Tîrg de toamnă tîrzie

Sîmbătă sau duminică, nu ştiu, oricum în week-end-ul ăsta, o să mă duc în piaţă, la tîrgul cu mici şi haine de blană şi chimire de haiduci geto-daci, o să fie o zi de toamnă tîrzie, clară, cu soare, cu cel mai pur albastru senin cer pe care l-aţi văzut vreodată şi o să fie şi frig şi o să fie foarte multă lume şi mirosul de pastramă friptă se va ridica la cer în fuioare albicioase şi va fi zgomot şi aglomeraţie şi vin roşu fiert din cele după care te doare a doua zi tîmpla stîngă care-ţi bubuie şi tîmpla dreaptă care e amorţită. O să fie şi ţuică puturoasă care se va bea din pahare de plastic, o cuişoară va pluti bezmetic în albul impur, faţa ţi se va încălzi şi ţi se va aburi de răsuflarea unui beţiv simpatic – acum încă treaz –, fercheş, prospăt bărbierit cu tăieturi, cu părul ud pieptănat peste cap, e încă treaz-bec, soarele şi aerul rece de noiembrie îi desenează acut silueta subţire în aer, e un desen în peniţă cu precizie de desen tehnic, mai tîrziu conturul lui se va blura, se va estompa, şi trăsăturile lui de alcoolic prezent îi vor luneca spre bărbie, ochii dement de treji se vor tulbura la loc, dar el e fericit, e soare, e de mîncare şi de băut, e lume. O să fiu laolaltă cu oamenii, o să mă duc hipnotizată lîngă grătarele cu mici înfăşurate în fumul cald în jurul cărora roieşte lume cu ochi hulpavi, toţi ochii sînt fascinaţi de mîinile grataragiilor – roşii, mari, cu degetele tari, palme sănătoase care ies din mînecile unor jachete gri-şobolan, vătuite, cusute în romburi mari de o maşină de cusut industrială grozavă, mîinile alea vor învîrti profesionist micii de pe-o parte pe alta.

Iar eu mă voi uita şi-mi va fi grozav de poftă şi de foame, alături, pe o scenă impovizată între nişte pănuşi ruginii de porumb şi sfori cu ceapă roşie şi usturoi alb, vor cînta două fete tinere nişte populare-pop, picioarele lor lungi în cizme cu platformă vor desena pe fundalul cerului foarte albastru x-uri şi linii paralele din pulpiţe, o să cînte straşnic Bădiţă Ioane, le stă bine cu vestele astea din cojocel cusut peste iile reinterpretate glam, ce tare cîntă. Vreau mici, vreau mici, îmi trebuie mici, fetele astea cîntă şi stinghereala mea creşte, ce naiba fac aici, nu e deloc cool, nu-mi pasă, numaidecît, imediat, în patru minute, trei, zeama grasă dintr-un mic pe jumătate crud o să-mi curgă pe bărbie. O să mestec între măsele măcinătura de carne grasă, tendoane şi zgîrciuri, o să mestec temeinic amestecătura de animale moarte cu muştar şi o să mă gîndesc la cepavcici, la köfte şi la kafta în acelaşi timp. În timp ce mestec şi înghit şi mi-e ruşine de situaţia în care mă aflu, gîndul o să mă ducă la turbo-popul iugoslav din anii ’80 şi o să-mi vină să rîd cu micii în gură iar fetele vor continua să cînte şi să-şi arunce pe spate cu o mişcare bruscă a capului pletele lungi. Alături, mai mulţi oameni vor mînca odată cu mine, cu bucurie, cu foame, cu poftă şi vor fi de tot soiul: bărbaţi de vreo şaizeci de ani în haine de piele trei sferturi tari ca blindajele de tanc, lucioase, cu reverele foarte late, bărbaţi care mai au încă de pe vremea cînd era semn al bunăstării cuşmele alea înalte de astrahan de miel negru sau cenuşiu, vor fi poate şi soţiile lor, care pun cei mai gustoşi gogoşari de iarnă la borcan, dulci, zemoşi, cărnoşi şi uleioşi, vor mînca şi ele micii fierbinţi, înjunghiaţi în două scobitori pe care se scurge grăsimioara gustoasă, o să mănînce şi ele, dar mai delicat, cu muşcături mici, cu grijă la rujul roz, mat, vechi de douăzeci de ani, din care încep să iasă brobonelele de lanolină, o să mănînce delicat, că altfel „nu cadrează“, o să aibă, poate, arsuri mai încolo, dar n-are nimic, odată şi degrabă, vorba aia. O să fie şi copiluţi care vor cerşi orice, cu cei mai lucioşi şi clari ochi căprui îndreptaţi în sus, spre tine, tanti-tanti, nenea-nenea va curge litania lor şi îi voi hrăni şi le voi da bani iar ei, sătui, fericiţi, o să fugă rîzînd şmechereşte să culeagă chiştoace încă aprinse de pe jos. Aşa o să fie.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.