Tribulaţiile unui „spion“

Publicat în Dilema Veche nr. 629 din 10-16 martie 2016
Iconofobie jpeg

Am recitit, recent, fragmente din dosarul de Securitate al monahului de la Rohia, Nicolae Steinhardt, publicate mai demult în presa culturală autohtonă. Autorul Jurnalului fericirii s-a aflat în vizorul poliţiei secrete din România comunistă, neîntrerupt, timp de treizeci de ani, de la debutul procesului Noica şi pînă în ultimele zile de viaţă, de la sfîrşitul deceniului nouă. S-ar putea ca obstinaţia muncii de urmărire să vă determine să credeţi că Steinhardt a fost unul dintre cei mai teribili luptători anticomunişti din istoria noastră, şef al vreunei organizaţii secrete „reacţionare“, cu filiaţii în străinătate. Nimic mai fals. Nicu Steinhardt este un mare cărturar, format în efervescenţa intelectuală a anilor ’30, cu educaţie solidă anglofonă şi francofonă. Evreitatea lui rămîne argumentul fundamental pentru păstrarea unei poziţii raţionale pe parcursul derapajelor ideologice de dreapta din preajma celui de-al doilea război mondial. Ulterior, creştinarea sa (şi, mai tîrziu, tunderea în monahism) demonstrează aplecarea structurală a omului Steinhardt spre cultura toleranţei şi iertării. Cine a citit opera majoră a scriitorului Steinhardt – Jurnalul fericirii –, dar şi alte texte ale sale (cum ar fi, de pildă, scrisorile către Virgil Ierunca, grupate sub titlul Dumnezeu în care spui că nu crezi) ştie că acestea nu reprezintă simple speculaţii. În mijlocul unei lumi rapace, totalitare şi autodeclarate atee, stingherul intelectual bucureştean pare un personaj dintr-o dimensiune temporală paralelă, trimis anume pentru a contrabalansa, prin puterea exemplului, virulenţa vremurilor apocaliptice. Nu am aici nici spaţiul, nici posibilitatea de a construi pe marginea unei asemenea ipoteze. Am făcut-o cu alte ocazii. Suficient să amintesc faptul că Steinhardt îşi iartă în mod constant călăii (găsindu-le chiar justificări în ordinea superioară a istoriei) şi îşi cenzurează draconic fiecare pas, gest, cuvînt sau gînd prin grila eticii creştine (de exemplu, ştiindu-se urmărit, îşi face nenumărate procese de conştiinţă ori de cîte ori răspunde la salutul cuiva pe stradă şi tremură la gîndul că ar putea cauza altora neplăceri, fie şi indirect; în plus, în timpul anchetei, refuză, deşi ameninţat, să divulge numele persoanelor pe la care au circulat volumele de filozofie lansate de Constantin Noica). Scriitorul îşi petrece cea mai mare parte a vremii în garsoniera proprie, anticipînd recluziunea din chilia de la Rohia. Singurele ieşiri semnificative din casă sînt la slujbele bisericeşti de peste an.

Prin urmare, întrebarea care se pune imediat este ce urmărea, de fapt, Securitatea la un personaj cu o benignitate comportamentală vizibilă cu ochiul liber? Ar fi, să spunem, două variante de răspuns: 1) Steinhardt fusese totuşi deţinut politic (unul necooperant!), iar uzanţele oricărui stat poliţienesc prevăd activităţi de supraveghere perpetuă în astfel de cazuri şi 2) Steinhardt ţinea, mai mult sau mai puţin secret, o corespondenţă cu intelectuali români din diaspora, informîndu-i despre viaţa culturală din ţară şi atrăgîndu-şi, ca atare, prezumţia de „activitate duşmănoasă împotriva partidului şi statului“. Avînd în vedere circumstanţele, ai bănui că doi-trei angajaţi ai Securităţii (în schimburi de 24 de ore) ar fi putut duce la bun sfîrşit munca de urmărire în acest caz. Rapoartele lor zilnice (ori, de ce nu, săptămînale) ar fi ţinut ochiul vigilent al autorităţii comuniste fixat pe mişcările „reacţionare“ ale paşnicului bătrînel, nepermiţînd vreo ieşire din rînd. Ei bine, amintitul dosar dat publicităţii de CNSAS acum cîțiva ani ne confruntă cu o realitate înfricoşătoare. În supravegherea tacită a lui Steinhardt erau prinse (printr-o muncă febrilă de zi şi noapte) nu mai puţin de 130 de persoane identificate (100 de ofiţeri activi ai Securităţii şi 30 de informatori), plus o cifră incertă de urmăritori neidentificaţi. Cu alte cuvinte, o mică armată de aproximativ 200 de oameni luptau, secundă de secundă, pe baricadele contraspionajului românesc, încercînd din răsputeri să contracareze loviturile politice ale debordantului spion internaţional Nicu Steinhardt! Ei îl urmăresc la piaţă, la biserică, îi cronometrează minutele în care vorbeşte cu vecinii, îl fotografiază sărutînd icoanele ori stînd în genunchi la Sfînta Liturghie. Merg după el prin tramvaiele bucureştene, îl fixează cu privirea, conspirativ, pe sub cozorocul şepcii sau din gulerul ridicat al pardesiului, se prefac, probabil, adesea, că citesc ziarul şi, printr-o gaură minusculă, îl radiografiază pe „trădător“ punîndu-şi rufele la uscat în balcon. În fine, scriu neobosit mii de pagini în care se dau de ceasul morţii să confere unor acţiuni banale aerul malefic al povestirilor gotice. Lăsînd la o parte discuţia morală din jurul situaţiei propriu-zise, trebuie să recunoaştem că apare aici volens-nolens o ipoteză sîcîitoare: întreaga „muncă“ de supraveghere se făcea pe bani grei (salariile frumuşele ale coloneilor ce „comentau“ pe marginea rapoartelor informative, combinate cu diurnele informatorilor şi costul logisticii de urmărire ne duc la sume aproape exorbitante), bani plătiţi, desigur, de către contribuabilul român. S-a construit, după 1990, mitul eficienţei economice a aparatului social comunist. Cred că, foarte curînd, istoriografia est-europeană va trebui să-l deconstruiască, explorînd nenumăratele studii de context (precum cel de mai sus) ale lumii sfîrşitului de veac XX. S-ar putea să mă înşel, dar, dacă există cu adevărat un arhetip filozofic al parazitismului social, atunci el ar fi de căutat mai degrabă în Ideologia germană a lui Marx decît în teoriile fataliste despre declinul aristocraţiei şi burgheziei tîrzii.

Codrin Liviu Cuțitaru este decan al Fa­cultății de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.