Un spital numit România

Publicat în Dilema Veche nr. 511 din 28 noiembrie - 4 decembrie 2013
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

O familie de prieteni – clujeni – trebuie să meargă cu copilul la doctor, la consultaţie. Părinţii copilului sînt uşor alarmaţi, îngrijoraţi, aşa cum ar fi orice părinţi de pe lumea asta. Copilul intră în cabinet însoţit de maică-sa. Domnul doctor se uită la ecranul unui bătrîn aparat ecografic şi-i spune mamei, cu linişte şi seninătate în glas, că e ceva foarte grav. O formă canceroasă care necesită tratament complex. Femeia se îngălbeneşte la faţă. Domnul doctor se uită la ea şi-i spune, la fel de liniştit şi de senin: „Ce-i?! Vi s-a făcut rău? Ieşiţi pe culoar şi deschideţi un geam.“ Cu diagnosticul pus clar după o ecografie, mama şi copilul se internează. Primul contact cu salonul de spital e dur şi n-are sens să fie povestit pe larg. Trăim în aceeaşi ţară. Ştim cum arată lucrurile. Mama copilului bagă mîna în buzunar şi rezolvă, cu ajutorul unei asistente, o mutare într-un loc mai „bun“. Dar întîlnirea cu realităţile spitalului românesc abia începe. Înţelegînd că se deschide un drum de coşmar, părinţii copilului se hotărăsc rapid şi părăsesc spitalul românesc. Din fericire, sînt doi oameni tineri, care au muncit şi au nişte economii care le permit să ia decizii de acest fel. La cîteva zile, ajung în Germania. Diagnosticul e infirmat. E ceva sever, dar în nici un caz ce văzuse domnul doctor la ecograf, în România. Copilul e operat. De puţină vreme s-au întors acasă. Sînt bine toţi.

Deunăzi m-am întîlnit cu tatăl copilului. E un om tînăr, care munceşte enorm, un tip de antreprenor foarte creativ, care-şi cîştigă banii cinstit. A fost un matematician de soi, cu şcoală prin State. N-a vrut să rămînă pe-acolo. Mereu o tot ţinea una şi bună că se poate trăi foarte bine şi aici, că asta e o ţară amuzantă, unde abia începe să se trăiască, un spaţiu al dezgheţului şi al ocaziilor pe care alţii le-au pierdut sau le-au epuizat. Acum, cînd ne-am văzut, mi-a spus că îşi nuanţase un pic punctul de vedere: „Mereu am zis că aici se poate trăi şi că poţi face chestii faine. Acum îmi dau seama că, atîta vreme cît eşti tînăr, felul ăsta de a vedea lucrurile poate să funcţioneze. Dar mi-e foarte clar că nu e o ţară în care să îmbătrîneşti.“  

E doar o poveste simplă, din oceanul de poveşti despre sistemul medical din România. Unele dintre ele te cutremură şi te fac să te zvîrcoleşti în somn. Cred că nu există familie în România – evident, inclusiv familii în care există medici – care să nu aibă o poveste tare, petrecută în spitalele de la noi. Parcă am vorbi despre un lung şi răvăşitor război prin care am trecut cu toţii. De atîta amar de ani, discuţia despre felul – umilitor şi omorîtor de speranţă – în care se face actul medical în România merge mai departe. Iar modul în care punem problema e, în fond, felul nostru de a vedea lumea. Pare că sîntem condamnaţi să trecem prin cele mai urîte lucruri, acceptînd totul de parcă am ispăşi vina unui păcat originar. Şi, fără să punem prea multe întrebări, contribuim la asta, plătind taxe unui sistem de care ne temem pînă în adîncul fiinţei. E ca şi cum am plăti pentru a fi umiliţi şi speriaţi. Fascinant popor, fascinant mecanism.

E ca şi cum ne-am răzbuna unii pe alţii pentru frica interioară, nemărturisită, că n-o să ajungem niciodată la liman. Cum să explici altfel idioţenia, mitocănia, felul rudimentar în care unii dintre cei care au ales o meserie atît de nobilă, aşa cum e cea de medic, se raportează la propria decizie? Sînt oameni care par să se răzbune pe semenii lor pentru că ei înşişi au luat hotărîrea de a face o meserie prin care i-ar putea salva pe cei pe care, de fapt, îi urăsc şi-i dispreţuiesc. E prea încîlcit? Prea greu de înţeles? Lăsaţi la o parte şpaga, livrescul cinism al medicului, condiţiile vitrege absolut reale în care se munceşte, salariile de mizerie ale doctorilor şi ale personalului medical, anii grei de şcoală şi de examene. Îndărătul imaginii pline, complicate, cu bune puţine şi cu rele multe, se conturează felul în care fiecare dintre noi îl priveşte pe celălalt. Cu neîncredere, cu ură, cu dispreţ, atribuindu-i vina de a fi responsabil pentru felul prost şi lipsit de speranţă în care trăim toţi.  

Nu e un mister atît de mare de ce contribuim la bisericile care ne întîmpină la intrarea în spitale. E profund simbolic ceea ce facem, fără să ne dăm seama. Ne punem, de la bun început, viaţa şi speranţele în mîna divinităţii, nu a semenilor care au ales meseria de medic. Din start hotărîm că doar Dumnezeu ne poate salva, iar starea de spirit cu care păşim în incinta spitalului e cea de condamnat. Asta sugerează şi haitele de cîini din curţile acestor instituţii. Toată lumea le hrăneşte şi le adăposteşte pe holuri, ispăşind parcă vina lipsei de compasiune şi de solidaritate pentru semeni. Descărcăm pe cîini melancolia faptului că nu-i putem iubi şi respecta pe oameni. Exprimăm, prin comportamentele astea, tot ce nu ne putem spune prin cuvinte. Cum să explici altfel faptul că accepţi să mănînci – în unele dintre spitalele acestei ţări europene – o mîncare adusă în găleţi de lături pentru porci?  

E ca un lanţ în care toată lumea se răzbună orbeşte pe toată lumea. Nu trebuie să dai dovadă de nici o propensiune iluministă, pentru a-ţi da seama că te poţi organiza să sprijini un spital, exact aşa cum o faci sprijinind o biserică. Dacă vrei să ai biserica aproape, în cartier, să fie mare, strălucitoare şi pictată strident, aşa cum ne place acum, dai un ban. Treaba asta merge şi cu spitalul. Poţi să contribui cu un ban şi aici, să te organizezi, să-l repari, să nu mai mănînci din găleata de porci, dacă ai ghinionul de a ajunge pe acolo.

Nu merge. La biserică dai, pentru că te salvezi. Pe tine. La spital – nu. Acolo mai merg şi alţii. Să se descurce! Treaba lor!

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Noul stadion Farul FOTO Machetă Primăria Constanța jpg
Hagi și Popescu au văzut viitorul stadion al Constanței. Arena ultramodernă va avea 20.000 de locuri
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat că marți, 28 septembrie, a avut o întâlnire cu Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu în care s-au discutat ultimele detalii ale proiectului noului stadion.
Scurgeri de gaz din conductele Nord Stream FOTO EPA-EFE
Marea Britanie a respins versiunea implicării unui submarin în incidentul Nord Stream
Marea Baltică nu este suficient de adâncă pentru astfel de operațiuni, a declarat Sky News, citând o sursă din cercurile ministerului apărării britanice.
Nord Stream FOTO Shutterstock jpg
Sabotajul împotriva infrastructurilor critice, noul scenariu operativ: se dă drumul imprevizibilului
Criza din Ucraina, nicidecum aproape de o rezolvare rațională, se amplifică în direcții dintre cele mai primejdioase.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.