Şi totuşi, de ce liderii europeni nu-şi ascultă cetăţenii?
Pentru prima dată de la cel de‑al Doilea Război Mondial, „construcția europeană“ – termenul prin care, în general, definim procesul de apropiere și de coordonare între democrațiile de pe continent – face pași înapoi. Este adevărat, această construcție nu a mers înainte cu viteză constantă în ultimii 60-70 de ani. Șantierul a cunoscut perioade de muncă asiduă, dar și de stagnare. Au fost și vremuri tulburi, precum cele ale „eurosclerozei“ din anii 1970, cînd Europa a suferit din plin în urma primului șoc petrolier, sau cele de după referendumurile eșuate din Franța și Olanda, în privința proiectului Constituției Europene, din primăvara anului 2005.
De fiecare dată însă, statele sau, mai precis, liderii acestora au găsit căi de ieșire și de continuare a construcției. Piața unică s-a consolidat, libertățile cetățenilor și‑au găsit noi forme de garantare și dezvoltare. Construcției i s-au adăugat mereu mai multe sau mai puține cărămizi, după cum au fost vremurile. În tot acest timp, cu toate crizele de pe parcurs, construcția europeană nu doar că s-a consolidat, ci s-a și extins către democrațiile din vecinătate. Uniunea Europeană nu doar că a evitat războaiele și a oferit europenilor cea mai îndelungată perioadă de pace din istoria continentului, dar a devenit cel mai mare spațiu al libertății și, pînă la urmă, cel mai bun loc de trăit din lume.
Ceva îngrijorător se întîmplă însă, de o bucată de vreme, mai precis de cînd construcția europeană pare că a intrat într-un proces de demolare. A fost, mai întîi, acordul cu Marea Britanie. Un acord menit, desigur, să evite ceea ce este mai rău, dar cu ce preț? Pentru prima dată în istoria ei, Uniunea Europeană dă înapoi pe tărîmul libertăților oferite cetățenilor ei – și aceasta pentru simplul motiv că unii sînt mai săraci decît ceilalți. Iar prevederile acordului nu vor viza doar Marea Britanie. Mai multe state membre se grăbesc să le aplice. Cu alte cuvinte, de-abia așteaptă să se bucure de posibilitatea de a limita libertățile. Ce se va întîmpla mîine, cu ocazia unui alt posibil acord care să evite un nou „exit“? Nimeni nu știe.
Uniunea Europeană a dat înapoi și înspre exterior. În cazul acordului cu Turcia, mai exact. Cînd, pentru prima dată în istoria sa, Uniunea și-a pus în paranteză propriile valori, în relația cu un vecin care, culmea, pretinde chiar să adere la club!
Am văzut cum 28 de lideri ai democrațiilor s-au lăsat umiliți, închizînd ochii la încălcarea de către guvernul de la Ankara a drepturilor democratice elementare, cum ar fi cel la liberă exprimare. Și, pentru ca umilința să fie deplină și sfidarea așijderea, guvernanții turci și-au permis să închidă gura principalului ziar de opoziție, cu doar două zile înainte de a da ochii cu europenii. De ce? Pentru a le arăta europenilor că pot. O asemenea bătaie de joc la adresa valorilor europene ale libertății și democrației nu s-a mai pomenit! Cine poate garanta acum că un guvern precum cel de la Ankara, care calcă în picioare valori ale democrației, își va ține cuvîntul dat tocmai democrațiilor de care deja a demonstrat că nu-i pasă?
Veți spune că aceste acorduri sînt expresii ale unui Realpolitik în vremuri de criză. Dar dați-mi voie să mă îndoiesc, pentru că nimic durabil nu se poate construi plecînd de la negarea propriilor valori. Și mă mai îndoiesc că răspunsurile la crizele de azi se găsesc în revenirea la o Europă de Ev Mediu, o Europă a zidurilor menite să apere privilegii.
Vorbim despre „triumful“ partidelor extremiste și antieuropene atunci cînd acestea, speculînd cu nesimțire fricile și stimulînd cele mai josnice porniri omenești, reușesc să obțină 10, 15 sau 20% din voturi. Și vedem cum aceste partide, fără a fi la putere, obțin tot mai adesea satisfacție din partea unor lideri europeni slabi și fricoși. Nu vorbim însă despre partea cealaltă, despre imensa majoritate a cetățenilor Uniunii, despre cei care ies mai rar în stradă, care nu apar aproape deloc în știri și sînt mai puțin gălăgioși pe rețelele de socializare.
Aproape că am uitat de mai bine de trei sferturi dintre europeni care, așa cum se demonstrează la fiecare consultare electorală, resping extremismul, susțin democrația și valorile europene și își doresc continuarea acestei construcții. De ce liderii evită să vorbească în numele lor? Cine i-a mandatat cu adevărat pe ei să abandoneze valorile și să limiteze libertățile?
Este cazul să primim răspunsuri clare la aceste întrebări, să cerem să fim ascultați și să repornim șantierul european, adăugînd mai întîi cărămizile date jos în ultima perioadă.
Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI România și TVR.
