⬆
Societate
Pagina 99
Asediile de la Melilla şi Ceuta
Da, ştiu, am exagerat un pic în titlul ăsta. De fapt, nici nu e o exagerare, ci mai degrabă un soi de întindere a corzii. Asediile, în sensul clasic-militar al termenului, nu sînt cele mai întîlnite manifestări ale contemporaneităţii. Ele sînt mărci clare ale trecutului războinic al omenirii.
Cum vrea primarul meu să-mi ia banii?
Primarul acesta a ieşit la vot. Nu mă pot opune entuziasmului popular. În calitate de candidat, a plimbat juma de sector la masă şi la staţiuni balneo. Ca om de afaceri, are blocuri întregi cu mansarde autorizate şi neautorizate. Una neautorizată a luat foc acum vreun an.
Un model unic de dialog
Epistolarul este o carte pe care aş recomanda-o oricărui diriginte sau profesor, ca subiect de discuţie – şi de admiraţie – cu elevii lor. De ce spun asta? Pentru că ea dezvăluie un model unic de dialog civilizat, inteligent, fermecător, educat, cultivat în societatea românească.
Cum, dom’le, pe banii mei?
Era probabil cea mai stăpînă pe sine persoană din lume. Cineva pe care pînă şi propriile fire din capul perfect coafat o ştiau de frică. Părea că e la curent cu absolut tot ce se întîmplă, vorbea competent despre sarmale şi despre Jung, iar cînd se împotmolea în discuţie, se retrăgea tactic, într-o tăcere semnificativă.
„Şi iar vine Crăciunul...“
Nu, cu siguranţă că nu îmi aparţine mie vorba asta plictisită şi acră la adresa Crăciunului. Dar o aud tot mai des în juru-mi, însoţită de: „Parcă timpul ăsta trece mai repede; de altfel, s-a şi demonstrat ştiinţific...“
Le saucisson, cîrnatul porcesc
„«E tîrziu» spuse ea. «Dar mi-e încă foame. » «Vrei nişte brînză? » «Nu. » «Avem cîrnaţi. » Se dezveleşte, coboară din pat şi o ia spre bucătărie… Ridicată pe vîrfuri, Christien întinde mîinile spre un dulap, deasupra chiuvetei: «E aici. »"
Prima zi în India cea incredibilă
Am ajuns în Jaipur la 3 dimineaţa, fără nici o rezervare făcută şi fără cash. În faţa aeroportului stăteau pe jos sute de oameni, unul lîngă altul. Unii dormeau, alţii găteau, alţii vorbeau, totul într-un întuneric nefiresc pentru un aeroport.
Gafe de presă – foarte scurt inventar
Zilele trecute, un ziar central l-a omorît în efigie pe Ilie Şerbănescu, economist, gazetar şi fost ministru în Guvernul Ciorbea, punîndu-i poza la necrologul unui operator TV din Constanţa cu acelaşi nume.
La celălalt capăt al lumii
Vîntul prăfos şi fierbinte de iulie îi ridica fusta subţire de vară, dezvelindu-i pulpele albe şi groase, în timp ce se plimba prin Centrul Vechi. La fiecare pas, exclama cîte un „wow!“, se entuziasma la orice clădire într-o rînă, gata să se prăbuşească, încerca să citească firmele într-o limbă necunoscută, le zîmbea puradeilor care o auzeau vorbind în engleză şi-i cereau 1 leu, mîngîia cîini vagabonzi.
Basarabia nu e România
Cînd vezi graffiti-urile şi sticker-ele cu „Basarabia e România“, înşirate pe zidurile Bucureştiului, ai crede că toţi vorbitorii de limbă română de peste Prut ar vrea să se unească cu noi, românii din spaţiul carpato-dunăreano-pontic.
Cu ochii-n 3,14
Pe un galantar de îngheţată (cofetăria unei alei comerciale de supermarket) stătea scris, cu litere mari şi galbene, ca o mîndrie „locală“ care să atragă privirile: „Avem şi îngheţată de post“. Galantarul era gol. (S. G.)
Extras din „Lista obiectelor admise la expediere pe riscul expeditorului“ a Poştei Române: „Albine vii, păsări mici cîntătoare, pui de o zi şi porumbei“. Ce s-ar întîmpla oare cu păsările mici necîntătoare, cu puii de două-trei zile sau cu guguştiucii? (M. P.)
Coran (o paranteză)
Într-o conversaţie pe care am avut-o recent la o terasă, în faţa unei sticle cu bere, un bun prieten m-a întrebat, la un moment dat: „Şi... ce mai citeşti?“ „Coranul“, am răspuns.
La Gerda, în bucătărie
La Gerda, în bucătărie, înţelegi de ce capătă anumite locuri de pe lumea asta un soi de lumină pe care nu ştii s-o explici. E suficient s-o vezi pe ea, pe Gerda, ridicîndu-şi privirea dintre cratiţe şi rostind primele cuvinte.
Nu este preţ care
Să nu fi crescut. Îmi explic politic, îmi spun economic, îmi vorbesc cum vreţi preţurile. A crescut preţul şi la mărar. Conopida este încă ieftină în piaţă. Am luat-o cu 2 lei. Mint – cu 2,50 lei kilu’. Mi-am risipit vorbele apoi, descoperind chiar cu 1 leu kilu’ de conopidă. Luasem. Să mai iau? Nu.
Organizaţia care nu (ne) învaţă nimic nou
Ştiu, desigur, că pentru a obţine fonduri europene, orice proiect trebuie să respecte anumite norme, general valabile în toate ţările europene: spre exemplu, norme de redactare, de configurare limpede a proiectului, de construcţie a scopurilor propuse sau a rezultatelor aşteptate etc.
Specialişti şi renascentişti
„Pot să înregistrez aici nişte voice-over-uri?“ I se răspunde că nu, că studiourile sînt doar pentru oamenii din Radio şi aşa mai departe. „Dar n-aveţi nevoie de voice-over?“ I se spune că nu, că bla bla. „Dar un call center aveţi? Că pot să lucrez şi la call center.“ „N-avem“, i se spune.
Serviciile superioare
Mi-a căzut, de curînd, în mînă o carte pe care nu credeam că o voi putea duce la bun sfîrşit: Cultura serviciilor superioare, de Ron Kaufman (Editura Publica, 2013, traducere de Mihaela Sofonea). Pînă la urmă, s-a dovedit chiar palpitantă – e adevărat că nu în totalitate, au existat şi pasaje mai... tehnice.
Sarmale – versiunea sîrbească, pe filieră americană
„«Locuiţi aici?» o întreabă Mulheisen. «Nu. Am un apartament în Bloomfield Hills», spuse Helen Sedlacek. «Vin doar duminicile, să o ajut pe mama la gătit.» «Sînteţi căsătorită?» «A murit de mult…» «Hm. Şi ce anume gătiţi? Tartine? Prăjiturele? Cîrnăciori la frigare?“
Binge watching sau bulimia TV
V-aţi uitat vreodată la o cutie de DVD-uri cu Seinfeld, Roma sau Breaking Bad, la rînd? Dacă da, suferiţi de o boală numită în engleză binge watching sau binge viewing. Boala nu-i chiar aşa de boală, dar se răspîndeşte tot mai mult şi ar putea fi numită în română, cu aproximaţie, „bulimie de serial“.
Groapă din Carpaţi
Era o modă să fii munţar sau munţoman, aşa cum, într-o vreme, dădea bine să fii karatist. Acum, nu cred că mai este, pentru că n-am mai văzut grupuri mari de tineri în Gara de Nord, cu rucsacuri cît o casă în spate, de care să atîrne cortul, izoprenul, chitara şi ceaunul de mămăligă.
La Urgenţe
În urmă cu 20 de ani, clinicile medicale private nu existau (şi nici majoritatea românilor nu concepeau că ar fi posibil „să plătească“ pentru propria sănătate), iar spitalul era instituţia de stat care făcea, în final, diferenţa între viaţă şi moarte.
Cu ochii-n 3,14
Tot mai des, la meteo, auzim despre „temperatura din termometre“. Dacă tot e o modă, de ce n-am extinde formula şi la „kilogramele din cîntar“, „lungimea din ruletă“, „nivelul rîului din hidrometru“, „volumul gazelor din contor“ sau „IQ-ul din chestionar“. Mai e şi clişeul cu „mercurul din termometre“, care parcă ia amploare tot mai mare pe măsură ce termometrele devin mai electronice. (A. M.)
Potrivit unui sondaj realizat de Nouvel Observateur, 73% din francezi se declară fericiţi cu şi la locu
17 ore-lumină
Un salt uriaş pentru omenire, dar un pas infim pentru galaxie. Aşa poate fi descrisă performanţa extraordinară a sondei spaţiale Voyager 1, prima creaţie umană care a reuşit să depăşească limitele sistemului nostru solar.
Teatrul independent şi dependenţele lui
Ca orice noţiune a libertăţii, teatrul independent trece, la noi, printr-o inflaţie a definirii. E perfect normal. Fiecare îşi ia, aşa cum crede, doza lui de libertate în înţelegerea şi configurarea spaţiului pe care vrea să-l ocupe.
Lumini şi umbre – cei doi Patapievici
Domnul Patapievici a conferenţiat la Cluj. Înţeleg că, în afara dialogurilor de la Librăria Humanitas Cişmigiu, dumnealui a apărut acum, în public, pentru prima dată după retragerea de la ICR. A venit în umbră, aş spune, şi a plecat după ce s-a luminat, a venit cu un chip şi a plecat cu altul.
Cel mai mare cîştig al crizei: schimbul
Oricît de sus am fi căzut odată cu criza asta, trebuie să recunoaştem că ne bucurăm de schimbul de marfă, de bani, de muncă, de impresii, de culori, cu ţăranul – ăl mai prost dintre noi, cu gutuia, cu morcovul. Am fi avut noi plăcerea atingerii rădăcinii de ţelină?
Obezitatea pe covor roşu
Obezitatea în rîndul copiilor a căpătat proporţii îngrijorătoare. Şi, din păcate, felul în care este tratată în lumea adulţilor este departe de a naşte reacţii optimiste. Ziarele vorbesc la rubricile de cancan despre moartea unui copil obez.
Filmele din noi
Nu-s nicidecum vreo mare specialistă în comentat filme sau cinematografie. Doamne fereşte, sînt oameni perfect capabili s-o facă articulat şi inteligent şi, evident, de mii de ori mai profesionist decît mine, o profană.
Întunecatele filme bune
De vreo trei ani încoace, cred că cele mai interesante şi mai nonconformiste filme pe care le văd în Bucureşti (la Cluj e TIFF-ul...) sînt cele din cadrul „Les Films des Cannes à Bucarest“. În 2010, filmul My Joy (Schastye Moe), regizat de Sergei Loznitsa, mi-a schimbat percepţia despre cît de captivant şi profund poate fi un film a cărui poveste e îngrozitoare şi lipsită de speranţă.
Bobii morţilor
„Spune-i că prăjiturile sînt delicioase!“ zise Jane. „Zice că prăjiturile sînt delicioase“, se conformează Nick. „Spune-i că trebuie să mănînce mai multe!“ răspunde doamna Damonte, îndreptîndu-se spre uşă. Cînd am revenit în bucătărie, Jane era la a treia prăjitură: „Sînt fabuloase!“
Jurnalistul implicat şi virtuţile lui
Discuţie interesantă pe Facebook, în cercurile jurnalistice, după apariţia protestelor: cei care au relatat mai mult şi mai cu succes de la marşuri şi celelalte evenimente nu fac jurnalism adevărat – au susţinut cîţiva reprezentanţi ai presei instituţionale.
Ajutor de florăreasă
Mă întîlnesc cu ea (sau cu el) – însă am vagi bănuieli că este, totuşi, o ea – aproape în fiecare seară, pe Calea Moşilor, pe la ora 11, cînd plimb căţelul cel bătrîn şi surd al părinţilor mei. „Vrei o floare?“ Dispare şi o aduce.
O imagine greşită despre Maroc
Aboubakr Jamaï, director şi cofondator al site-ului marocan generalist Lakome, multiplică întîlnirile cu reprezentanţi ai presei franceze, cu diverşi oameni politici, într-o încercare disperată de a deschide ochii, nu numai ai Franţei, ci şi ai lumii, asupra a ceea ce se întîmplă, de fapt, în Maroc.
Cu ochii-n 3,14
Pe undeva prin Vrancea, printre tarabe încărcate cu struguri luaţi parcă de la Carrefour (şi cu acelaşi preţ), am dat de o „Piscină Aquatică“. Se pare că, în ziua aia, cînd m-am nimerit şi eu pe drumul Iaşiului, localnicilor le pusese cineva şi apă în piscină… (S. S.)
Citind în presă un titlu rezumat după spusele economistului american Joseph Quinlan, am tresărit. „Femeile sînt viitorul în tehnologie“, suna titlul. M-am gîndit imediat că s-ar putea să apară femeia de înaltă tehnologie digitală.
Crema Carmen Sylva şi sluţenia doamnei R.
Obsesia frumuseţii a fost dintotdeauna exploatată de către vînzătorii de iluzii. Chipul pare să suporte orice pentru a atinge perfecţiunea definiţiilor asupra frumosului. Or, ceea ce este „frumos“ nu stabilesc nicidecum bărbaţii, aşa cum am vrea să credem, ci femeile dornice să placă.
Peter Gabriel şi lumea lui secretă
Belgrad. 5 octombrie. O zi de sîmbătă. Pe Ulica Kneza Mihaila e viermuială încă de pe la 10. E o lumină de culoarea dovleacului proaspăt, izvorîtă din frunzele copacilor de prin parcuri. Vremea s-a dezmorţit un pic, după cîteva zile de frig venit pe neaşteptate.
Autoportretul unui părinte
Un număr dedicat adolescenţei era firesc după recenta temă „scrisori către copiii noştri“. Motto-ul celei din urmă m-a făcut să surîd. Citatul din Khalil Gibran, poetul inspirat al Libanului îndeamnă: „copiii voştri: străduiţi-vă să fiţi ca ei, dar nu încercaţi să-i faceţi ca voi.“
Au făcut broccoli şi ţăranii noştri
Este fenomen. De anul ăsta, ţăranul român s-a adaptat la piaţă: face broccoli. Scump, dar face. M-am trezit ieri, am văzut săptămîna trecută recolta de broccoli în piaţă. Mărturisesc fîstîceala, „nu-mi vine să cred“, „nu-i treabă serioasă“ şi cu toate astea... mîini rupte de muncă, tăiate, cu unghii pline de pămînt îmi dau, tăcute, broccoli.
„Inerţii coagulate“ pentru a „escalada piscul“
Mi-au picat sub ochi cîteva mostre din publicaţiile liceelor şi ale şcolilor şi am remarcat distanţa teribilă dintre ele şi cotidienele adulţilor. În cîteva cuvinte, paginile lor mai păstrează, încă, trăsăturile unei prese de calitate: informaţie corectă, imagini proaspete şi candide, limbaj curat.
O lume complicată
Nu-s rare momentele cînd sînt locuită de o imbecilitate drăgălaşă. Mă uit în uitare de sine la filme cu bătrîni şi animale. Sînt o misionară inimoasă în situaţii cît se poate de derizorii. Îmi bate în piept o inimă cavalerească de leu şi, animată de un soi de extaz baroc, fac fapte de glorie trecînd o bătrînă strada.
Roxanne - şi adolescenţa din comunism
Roxanne, filmul lui Vali Hotea ce a avut premiera de curînd, mi-a adus aminte de diverse poveşti – dacă nu uitate, măcar îngropate – din propria adolescenţă. Ce s-a petrecut în comunism, prin anii ’80.
Petit salé cu linte divin
„Nu vrei să mai schimbăm cîrciuma?“ – îl întreb. Privirea lui Albert se făcu şi mai albastră: „Doar nu credeai că o să mă mulţumesc cu sandvişul ăsta! Hai la Chez Marcel, sînt cu maşina.“ Cu o tartă de Creuse cu cartofi în faţă am început să mă destind.
Noi şi tableta
Un studiu recent spune că 35% dintre americanii de peste 16 ani au tablete. Ritmul de adopţie al acestor dispozitive este exploziv, iar trend-ul din SUA este, în linii mari, acelaşi cu cel din Uniunea Europeană sau România, chiar dacă în alte locuri, procentul e mai mic de 35%.
Bilete de papagal
Am ajuns tîrziu la Wroclaw, pe la zece seara, un scurt popas în drum spre Cracovia. Oraşul m-a surprins, a apărut în călătoria noastră pe neaşteptate, ca şi cum ar fi ieşit din pălăria unui iluzionist, prin vălătuci de ceaţă.
Romii. Franţa îşi face temele europene
În Franţa sînt în jur de 20.000 de romi. Numai atîţia şi aţi făcut din asta o problemă? – ironizează umaniştii. Nu e capabilă Franţa să gestioneze 20.000 de europeni precari? Nu, pentru că nu sînt capabili să se integreze potrivit regulilor Franţei – dă replica tabăra lucizilor.
Bătălia pentru România
Întîmplările legate de exploatarea gazelor de şist tind să capete dimensiuni epopeice. Tot felul de gospodine ies la război şi ne declară public ataşamentul lor faţă de patrie şi popor, încercînd să ne convingă despre justeţea luptei lor cu capitalismul american.
La buletin, cu mama
Intraţi într-o încăpere mică, de vreo 12 metri pătraţi. Înăuntru sînt vreo 20 de oameni. Cîţiva tineri, în aceeaşi situaţie, „cu unul dintre părinţi“ după ei. Buluciţi, lipiţi de perete sau cocoţaţi pe cîteva mese. Scaune nu prea sînt. Adică sînt cîteva rămăşiţe.
Cu ochii-n 3,14
Apar, într-o anumită parte a presei spaniole, tot mai multe articole care vorbesc despre „serenitatea“ prinţului moştenitor, laude în genunchi, declamaţii patetice, ştiţi tonul: în ciuda greutăţilor…, în pofida nevestei…, pe el tot „îl doare Spania“. E clar că se pregăteşte ceva, dar parcă Franco fusese, la vremea sa, ceva mai subtil. (S. S.)
Ad ganga med bok I maganum înseamnă, în islandeză, „toată lumea dă naştere unei cărţi“, ceea ce e cum nu se poate mai adevărat, pentru că, în Islanda, unul
Aripile monahismului – credinţă şi comerţ
O călătorie prin regiunea Vîlcea –Valea Oltului te îndreaptă, fără doar şi poate, spre pelerinajul monastic. Fiecare o face în felul lui şi se apropie de această lume „sfîntă“, dorind – sau măcar sperînd – să se împărtăşească cu „ceva“ din aura acestor lăcaşe.
Beatificarea primarilor
Deunăzi, un prieten se plîngea că felul în care se fac ştirile de la noi a ajuns pe o treaptă dedesubtul căreia nu se mai găseşte nimic. Mai jos de atît nu se poate coborî. Omul spunea că nu vezi pe aici decît ştiri macabre şi tîmpenii, că ştirile despre educaţie, ecologie, ştiinţă şi tehnică sau cele externe lipsesc cu desăvîrşire.