumut modern din franceză, unde însă carrossable este doar adjectiv. Dacă vom căuta în Internet o posibilă formă franceză substantivizată – „le carrossable“ –, vom constata că cele cîteva rezultate obţinute sînt aproape exclusiv traduceri din română.

„Te spun la Guvern“ (sau la minister, la Parlament, la Președinție…) auzeai frecvent în vremurile aurorale ale de­mo­cra­ției românești postdecembriste. De regulă, ți se mai flutura și cîte un nume sau o carte de vizită a vreunui potentat al timpului.

Să nu aibă, adică, vînturile Alpilor tăria celor din Bucegi? Să fie instalaţiile lor mai bine amplasate? Dar le vezi orientate în toate direcţiile şi pe toate feţele munţilor. Cum să nu fie vînt nicăieri? Mi-am zis atunci că, probabil, bătrîna telecabină din Sinaia trebuie să fie de vină, cu uzura ei şi cu tehnologia depăşită.

Oasele nu au, ce-i drept, valoare estetică și pînă la urmă, dacă ai văzut o vertebră de peș­te, le ai văzut pe toate, nu? Așadar, de ce a­ducem zi de zi pe șantier, din fiecare sec­țiune, multe kilograme de asemenea material?

În Europa, America și Australia, lucrurile au fost oarecum asemănătoare. Marile idei și marile cuvinte au căzut în subsolul unei depresii generale, combinată cu apatie, dezvrăjire, și cu un soi de idiotizare, venită la pachet cu prăbușirea.

În titlurile care anunțau sosirea primilor refugiați în România puteai deduce un soi de satisfacție fricoasă. Un fel de „V-am zis eu că începe și la noi! Islamizarea a venit. Sfîrșitul e aproape“.

România e altfel! Țara ar fi obișnuită cu ascultarea de Înalta Poartă. Că-i vorba de otomani, de ruși sau de occidentali, tot pe a­colo.

Nu recomand sabotarea produselor care își fac reclamă la Antena 3. Recomand sabotarea generală, la nivel planetar dacă se poate, a tuturor comercianților care vor să cîștige băgîndu‑mi pe gît produsele lor, indiferent dacă am chef sau nu, indiferent dacă mă interesează.

500 de tineri au participat la TEDx – și dacă ar fi existat în Cluj o sală convenabilă de 2000 de locuri, ea ar fi fost plină ochi. Nu știu cum au fost celelalte ediții, nu știu cum arată versiunea bucureșteană, dar evenimentul la care am participat a fost un spectacol neo-iluminist impecabil. Să iau fiecare cuvînt în parte și să‑l justific.