Trecere spre altceva
Obligația – asumată – de a scrie două editoriale pe săptămînă are, pentru mine (și pentru oricine face experiența unei astfel de corvezi), cel puțin două „pagube colaterale“: 1) implică necesitatea de a fi inteligent (sau măcar digerabil) cu dată fixă. Vrei, nu vrei, ai sau n-ai chef, ai sau n ai subiect, e musai să prestezi… Termenul de predare e nemilos, în afara oricărei negocieri; 2) subînțelege o permanentă conectare la imediat. Pleci de la ideea – probabil excesivă – că cititorul unei gazete cotidiene sau săptămînale vrea să afle ce ai de spus despre temele fierbinți ale momentului. Nu poți să te piepteni cînd țara arde…
Și totuși: e cu adevărat necesar să înoți clipă de clipă, zi de zi, săptămînă de săptămînă în apa incertă, impură, stătută, previzibilă, a cotidianului? E înțelept să te intoxici, ani de-a rîndul (și să intoxici publicul), comentînd, la nesfîrșit, gesticulația acelorași personaje, intrigăraia meschină a luptelor de partid, portretele obosite ale acelorași actori, mereu prezenți pe scena publică? Da, există și evenimente, crize, derapaje primejdioase, reușite neașteptate, care merită semnalate și cîntărite. Dar, mai ales dacă nu ești jurnalist de meserie, n-ar fi util să schimbi, măcar la răstimpuri, registrul? Să vorbești și despre marile teme ale vieții și ale gîndului liber? Și să sugerezi, astfel, cititorilor că lumea nu se compune doar din Guvern și Opoziție, că, dincolo de liberali și pesediști, dincolo de infractori, demascări și informații de alcov, dincolo de emisiuni de propagandă și manevre electorale, dincolo de ideologii și partizanate, există și o altă lume, o altă realitate decît „actualitatea“ pestriță, schimbătoare și, în fond, inactuală a hîrjonelilor curente? N-ar fi cazul să mai și ieșim din caruselul tropismelor curente, din morișca „știrilor“ tari? N-ar merita să regăsim tăcerea interogativității, a reflecției dezinteresate? Nu ne-ar prinde bine, tuturor, să luăm în serios și lucrurile cu adevărat serioase? Să recuperăm gustul pentru atemporal, pentru urgența marilor teme ale omenescului, pentru idei și trăiri necircumstanțiale? Pentru lectură, pentru căderea pe gînduri, pentru singurătate, pentru perplexitate, căutare și speranță? În umbra unui asemenea program, locurile comune ale vieții noastre zilnice ar trebui să și piardă acuitatea: să nu mai fim mereu „la curent“ (chiar și cu lucruri care, de fapt, nu ne interesează și sînt, în sine, lipsite de interes), să nu mai fim mereu „ocupați“, adică sub ocupația derizoriului, a „figurilor impuse“, a agendei gata făcute (în general de alții). Să redevenim vii, autentici, cu privirea fixată pe linia orizontului. Altfel, vom sfîrși în gregaritate și vom fi vinovați de a fi stimulat și gregaritatea celor care ne citesc. Vom gîfîi cu toții, decerebrați, în aceeași cursă nătîngă, în aceeași vorbărie, în același somnambulism.
Văd adesea – și mă minunez – cum oameni inteligenți și bine alcătuiți sufletește se irosesc iresponsabil, investindu-se, pînă la pierderea chipului, în „meandrele concretului“. Absorbiți în cotidianul cel mai anost și mai inconsistent, convinși că e de datoria lor să „participe“ la „problemele“ cetății, ei nu se ajută nici pe ei, nici pe alții. Încîntați, în mod suspect, să fie „prezenți“ pe toate „rețelele de socializare“, reactivi pînă la insomnie, ei sacrifică vocații înalte de dragul „iradierii“ comunitare, al zbenguielii civice. Nu pledez, desigur, pentru dezimplicare. Ci pentru un just dozaj al activității intelectuale și publice. Pentru promptitudine (cînd e cazul), dar împotriva ubicuității, care, pînă la urmă, e o formă de vanitate. Mă confrunt, e drept, uneori, și cu o tipologie inversă: personaje fără nici o calificare, sterili, guralivi și șmecheri, făcîndu-și un portret mediatic cu sclipici, strict pe bază de impostură. Se pronunță despre orice, apar peste tot, sînt invitații de serviciu ai mai multor studiouri de televiziune. Cei dintîi își compromiteau singuri profilul. Aceștia și-l inventează, și-l falsifică. Sînt „aglomerația“ dezordonată a mediilor noastre cele „de toate zilele“.
Așadar: din rațiuni care țin de igiena mea personală, dar, cred, și de igiena gazetăriei noastre în general, voi face, de-acum încolo, un experiment (cu riscul de a dezamăgi o parte din cititori, aceia, de pildă, care, dacă scriu despre ciuperci, mă ceartă pe forum că mă ocup de fleacuri, în loc să scriu despre bocanci). Voi continua să fiu mai „aplicat“, mai „branșat“, în textele de pe blog-ul Adevărul, dar îmi voi permite o tentativă de inactualitate în textele pentru Dilema veche. Dacă voi fi în stare. Și dacă redacția va fi de acord. Săptămîna viitoare, de pildă, voi scrie ceva despre destin. O simplă culegere de întrebări, neliniști și perspective, constituind, laolaltă, șantierul unei eventuale cărți. Celor care acceptă acest pariu le mulțumesc. Celor care îmi vor amenda tendința divagatorie – le cer scuze.
