Prima zi în India cea incredibilă

20 noiembrie 2013
Prima zi în India cea incredibilă jpeg

În avionul din Dubai spre Jaipur erau aproape numai bărbaţi. În afară de mine, cred că mai erau doar două femei în A 320-ul celor de la Air Arabia, un low cost ce operează zboruri în zonă. Îi văzusem de la check in, muncitori indieni ce lucrau în Dubai care duceau acasă o cantitate impresionantă de bagaje, care i-ar face şi pe cei mai gospodari români care vin din Spania cu autocarul să ridice o sprînceană. Televizoare, canapele, baloţi imenşi înveliţi în plastic, electrocasnice de toate tipurile, sute de plase, multă rafie, mîncare, animale, totul era acolo, împachetat în cele mai neaşteptate forme. În avion, vedeam cum angajaţii aeroportului încearcă să le îndese în cală. Din cînd în cînd, cîte unul ieşea scărpinîndu-se în cap şi ridicînd din umeri, făcînd semn că gata, nu mai e loc. Intrau alţi doi, rearanjau, şi alţi baloţi intrau. Panicată cum sînt de zboruri, o întreb timid pe stewardesă dacă nu cumva depăşim greutatea admisă. Rîde şi îmi spune că aşa e mereu pe zborul de India şi să nu-mi fac griji, totul e calculat la limită. Tot atunci am aflat şi că telefoanele sună bine mersi şi la 1000-2000 m altitudine, minute bune după decolare. Însoţitorilor de bord le-a fost imposibil să-i convingă pe pasagerii indieni să le închidă. Ziceau da, da şi, cum se întorcea stewardesa cu spatele, le deschideau veseli, ca nişte copii fascinaţi de lucrul interzis. La fel cu orice procedură de siguranţă, de la centură la fumat. Nu le păsa. Fericirea lor cea mai mare era să scape de doamna învăţătoare care-i bate la cap.

Am ajuns în Jaipur la 3 dimineaţa, fără nici o rezervare făcută şi fără cash. În faţa aeroportului stăteau pe jos sute de oameni, unul lîngă altul. Unii dormeau, alţii găteau, alţii vorbeau, totul într-un întuneric nefiresc pentru un aeroport. Brrr, am zis şi ne-am întors urgent înăuntru, zicîndu-ne că cel mai sigur e să plecăm dimineaţă. Ce făceau acolo habar n-am, pasageri nu erau sigur, că ar fi intrat în aeroport, dar pentru asta îţi trebuia boarding pass.

A doua zi, după tradiţionalul somn incomod pe scaun, am aflat că nu merge nici un bancomat, iar casele de schimb nu există. Un gardian l-a luat pe prietenul meu, l-a băgat fără nici un control în zona securizată, ca la plimbare, că-şi amintea el că e o casă de schimb acolo. Nu era. L-a sunat apoi pe-un amic de-al lui care-a venit cu o motoretă să-l ducă pe prietenul meu la unul care schimba bani. Cineva care ştie pe cineva care ştie pe altcineva. Clasic. În final, am reuşit să schimbăm mărunţişul rămas din Dubai, prietenul meu n-a dispărut în neantul indian, cum mă temeam, şi am luat o ricşă spre oraş.

Ca de obicei, cînd nu avem nici o rezervare, i-am zis să ne ducă în „City Center“ că de acolo ne descurcăm noi să găsim un hotel. Pînă în India a funcţionat mereu. Atunci am învăţat o lecţie importantă, testată de zeci de ori pe drumurile indiene: niciodată un şofer de ricşă nu te va duce unde vrei tu. Pe noi ne-a dus undeva la semi-periferie, la un magazin părăsit, pe o şosea neasfaltată ce aducea mult cu Africa, dar pe care scria, triumfător, City Center. Nu vă imaginaţi că, dacă le daţi adresa exactă, vă duc acolo. Dau din cap, semn că au înţeles, şi tot undeva la întîmplare, preferabil în cealaltă parte a oraşului, vă lasă. Asta după ce au mers pe contrasens, au pornit ricşa cu ciocanul şi au încercat fără succes să te convingă să te opreşti la un magazin de unde îşi iau ei comision dacă aduc turişti. Soluţia? Urmăriţi traseul pe hartă şi-l bateţi pe umăr pe şofer din două în două minute că a luat-o pe unde nu trebuie.

Cu rucsacii în spate in the middle of nowhere, am pornit în direcţia în care ni se părea că e mai animat, deci duce spre centru. Am ajuns într-o piaţă unde India ne-a lovit frontal. Se tăiau găini în plină stradă, sîngele lor se amesteca natural cu dejecţii umane şi animale, cu munţi de gunoi, resturi de construcţii şi ce-o mai fi fost pe acolo. Convieţuiau laolaltă oameni, capre, elefanţi, găini, maimuţe, într-o aglomeraţie pe care n-aş fi crezut-o vreodată posibilă. În tot haosul de acolo, se gătea şi se vindea mîncare pe stradă, moment în care (printre altele cînd apăreau şobolani la restaurant tocmai cînd terminai felul principal) m-am felicitat pentru vaccinurile făcute. Ba mai mult decît atît, cu o oglindă şi-o foarfecă oricine era frizer în Jaipur. Se tundeau, se bărbiereau, hair styling îşi făceau. Cireaşa de pe acest mare tort indian au fost dentiştii, care operau în plină stradă, cu instrumente în cel mai fericit caz date cu spirt. Dacă mai era spirt.

Aglomeraţie, căldură, mizerie, un haos indescriptibil şi sentimentul că eşti prins într-o mare de oameni, ca un organism viu, ce te devorează încet – aşa mă simţeam în primele ore în Jaipur, cînd tot ce-mi doream era un loc mic unde să nu fie nimeni la mai puţin de un metru de mine şi unde să nu calc în gunoi. Şi nu eram pentru prima oară în Asia şi nici n-am sensibilităţi prea mari.

Cît despre prima noapte în India, la un hotel ce părea decent, nu pot să spun decît că a intrat cineva peste noi în cameră pe la 4 dimineaţa. M-am trezit cînd ieşea. Cînd i-am sunat pe prietenii noştri, un indian şi o româncă ce stăteau de mult timp acolo, ne-au spus liniştiţi să nu ne facem griji, vor doar să fure, că nu o să ne facă nimic şi că să nu sunăm la poliţie decît dacă avem chef să ne pierdem două zile de vacanţă dînd declaraţii. Oricum nu se va întîmpla nimic. Dimineaţa recepţionerul se jura că nu avea nimeni cartela de la uşa noastră şi că, ma friend, n-avea cum să ne intre cineva aşa în cameră.

Se spune că ori iubeşti, ori urăşti India, nu există cale de mijloc. La început am urît-o cu pasiune, apoi am revenit la sentimente ceva mai bune. Dar despre asta cu altă ocazie. 

Cristina Foarfă este editor la bookaholic.ro 

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.