„Alea sînt zburătoare, nu românce! Benzină şi foc!“
Cadrul: Plaza Mayor din Madrid, vreme frumoasă, terase deschise, bere, un grup de suporteri olandezi ai echipei de fotbal PSV Eindhoven, niște femei care cerșesc, doi studenți la Facultatea de Jurnalism a UAM (Universitatea Autonomă de la Madrid) și a ziarului El País, localnici, turiști, lume.
Acțiunea: femeile care cerșesc se apropie de grupul suporterilor. Veseli, puși pe glume, cîțiva dintre olandezi intră în vorbă cu ele și le aruncă niște monede. Unul mai cu idei îi explică unei cerșetoare că îi dă un ban doar dacă stă în genunchi în fața lui. Femeia se conformează. Suporterul nu e pe deplin mulțumit, vrea un pic mai mult show pentru moneda cu pricina. Așa că cere și executarea unor flotări. Femeia pare că se distrează la fel de bine ca suporterul, așa că face, cum poate, cîteva flotări. Între timp, intră în joc și alți suporteri, aruncînd monede de 5 cenți în direcția celor șase femei care se îmbulzesc să adune bănuții de pe jos. La fiecare aruncare, urmată de cîte o îmbulzire a femeilor, suporterii strigă entuziast: „Olé!“ La un moment dat, olandezii aruncă și cîteva bucățele de pîine. Nu înainte ca unul dintre ei să se distreze copios, aprinzînd o bancnotă, lăsînd-o să ardă un pic, apoi fluturînd-o prin fața femeilor și oferindu-le-o, atunci cînd focul ajunge la degete. Între timp, cineva din mulțime are curaj și se îndreaptă spre grupul de suporteri, spunîndu-le că așa ceva nu se face. Observația e întîmpinată cu huiduieli profesioniste, pornite din piepturile exersate ale suporterilor. După huiduieli urmează un cîntecel cu mesaj cît se poate de clar, intonat în forță: „Nu treceți granița!“ Se cîntă un repertoriu divers, în care se amestecă mesajele împotriva imigranților și cîntecele de galerie ale fanilor PSV Eindhoven. Veselă nevoie mare, una dintre femeile care cerșeau începe și un dans din buric. Toată scena e filmată de doi studenți de la Facultatea de Jurnalism.
Consecințele: imediat după ce ziarul El País publică această poveste, Toon Gerbrands, directorul clubului de fotbal PSV Eindhoven, apare într-un mesaj filmat, condamnînd ferm comportamentul suporterilor și disociindu-se categoric de un asemenea tip de comportament. Directorul clubului promite că cei responsabili vor fi identificați, iar urmările vor fi foarte serioase, mergîndu-se pînă la cercetări ale Poliției și interzicerea accesului la meciuri. Într un mod cît se poate de explicit, Toon Gerbrands vorbește despre valorile care stau la baza existenței clubului de fotbal din Eindhoven și despre profunda lor nesocotire, lucru care nu va putea rămîne fără urmări. Povestea a ajuns și în discuțiile din Parlamentul Spaniei, unde prim-ministrul Rajoy a condamnat în cuvinte foarte dure comportamentul suporterilor, arătîndu-se „dezgustat și revoltat de acești barbari împotriva cărora trebuie acționat judiciar“, iar președintele comisiei de cultură a insistat asupra caracterului complet inacceptabil, rasist și xenofob, al acestor fapte. Procurorul general al Spaniei s-a autosesizat. Ministerele din Olanda dau comunicate peste comunicate în care condamnă ferm gesturile unora dintre suporterii olandezi, iar prim-ministrul Mark Rutte a avut o discuție pe acest subiect, la Bruxelles, cu omologul său spaniol.
Felul de a vedea lucrurile: toate marile publicații care relatează nefericita întîmplare de la Madrid nu asociază cele șase femei care cerșeau, în nici un fel, cu România. Nicăieri nu se menționează cetățenia lor. Ziarul El País folosește formula „femeile care păreau de origine romă“. The Guardian, care preia întocmai povestea din cunoscutul ziar spaniol, evită complet orice referință la originea acelor femei, numindu-le doar „cerșetoare“. Așa procedează majoritatea publicațiilor. Iar comentariile din subsolurile articolelor, părerile exprimate de cititorii acestor ziare nu depășesc cu mult tonul pe care îl impun relatările jurnaliștilor. În subsolul unui articol dintr-o publicație olandeză (NL Times) – unde se folosește sintagma „group of Romani beggars“ –, un cititor găsește de cuviință să accentueze că n-a fost vorba despre niște „femei din România, ci despre niște țigănci“ („not Romanian women, they are gypsy women!“). Ziarul îi răspunde imediat: „«Romani» is often shortened to «Roma» and is not the same as Romania. «Gypsy» is often considered an offensive term (not always), which led to our word choice in this story“.
La noi: cu mici excepții, sintagma cea mai întîlnită în presa noastră este: „Patru femei din România s au umilit în faţa unor suporteri olandezi pentru a primi bani“. Digi 24 revine corect asupra poveștii, citînd El Mundo, de unde aflăm că, în cele din urmă, femeile au fost identificate ca fiind din România, au dat declarații în care spun că nu s-au simțit umilite și că ar fi bine dacă ar avea parte de astfel de „umiliri“ zilnic. La nivel oficial, în România e liniște pe subiectul ăsta. Zgomotul e în comentariile cititorilor români. Marea și cumplita explozie de ură, greu de descris în cuvinte, e în lumea comentariilor scrise de compatrioți. Iar citatul din titlu e unul dintre cele mai „blînde“. Abia aici ar începe adevărata poveste. De aici ar trebui să pornim discuția.
