Un sport la Răsărit

Tenisul e misogin?

Ex­pe­ri­men­tăm o nouă formă de maladie. Unii zic ceva, liniştiţi, aşezaţi pe un sca­un, cu un zîmbet în colţul gurii, extrem de convinşi de vorbele lor, pentru ca a doua zi să infirme total, să-şi pună cenuşă în cap şi să spună că a zis gura fără ei. Co­lo­sal. Interesant e că subiecţii acestei schizofrenii nu sînt nişte oa­meni tul­bu­raţi de somnul prin parcuri sau prînzul la cantina publică. Dl Raymond Moore conducea turneul de tenis de la Indian Wells. O ducea bine. Atît de bine încît şi-a permis nişte panseuri de colţul tej­ghelei despre cît ar trebui să le fie fetele de recunoscătoare lui Federer şi Nadal şi cum ar trebui să mulţumească în fiecare seară, în genunchi, divinităţii că e­xis­tă aceşti campioni pentru ca ele să poată primi aceleaşi premii în bani precum contrapartea lor masculină. De aici totul a luat o razna. Scuzele lui Moore n-au fost de ajuns. Cocoşul galic de la BNP Parisbas a cîntat de trei ori şi capul nefericitului a căzut. Au urmat comunicate într-o limbă de lemn înduioşătoare de­spre egalitatea dintre sexe. Sigur, fap­tul că băieţii drenează mai mulţi bani decît fetele şi că, în acest moment, cir­cuitul feminin suferă de o evidentă lip­să de imagine şi de atractivitate, că personalităţile lui, exceptînd-o pe Sere­na, nu radiază îndeajuns, lucru tratat şi de L’Équipe pe spaţii mari, toate acestea se pierd în ceaţa scandalului. Obişnuită să funcţioneze după u­re­che, lumea a contorsionat vorbele lui Moore, ajungînd să propage, pînă pe bu­zele Serenei, ideea că tipul le-a cerut doam­nelor cu fustiţă să le mulţumească în genunchi domnilor cu rachetă. Să ne calmăm. Fiecare cu problemele lui. Cea a lui Moore a fost rezolvată pozitiv. Rămîn celelalte.