Basarabia nu e România

Publicat în Dilema Veche nr. 510 din 21-27 noiembrie 2013
Basarabia nu e România jpeg

Cînd vezi graffiti-urile şi sticker-ele cu „Basarabia e România“, înşirate pe zidurile Bucureştiului, ai crede că toţi vorbitorii de limbă română de peste Prut ar vrea să se unească cu noi, românii din spaţiul carpato-dunăreano-pontic. În primăvară, la un chioşc instalat în faţa Universităţii, tineri entuziaşti cereau trecătorilor semnături pentru unire. Un băiat foarte insistent îmi spunea despre bunica lui de peste Prut şi cît de greu le e familiilor separate de graniţă să se întîlnească.  

În luna august, am trecut graniţa către Republica Moldova. Ne-am îngrămădit cinci oameni în maşină şi, într-o dimineaţă de joi, am pornit la drum, din Bucureşti către vama din Vaslui. Am petrecut două ore aşteptînd să trecem graniţa, iar cînd eram aproape să ajungem la controlul paşapoartelor, o doamnă poliţist ne face semn să ne dăm în spate, că-i facem „harababură“. Dar harababura se întîmplă cîţiva metri mai în faţă, unde un şofer face tărăboi din cauză că nu-şi primeşte actele. Poliţistul jură că i le-a dat, însă actele par să fi dispărut, iar şoferul e roşu de nervi. Peste un timp, un Chevrolet argintiu se apropie din direcţia opusă şi opreşte chiar în faţa maşinii noastre. Un şofer cu mustaţă coboară şi dă grănicerului actele nefericitului care ţipa, înjura şi ameninţa din toţi rărunchii. Mihai, şoferul nostru, care între timp plătise taxa pentru intrarea maşinii, se întoarce spunînd că a trebuit să plătească taxa şi pentru o trotinetă. Grănicerul s-a încurcat din cauza gălăgiei şi a selectat greşit tipul de vehicul. A corectat, pînă la urmă, dar taxele tot au trebuit plătite.

Totul e bine cînd se termină cu bine. Cu ştampila în paşaport, ne îndreptăm către Chişinău. Circulaţia e liberă, drumurile – fără gropi, iar peisajul inspiră pace. Trecem pe lîngă lanuri de porumb şi floarea-soarelui şi panouri care ne îndreaptă către Chişinău, Tiraspol, Bujor şi Şişcani. Pe marginea drumului, cineva a scos patru pepeni la vînzare. O familie se odihneşte într-o căruţă, la umbră. Din drumul principal se desprind cărări şerpuitoare, care se pierd în pădure.  

Ajungem mai repede decît ne-am închipuit. Chişinăul e aglomerat: multe semafoare, clădiri înalte şi nume care ne stîrnesc zîmbete: Zorile, SRL Vijelios. Biserici cochete şi reclame. Parcăm în apropierea Hotelului Chişinău să cumpărăm nişte lei moldoveneşti (sînt sfătuită că e mai avantajos să schimb euro decît leii noştri) şi să găsim ceva de mîncare. Găsim un restaurant oacheş, „La Plăcinte“, aglomerat şi luminos. Bucăţi pătrate de covoare şi ştergare ţesute sînt înrămate şi puse la loc de cinste pe pereţi. Salivăm la pizza şi deserturile de pe mesele celorlalţi şi ne grăbim să ne-alegem şi noi de-ale gurii, din meniul bogat. În timp ce aşteptăm plăcintele şi salatele, apuc de pe masă o hîrtie înfăşurată ca un pergament, intitulată Istoria Ţării Moldovei. Toate mesele din jur au un suport din lemn cu un text asemenea, cu caractere latine şi chirilice. Încep să citesc, mai întîi din curiozitate, apoi cu interes şi sfîrşind în stupoare. Citez: „Astfel, moldovenii şi românii aparţin aceluiaşi etnoareal şi reprezintă popoare înrudite, posedă aceeaşi limbă literară, care este moldovenească, deoarece a fost creată de moldoveni, dar care se deosebesc unul de altul, dacă ne abstractizăm de deosebirile minore, prin atitudinea faţă de propria origine şi istorie. Românii consideră că au provenit de la populaţia pestriţă, multilingvă, a provinciei romane Dacia, iar moldovenii – de la vechea populaţie din arealul carpato-nistrean, care popula acest teritoriu acum mai mult de 8000 de ani, avînd o cultură bogată, istorie şi simboluri vechi, moştenite de moldoveni.“

În continuare – un lung discurs despre daci, traci şi romani, despre românii care şi-au trădat originile, despre literatura clasică română, care, de fapt, e „moldovenească“, despre „jugul otoman“ şi „tutela exagerată a Imperiului Rus“. 

Găsesc autorii pe site-ul moldovenii.md, care se declară „un grup de 50 de persoane, experţi în domeniul istoriei, religiei, culturii, politologiei, afacerilor, economiei şi finanţelor. Grupul nostru cuprinde manageri, profesori, arhitecţi, medici, designeri, programatori, fotografi, filologi, lingvişti şi reprezentanţi ai altor profesii. Noi toţi participăm la dezvoltarea teoretică şi practică a domeniilor pe care le reprezentăm, fiind uniţi prin dragostea faţă de ţara noastră şi dorinţa de a ajuta şi a contribui la îmbunătăţirea vieţii moldovenilor.“

În toiul lecturii vine însă ospătarul, cu plăcintele care ne potolesc foamea şi ne fac să uităm, pentru moment, de indignare.

Nici Transnistria nu e Moldova

Cînd le-am spus prietenilor mei că vreau să ajung în Tighina (sau Bendery), la graniţa între Transnistria şi Moldova, s-au uitat cu îngrijorare la mine: „Eşti sigură?“ Transnistria era o terra incognita pentru noi toţi, despre care auzisem doar poveşti cu arme, ajutoare umanitare şi monopol rusesc. 

Ce nu ştiau prietenii mei era că, în aceeaşi zi în care am ajuns în Moldova, urma să trecem prin Transnistria în drumul nostru către Cocieri, un sat dintr-o enclavă moldovenească.  

Înainte să ajungem la vamă, trecem pe lîngă un soldat care ţine în braţe o mitralieră şi patrulează pe lîngă un transportor blindat. Afară se-aud greieri. Simt un amestec de frică şi curiozitate. Maşina încetineşte, iar un poliţist ne cere paşapoartele şi îi face semn lui Mihai să coboare de la volan. „Numai şoferul!“ Mihai coboară cu paşapoartele noastre şi îl urmează. Deschide portbagajul pentru verificarea bagajelor. „Ce căraţi? Literatură?“ spune poliţistul, uitîndu-se la o carte de psihologie. Rîsete şi comentarii în rusă. Văd şi mai multe uniforme, albastre, kaki, bărbaţi şi femei. Prietenii mei cred că grănicerii ne testează, să vadă dacă ştim rusă. Nu ştim. Aşteptăm tensionaţi să vedem ce se întîmplă.  

Mihai mută maşina, cu noi cu tot, într-o parcare din apropiere, pleacă şi se întoarce după o vreme, cu nişte formulare în rusă şi engleză. Le completează el pentru noi şi pleacă înapoi. Pe geam văd un steag fluturînd, două dungi portocalii care înghit, ca într-un sandviş, una verde. Un cîine prietenos se apropie de maşina noastră, iar noi îi dăm un covrig pe care l-am păstrat tocmai din Buzău. Căţelul ronţăie bucuros. Am fi coborît să ne dezmorţim după drumul lung, dar afară era frig, iar ceva ne spunea că n-ar trebui să ieşim din maşină. În final, se întoarce Mihai cu vizele – nişte foi completate cu numele nostru, care ne permit să trecem pe teritoriul Transnistriei pentru următoarele cinci zile.  

Trecem în Transnistria pe la 1 noaptea. Zărim pe ferestre case şi blocuri, dar nu vedem nici o maşină. Totul e scris cu caractere chirilice. După 15 minute, tranzitul pe teritoriul Transnistriei se termină, dar de data asta nu e nimeni de pază, bara e ridicată, iar noi trecem înapoi pe teritoriu moldovean. Vedem din nou caractere latine şi o maşină parcată în faţa unui magazin, trei copii cu o lanternă şi un panou pe care scrie „Poliţia!“ Trecem printr-o boltă de copaci, înainte să ajungem „La Popas“, unde urma să ne odihnim.  

Duminică, prietenii mei pleacă înapoi către Bucureşti, însă eu mai rămîn o noapte. A doua zi dimineaţa, îmi scot bagajele la poartă, unde, împreună cu cîţiva transnistrieni binevoitori, aştept un taxi către Bendery via Tiraspol. Primul taxi comandat are probleme tehnice, aşa că aşteptăm un altul, care vine din Dubăsari, cel mai apropiat oraş. Cînd, în final, ajunge, am încăput opt oameni într-o maşină cu cinci locuri, iar eu eram singura care purta centură de siguranţă.  

Am mers uşor pe şoseaua ce părea să fi fost asfaltată de curînd, şi am ajuns în Tiraspol, unde emblemele cu secera şi ciocanul, mozaicele de pe blocuri şi statuia din marmură roşiatică a lui Lenin mă transportă în altă lume. Însemne comuniste şi militare, alături de panouri publicitare, un complex sportiv modern, camioane vechi ruseşti şi autobuze sovietice – aşa cum am văzut acum cîţiva ani în Armenia – care poartă reclame pentru bijuterii. Străzile sînt prea goale pentru o capitală. O cupolă aurie cu o cruce în vîrf se înalţă lîngă un tanc. Lîngă – nişte soldaţi plictisiţi îşi ţin mitralierele parcă prea grele. 

În mai puţin de jumătate de oră de la ieşirea din Tiraspol, intrăm în Bendery. Zăresc cetatea Tighina, a lui Ştefan cel Mare, dar ceilalţi îmi spun să nu fac poze, deoarece ne apropiem de un alt post militar.

Ajunsă în Bendery, am cîteva ore să mă plimb prin oraş. Pe strada principală, Lenina, mă atrage zgomotul ţăcănit ce iese dintr-o clădire anostă, cu ferestre acoperite. În faţa ei – un centru comercial.  

Continui plimbarea şi dau peste o bătrînică ce îmi vorbeşte în rusă. Îi spun că nu înţeleg rusa şi că sînt din România. Începe atunci să vorbească cu un amestec de cuvinte româneşti şi ruseşti. Îmi spune despre venirea anunţată a mitropolitului Kiril în Bendery, care prilejuieşte noi îmbunătăţiri pentru drumuri. Se plînge însă că trotuarele nu sînt niciodată reparate. Trage după ea un cărucior plin cu mîncare, care sare de fiecare dată cînd trece peste spărturile din asfalt, printre care a început deja să crească iarba. Mă îndrumă să mai merg trei cvartale (am aflat mai tîrziu că „cvartal“ vine din rusă şi desemnează un bloc) pînă la biserică şi ne despărţim cu urări de sănătate.

Înainte să intru în curtea bisericii, trec pe lîngă un şir de oameni care şi-au întins tarabele cu flori, busuioc şi miere. La o masă, cîteva albine roiesc în jurul unui fagure. În faţa bisericii, un preot tînăr împrăştie apă sfinţită peste un şir de oameni, înmuindu-şi buchetul de busuioc în găleata ţinută de un asistent în stînga lui. Toate femeile poartă eşarfe şi îşi apleacă capul în faţa stropilor generoşi. În biserică, oamenii nu pupă icoanele, ci le ating cu mîna sau cu fruntea.  

Pornesc spre autogară mai devreme decît am plănuit şi îmi cheltui rublele pe biletul de microbuz şi biscuiţi. Microbuzul mă lasă în Chişinău, de unde mă pregătesc să iau trenul către Bucureşti. Trenul pleacă la 16,35 şi ajunge la 6 dis-de-dimineaţă. Auzind de peripeţiile mele, un domn moldovean mai în vîrstă îmi replică: „Transnistria nu a fost niciodată a noastră.“ Am mîncat împreună la un bistro din apropiere – tăiţei de casă cu carne de porc – şi am băut compot. „90% dintre transnistrieni au şi cetăţenie rusă. Le dau foarte uşor. Numai pentru cetăţenia română e mai greu.“ 

Manuela Boghian lucrează pentru Centrul de Tratament al Dependenţei „Castle Craig“. Blogul ei este la adresa manube.wordpress.com.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.