Tînărul perfect
De curînd, am participat la conferinţa Romanian Youth Focus 2013, organizată de SMARK Know How. Au avut loc multe prezentări, despre cum cumpără tinerii din zilele noastre, ce preferinţe au în diverse domenii, cum se raportează la realitate, precum şi alte subiecte, toate din acest domeniu, al tinerilor.
Am aflat că generaţia Y, născută între anii ’80-’90, este extrem de critică, refuză liderii şi modelele şi doreşte să trăiască într-un mediu prietenos. Mai mult decît atît, luptă pentru ca să schimbe mediul înconjurător.
Îmi şi imaginez o astfel de lume, cu oameni care zîmbesc tot timpul şi vorbesc foarte amabil şi se ajută unii pe alţii. Ei nu aşteaptă să întîlnească experţi care să îi înveţe ceva, ci trag singuri concluzii, din experienţa proprie. Lucrează la cele mai înalte standarde de profesionalism, sînt foarte evoluaţi spiritual şi se comportă după cele mai înalte principii morale. Pe fundal, bineînţeles, se aude încontinuu vocea lui John Lennon: „Imagine all the people…“ – chiar dacă el nu face parte din generaţia Y.
Din nevoia asta de a trăi într-o lume perfectă, au apărut, probabil, şi nenumăratele titluri de articole şi publicaţii despre cum să obţii locul de muncă perfect, sau, mai mult, despre cum să cîştigi zeci de mii de euro fără să faci nimic. Cum să-ţi găseşti perechea visurilor, cum trebuie să te adresezi copilului, cum să fii un soţ perfect, ca să nu mai vorbesc despre cum să obţii silueta perfectă. Tind să cred că ai întîlnit cel puţin un astfel de articol în ultima lună, dacă îţi petreci oarecare timp zilnic pe Internet. Ai văzut, primit sau încercat cel puţin o reţetă de succes sau o serie de paşi recomandaţi pentru a ajunge la perfecţiune într-un domeniu al vieţii tale. Bine, dar cum rămîne cu libera exprimare şi autodeterminarea? Unde este nonconformismul şi ieşirea din tipare, eliberarea de reguli şi alegerile libere despre care se tot vorbeşte în ultima vreme? Dacă ar urma toţi reţetele propuse de alţii, nu e cumva o dovadă de conformism, de încadrare în tipare? Şi unde este responsabilitatea pentru propriile alegeri? Mă uitam mai devreme pe Facebook şi am găsit o caricatură cu un domn care vorbea în faţa unei clase de elevi şi le spunea: „Mă aştept să fiţi cu toţii independenţi, inovativi, cu gîndire critică şi să faceţi exact cum vă spun eu.“ Mi s-a părut că ilustrează foarte bine această situaţie.
Mai aflu apoi despre tineri că întîrzie să se maturizeze. Locuiesc pînă la vîrste destul de mari cu părinţii, îşi asumă responsabilitatea unei familii şi a întreţinerii unei locuinţe mai tîrziu decît generaţiile premergătoare lor. Vor să „bifeze“ toate experienţele, să treacă prin toate etapele unei vîrste, să experimenteze mai multe relaţii înainte de a-şi întemeia o familie. Probabil îşi doresc să fie împliniţi ca indivizi şi consideră aceste exprienţe o modalitate de creştere, iar pînă cînd nu le experimentează pe toate, nu consideră că sînt suficient de pregătiţi să treacă la următoarea etapă. Şi, oricum, dacă modelul la care aspiră este unul perfect, nu e de mirare că amînă să îşi asume un asemenea rol.
Următoarea prezentare care mi-a rămas în minte este despre sporturi extreme. A unui profesor de la departamentul de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, ce a vorbit despre tinerii care, într-o lume a asigurărilor de viaţă şi a protecţiei personale, unde riscurile tind să fie reduse la minimum, tind din ce în ce mai mult să se implice în sporturi extreme. Deci, să îşi asume riscuri în mod voluntar. Se pare că tinerii îşi consideră corpul o modalitate de exprimare şi doresc să depăşească limitele sale, acest tip de experienţe fiind, din ce înţeleg, o evoluţie în viziunea lor. Spunea Gabriel Jderu că şi tatuajele intră în această categorie, a exprimării prin corp. Tinerii îşi creează propria identitate prin diverse desene şi simboluri pe care le consideră reprezentative; ele sînt o modalitate prin care îşi îmbunătăţesc imaginea. Astfel, deşi asumarea unor responsabilităţi cum sînt familia şi întreţinerea unei locuinţe întîrzie să apară, asumarea unor riscuri prin sporturi extreme se pare că e mai la îndemînă pentru ei.
Cum spuneam, aşa ambiţioşi cum sînt tinerii noştri, declară că nu se lasă cu una, cu două şi îşi doresc să schimbe mediul în care trăiesc. Dar cum? „Studiul despre activismul şi cultura protestului la tineri“, realizat de Miliţia Spirituală, arată că aceştia mai mult se adaptează la condiţiile în care trăiesc, decît îşi propun să schimbe ceva. Şi deşi se declară total nemulţumiţi de conducerea ţării, sînt destul de puţin informaţi şi implicaţi în viaţa social-politică. Din ce îmi dau seama, în ochii lor, schimbarea se manifestă mai mult la nivel individual. Dacă fiecare dintre noi ar fi mai bun, am trăi într-o lume mai bună. Sigur, într-o lume perfectă, dar ce facem pînă atunci cu aceia care nu-şi propun să fie mai buni şi îşi fac de cap, luînd decizii care ne privesc pe noi toţi? Aşteptăm să ajungă şi la ei iluminarea?
În imaginarul lor, cred, fiecare dintre tineri este deja implicat, în funcţie de valorile sale, în schimbarea lumii în care trăieşte. Fie îşi propune să se dezvolte personal, fie să stăpînească mai bine noile tehnologii, să experimenteze senzaţii extreme, care probabil îi fac să se simtă mai responsabili şi mai curajoşi. Să fie la curent cu tendinţele în muzică, jocuri, modă, tehnologie etc. Şi, oricum, fiind la curent şi activi în toate aceste domenii, consumă suficient de mult timp, presupun, astfel că nu mai rămîne şi pentru domenii cum sînt implicarea în viaţa politică, sau pur şi simplu pentru a reacţiona cînd ceva nu le convine.
Se vorbeşte destul de mult, în ultima vreme, despre dezvoltarea personală. Despre descoperirea sinelui original, exprimarea de sine şi autenticitate. Există resort-uri unde ne putem retrage pentru a ne regăsi autenticitatea, şi ateliere unde ne descoperim „adevăratul eu“. Sonia Livingstone, un cercetător cu multă experienţă în domeniul copiilor, tinerilor şi al noilor tehnologii, spunea că există această tendinţă în rîndul tinerilor, să trăiască sub presiunea unei lumi utopice. A unei perfecţiuni sprirituale şi personale care nu face decît să crească discrepanţa dintre ce îşi imaginează şi ce reuşesc să obţină. O lume a elitelor, să spunem, în care standardele sînt ridicate, iar tinerii fac eforturi susţinute să le atingă. Relevanţa acestor standarde pentru fericirea şi bunăstarea lor este însă redusă, deoarece aceştia se pare că sînt în continuare nemulţumiţi de condiţiile şi de nivelul de trai.
Experienţa şi istoria ne-au arătat că societăţile utopice nu există. România comunistă, deşi şi-a propus să funcţioneze perfect, nu a avut cele mai bune rezultate, iar efectele acestui regim se resimt încă. Culmea este că, la peste 20 de ani de la căderea comunismului, aspiraţii către o societate utopică încă mai există. Mai comercială, cu un alt context, care promite şi poate oferi cu siguranţă mai multe, în România de astăzi există în continuare dorinţa de a atinge perfecţiunea, în detrimentul bunăstării indivizilor.
Am uitat să precizez, fac parte din generaţia Y. Cum mă maturizez?
Vera Ularu este coordonator comunicare FDSC.
