Etic şi juridic

Publicat în Dilema Veche nr. 629 din 10-16 martie 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

„Te spun la Guvern“ (sau la minister, la Parlament, la Președinție…) auzeai frecvent în vremurile aurorale ale de­mo­cra­ției românești postdecembriste. De regulă, ți se mai flutura și cîte un nume sau o carte de vizită a vreunui potentat al timpului. În cîțiva ani, pe la sfîrșit de mileniu, „Te dau la presă“ cîștigase în­tîietatea, pentru a pierde, treptat, locul I cu coroniță în favorarea lui „Te bag în justiție“.

E un semn, probabil, că societatea se maturizează, devenind tot mai conștientă de drepturile ce revin fiecăruia și de căile de a le folosi. De la vlădică la opincă, (amenințarea cu) plîngerea penală a devenit monedă curentă în rezolvarea interacțiunilor noastre sociale și instituționale. Mediul universitar n-a fost nici el scutit de proliferarea invocării sau a accesării mecanismelor justițiare, fie că e vorba despre un î­nalt demnitar zgîndărit de modul în care i-a fost catalogată prestația academică, de vreun coleg nemulțumit că a pierdut un concurs didactic, de vreun student care a luat o notă pe care o consideră injustă sau care și-a simțit frînat zelul activist de către obtuzitatea instituției.

Sînt, toți aceștia, în dreptul lor. Odată intrată chestiunea pe terenul juridic, nu înseamnă că inculpatul e și vinovat. Echitabilă, procedura legală invocă prezumția de nevinovăție. Iar opinia publică, prezumția lui „nu iese fum fără foc“. Și atunci, de ce să nu încerci? E suficient să ai vreun prieten avocat – cine nu are? – care să-ți pretindă un onorariu modest. Nu știu cîte din spețele astea se răsuflă pe drum, cîte se pierd și cîte se cîștigă în final. Ar fi interesant de aflat.

Din punctul meu de vedere, să (a­meninți că) acționezi în justiție un profesor, un coleg, instituția în care înveți sau în care lucrezi ar trebui să fie o decizie-limită (ca și, să zicem, pentru nenumăratele litigii care apar între colocatari, între vecini). Cînd mă uit însă la o sumedenie de situații concrete, în care apelul la lege seamănă cu jucatul la Loto, îmi dau seama că sînt mulți cei care gîndesc alt­fel. După mine, dacă ai ales calea tribunalului, ar trebui să știi că, în cazul unui eșec, ești dator cel puțin cu niște scuze publice, dacă nu cu retragerea discretă din instituția pe care ai atacat-o, direct sau indirect. Alții se scandalizează față de o atare mentalitate: „Cum adică? Era dreptul meu să încerc!“ Și mai există și nenumărate căi de a justifica un eșec în instanță: judecătorul nu a fost atent/competent/corect, avocatul meu m-a neglijat/trădat, legea e strîmbă ș.a.m.d.

În fond, exceptînd situațiile în care se recurge la justiție din rațiuni „strategice“ – intimidare, tracasare, subminarea prestigiului sau a autorității etc. – sau din pură umoralitate – „I-o fac eu!“ –, punctul de plecare al incursiunilor în lumea legilor este, de regulă, sentimentul cuiva că a fost nedreptățit. Iar dacă alții sînt de altă părere, e treaba lor.

Psihologic, e oarecum firesc ca, într-un conflict de opinii, să crezi că dreptatea e de partea ta, nu a celor care susțin contrariul. Să fie însă menirea justiției aceea de a soluționa conflicte de opinie? Am ajuns să transferăm rostul dezbaterilor argumentate prin care se rezolvă, în chip firesc, astfel de litigii, către roba judecătorească.

Îmi amintesc de comentariul de un strivitor bun-simț al revistei Nature la situația creată după ce declanșase scandalul legat de teza de doctorat a lui Victor Ponta. În România se pornise sarabanda comisiilor și consiliilor care au pre­luat cazul. Și faptul că expertize diferite au dus la concluzii diferite a mutat – cum alt­fel? – dilema în cîmpul legislației, unde a rămas pînă în ziua de azi. Nu știm, scriau cei de la Nature, cum se poate rezolva divergența concluziilor în raport cu legile din România, dar normal ar fi ca membrii comisiilor care au ajuns la „verdicte“ antagonice să se așeze la aceeași masă și să-și explice argumentele.

De fiecare dată cînd am evocat a­ceas­tă sugestie unor com­pa­tri­oți am fost răsplătit cu un surîs con­des­­cen­dent. Îmi mențin cu încăpățînare naivitatea, reiterînd, pentru mine și pentru alții, aceeași întrebare: de ce bunul-simț a ajuns să treacă drept extravaganță în România?

Împingerea tot mai frecventă către poliție, procuratură și instanțe ju­de­că­torești a litigiilor care apar inevitabil în viața noastră profesională și personală sem­nalează, din punctul meu de vedere, o situație îngrijorătoare, prin amplitu­dinea pe care a căpătat-o, pentru România actuală: confuzia dintre etic și juridic, dintre lege și morală.

Că e vorba despre bunăstare (sau lipsa ei), despre sănătate (sau compromiterea ei), despre educație (sau deturnarea ei), indiferent în ce domeniu al vieții noastre cea de toate zilele, ne înșurubăm în vortexul năzuinței către un judecător suprem care, cu lovitura de ciocan în pupitru, să facă în fine dreptate, odată pentru totdeauna, existenței noastre exasperate.

Or, în modul cel mai clar cu putință, cele două domenii nu sînt de confundat. Relațional, juridicul ar trebui să se legitimeze prin etic, nu invers. Mai simplu spus, acțiunea socială a instanțelor de judecată e percepută ca fiind dreaptă sau nedreaptă în primul rînd în raport de cum e cîntărită dreptatea sau nedreptatea, moralitatea sau imoralitatea legilor pe care acestea sînt obligate să le aplice. Procedural, eticul începe acolo unde se termină terenul de exercițiu al juridicului, acolo unde simțul nostru moral e chemat prin „cerul înstelat de deasupra noastră“, nu printr-o citație.

În curînd, zona de deliberare etică rămasă disponibilă se va restrînge, probabil, la acordarea locului în tramvai persoanelor în vîrstă. Dacă nu cumva pînă și umilele, nescrisele coduri de comportament vor fi înecate de frenezia legiferantă. Pentru cum te porți, ce spui și ce nu spui, ce gîndești și ce nu gîndești, ce admiri și ce detești, ce îți place și ce îți repugnă, ce-ți dorești și de ce ți-e teamă – pentru toate există un judecător. Și ăla nu mai e de mult Dumnezeu, iar simplii muritori pare că nu se mai pricep la așa ceva.

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

contract
Cât costă să înființezi o firmă în Bulgaria sau Dubai și de ce nu este o idee bună
Tot mai mulți antreprenori români își exprimă dorința de a părăsi sistemul fiscal autohton, pe fondul incertitudinilor economice, al discuțiilor despre impozitul progresiv și al majorării TVA la 24%. Experții consultați de „Adevărul” au explicat de ce nu este o idee bună și ce riscuri își asumă.
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Asistații sociali, vizați de popririle pe venituri care vor fi impuse Guvernul pentru cei care au restanțe la stat
Guvernul vrea să pună popriri pe veniturile românilor cu restanțe la stat, inclusiv pentru impozitele și taxele locale neplătite, chiar și în cazul în care restanțierii sunt asistați social.
pensionar jpg
Ce este pensia socială și cine o poate primi
Pensia socială sau indemnizația socială pentru pensionari este un beneficiu destinat să sprijine persoanele vârstnice care nu au o pensie suficientă sau care, din diverse motive, nu au contribuit suficient la sistemul de asigurări sociale pentru a beneficia de o pensie pentru limită de vârstă.
shawarma 4029889 1280 jpg
Cine a inventat, de fapt, shaorma? Povestea celui mai iubit preparat turcesc care a cucerit lumea
Puține preparate de tip fast-food reușesc să treacă testul timpului, granițelor și culturilor la fel de spectaculos cum a făcut-o shaorma. Astăzi, o găsim peste tot – de la străzile aglomerate din București și Berlin, până la restaurante elegante din Dubai sau New York.
petrila drona jpg
Cum se vor acorda autorizațiile de construcție propuse în noul pachet de austeritate. Ce rol vor avea dronele
Ultimele propuneri din măsurile de austeritate, cele care taie posturi și salarii în cadrul reformei administrative, vizează și acordarea autorizației de construcție și verificarea cu drona a măsurătorilor imobilelor ridicate cu sau fără autorizație.
Bani castig FOTO Shutterstock jpg
Joburile în care românii simpli câștigă cât un director la stat: „Cel mai bine plătit ia 11.000 de euro pe lună, iar cel mai prost 6.000”
Româniii sunt printre europenii cu cele mai mici salarii și cu un nivel de trai scăzut, dar asta nu înseamnă că nu există conaționali care sunt plătiți regește. Iar pentru asta nu trebuie să fie fotbaliști, politicieni sau staruri de cinema.
rapid fb jpg
santuri colmatate (4) jfif
Cum ajung românii să-și facă rău cu mâna lor. Nepăsarea costă scump când plouă: drumuri distruse, culturi stricate și gospodării inundate
În multe comune, șanțurile de scurgere a apelor sunt înfundate cu vegetație, nămol și gunoaie. Pâraiele, la rândul lor, sunt colmatate. Așa se ajunge la situații aberante în care cursuri de apă aproape secate ajung să inunde curți și să distrugă drumuri.
Calendar 21 iulie: 1969   Neil Armstrong și Edwin „Buzz” Aldrin au devenit primii oameni care au pășit pe Lună jpeg
21 iulie, ziua în care astronauții Neil Armstrong și Buzz Aldrin au devenit primii oameni care au pășit pe Lună
Pe 21 iulie 1969 astronauții americani Neil Armstrong și Buzz Aldrin au pășit pentru prima dată pe Lună în cadrul misiunii Apollo 11 marcând un moment istoric în explorarea spațiului și un pas major pentru știință.