Epocalismul interbelic

Publicat în Dilema Veche nr. 629 din 10-16 martie 2016
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Cazul Vintilă Horia, după cazul Mir­cea Vulcănescu și alte „cazuri“ readuse la lumina presei de Legea 217, pune, dincolo de cazuistică, o problemă mai cuprinzătoare, rămasă nerezolvată și ea: aceea a epocalismului interbelic, o ipostază paradigmatică a excepționalismului românesc. La ce mă refer prin acest „epocalism“? La faptul că, de data aceasta, o perioadă istorică a României și nu vreo caracteristică sau alta a Românului devine obiect al discursului excepționalist, făcînd istoria să cadă în mit. Un mit „bipolar“, cum se exprima recent Ionuț Butoi în cadrul unui colocviu, oscilînd emoțional între hagiografie și demonizare. Un mit legitimator, desigur, alimentat și promovat selectiv și antagonic de protocronismul comunist și de anticomunismul postdecembrist, și condamnat vehement de internaționalismul comunist și de universalismul postcomunist. Un mit care, fiind el în primul rînd legitimator, aproape că a înlocuit istoria cu etica și analiza științifică cu judecata morală: nu atît ce a fost interbelicul, ci cum a fost el, bun sau rău? Rezultatul, după cum precizează Rostas Zoltan, a fost unul dublu: „a derutat prezentul (prin modele inadecvate) şi a falsificat trecutul (prin selectarea simplistă şi tendenţioasă a faptelor)“.

La această „mitomanie“, aflată oarecum în amonte, aș vrea să mă refer, nu la cazurile invocate, aflate, din acest punct de vedere – și doar din acest punct de vedere –, oarecum în aval. Și aș vrea să o fac nu pur și simplu pentru a o „deconstrui“ și nici pentru a contribui în ­vreun fel la revizuirea istorică a „adevărului“, ci dintr-o perspectivă și o cauză mai generale: care este condiția de posibilitate a acestei structuri narative mitologizante? Mai simplu spus: de ce discursul public românesc alunecă predilect din istorie în mit?

O posibilă filiație generativă se întemeiază în societatea țărănească din care ne tragem și care, la originile națiunii române moderne, reprezenta peste 80% din populație. Or, societățile țărănești sînt, de regulă, societăți orale. Iar acestea împărtășesc cîteva caracteristici definitorii, dintre care mai ales următoarele sînt importante pentru cele de față:

a) sînt societăți relaționale. Comunicarea fiind eminamente una interpersonală, totul se transmite și se admite – sau nu – prin aceste relații directe, nemijlocite, de la om la om și din vorbă în vorbă;

b) sînt societăți colectiviste. Com­ple­men­­tar, această comunicare strict in­ter­­personală reunește oamenii în co­lec­ti­vități. Cititul și scrisul izolează, sînt ac­ti­vități solitare, centrate pe sine și astfel po­sibil critice;

c) sînt societăți tradiționale, nu istorice, centrate pe eveniment, nu pe durată, pe eroi eponimi mai mult decît pe personaje istorice;

d) sînt societăți participative. Ceea ce trebuie să ştie un membru al unei so­cie­tăţi orale este adesea întrupat în persoana unui bătrîn înțelept, a unui maestru, care joacă rolul de model, fiind astfel o referință inconturnabilă și un „obiect mnemotehnic total“. Chiar și „adevărul“ este stabilit în şi prin astfel de comunicări orale între toţi sau o parte reprezentativă a indivizilor unei colectivităţi.

A fost și cazul României, care a păstrat și în epoca sa modernă (ba chiar, în unele privințe, pînă astăzi) încrederea interpersonală în defavoarea celei instituționale, preeminența și jubilația vorbei (de la conversația rafinată la bîrfa trivială) și a opiniei în detrimentul lecturii și al cunoașterii impersonale, și, nu în ultimul rînd, preferința pentru evenimentul inaugural și personalitatea exemplară în locul istoriei și sociologiei. Acestea sînt, în mare măsură, ingredientele de oralitate cu care ne-am (tran)scris istoria proprie.

Au fost, inițial, epocalismele triumfătoare ale întemeierii – romane, respectiv dacice. A urmat apoi, de pildă, mitul voievodal al lui Eminescu, ipostaziind eroii eponimi ai unei Românii mai bune. Din acest punct de vedere, epocalismul interbelic nu face decît să-i înlocuiască pe Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrîn sau Ștefan cel Mare cu Eliade, Cioran sau Noica. Un mit inaugural și pilduitor înlocuiește în ambele cazuri atît durata lungă, cît și contextul larg al istoriei, putînd să ducă la o fuziune necritică între opinie și cunoaștere. Pe de altă parte, habitusul referinței inconturnabile la „bătrînul satului“ (la un „model“, spunem noi astăzi) duce la supraînvestirea acestor eroi civilizatori cu atributele de „obiect mnemotehnic total“ spre luare aminte a națiunii. Ceea ce duce mai departe și la o fuziune necritică între etic și estetic: dacă este un om bun, înseamnă că ceea ce spune este frumos, iar dacă ceea ce spune este corect, înseamnă că este și un om bun. Mai simplu spus, omul este opera și opera este omul; atît opera, cît și omul constituie obiectul unor judecăți de valoare care pot înălța sau îngropa omul prin operă sau opera prin om. Omul și opera se sustrag astfel atît istoriei, cît și contextului. Ca obiect de cunoaștere, interbelicul rămîne astfel și el mai mult o luptă de opinii personale decît o explorare impersonală a istoriei, generînd grupuri de opinii bănuite a fi grupuri de interese. La extreme, acestea pot merge pînă la canonizare, respectiv autodafé. Iar cînd își fac concesii reciproce și preiau părți de istorie, o fac selectiv și cu teama comună de a atinge acele „nuanțări“ care i-ar antrena pe terenul relativismului, zdruncinînd forța opiniilor lor categorice. De fapt, aceste „detalii“ suplimentare nu ar relativiza de nici un fel „răul“, ci ar aduce doar un plus de cunoaștere…

În fond, problema este aceea a ipostazierii mitice a unei bucăți de trecut și reprezentarea acesteia prin ipostazele unor personalități metonimice: ele au fost epoca. Astfel decăzute din istorie prin dubla ipostaziere, nici personalitățile, nici epoca nu pot fi însă înțelese cu adevărat. Neînțeleasă, propria istorie se chircește într-o veșnic neîmpăcată memorie socială, care se reproduce oral (mediatic) din vorbă-n vorbă și din scandal în scandal. În scris, avem încă prea puține cărți de istorie „imparțială“, iar cărțile de școală vorbesc (în cel mai bun caz) despre legionarism fără pogrom și fără legionari, precum și despre crimele comunismului, dar fără criminali. La polul opus, reactiv față de această amnezie socială, cîteva cărți ne aduc aminte, hipermnezic, figuri de criminali, dar fără povestea crimelor lor. Mitul, folosit justițiar, continuă să boicoteze istoria.

„Noi nu mai vrem să fim e­ternii săteni ai istoriei!“ – proclama Noica în 1943. Un prim pas ar fi atunci să devenim istoricii acestor țărani care am fost și pe care, iată, încă îi moștenim sui generis pînă în prezent.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, Bu­cu­rești, 2015.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.