Activismul online şi conformismul obscenităţii

Publicat în Dilema Veche nr. 511 din 28 noiembrie - 4 decembrie 2013
Activismul online şi conformismul obscenităţii jpeg

Artistul şi disidentul Ai Weiwei a postat de curînd pe Facebook o poză provocatoare, dar care stîrneşte reflecţia. Într-o încăpere gen galerie, un bărbat îşi pozează degetul mijlociu ridicat obscen, în manieră internaţională, dar şi pe alţi doi bărbaţi care la rîndul lor fac acelaşi gest şi pozează o fotografie dintr-o piaţă, în care un al patrulea bărbat îşi fotografiază antebraţul şi degetul arătat unei clădiri impozante, greu de identificat. Ce e tulburător în toată povestea asta?

Despre revoluţiile de pe Twitter (sau Facebook) s-a scris de nenumărate ori. Am făcut-o inclusiv eu, în această rubrică, legat de protestele din Piaţa Universităţii. La noi, Facebook-ul e mai popular şi a fost mai activ decît blogurile şi Twitter-ul în materie de proteste, nu numai în toamna lui 2013, dar şi în ianuarie 2012. Pe alte meridiane, lucrurile s-au văzut mai degrabă pe Twitter.

În lucrarea lui Ai Weiwei nu e însă vorba nici de Twitter, nici de Facebook, ci de poze făcute cu mobilul. Imaginile, care sugerează un şir infinit, ca al celor obţinute în oglinzi paralele, par a aştepta, e drept, să-şi ia zborul din mobile către reţele, dar poza artistului chinez e suficientă în sine. Spune, în primul rînd, ceva despre instinctul de imitaţie, cel care a fost teoretizat de Richard Dawkins în Gena egoistă. În capitolul dedicat memeticii, Dawkins argumentează că şi formele culturale se propagă după un mecanism asemănător genelor. Esenţa invariabilă, repetitivă, a unui lanţ de asemenea forme se numeşte, analog genei, meme. Exemple de astfel de meme-uri sînt trendurile de modă, anecdotele care se transmit dintr-o ţară într-alta cu uşoare modificări şi multe altele. Dar, mai ales, meme-urile se găsesc pe Internet, sub forma binecunoscutelor virale. Cine a văzut originalul şi nenumăratele replici ale lui Ţăran în Spania ştie exact despre ce e vorba.

La fel şi cu gestul celor trei bărbaţi din poza lui Ai Weiwei, plus unul în poza din poză. E un gen de imitaţie care duce imediat cu gîndul la solidaritate. Însă un tip nou de solidaritate, una mediată. Ce-ar fi semnificat o imagine nu cu 3+1 bărbaţi în 1+1 poze, ci cu patru bărbaţi într-o singură poză? Mie, personal, o astfel de imagine îmi sugerează un gen de imitaţie mai ostentativ, chiar prostesc (dincolo de gestul obscen). De ce? Poate pentru că o imagine „dintr-o bucată“ ar fi presupus nu o încăpere decontextualizantă, în care prima poză e agăţată pe neutrul perete de galerie, ci o piaţă, în care cele patru degete ridicate în sus ar fi fost expuse privirilor, deci ostentative, indecente şi contestatare.

Cu alte cuvinte, imaginea mică, cea a unui singur deget, a început să ne spună ceva despre imaginea în care este cuprinsă. E ca-n teoriile lui Gide despre mise en abyme: povestea din poveste contribuie cumva la prima poveste, mai mare.

Dar să continuăm exerciţiul mental. Un bărbat făcînd un gest obscen la adresa unui templu al autorităţii, într-o piaţă, s-ar putea să fie curajos, şi dacă îşi pozează gestul. Patru bărbaţi care fac acelaşi lucru sînt, în schimb, puţin ridicoli. E maimuţăreală. Dar, în acelaşi timp, imaginea provoacă la privitor un anume disconfort. Evident, unghiul îl implică pe acesta (cel mai apropiat deget mijlociu ar putea fi al lui), e, cum se spune la şcoala de imagine, subiectiv. Iar asta contează: dincolo de imitaţia prostească, e şi senzaţia că aşa ceva „nu se face“. De ce „nu se face“? Decenţă pură şi simplă sau conformism politic?

Dacă ar fi decenţa, şi primul gest, cel din poza de pe perete, ne-ar provoca dispreţul, iar despre poză n-ar merita scris, decît, eventual, în felul: „Ai Weiwei a luat-o razna.“ Dar, dimpotrivă, gestul provoacă reflecţie. Exerciţiul mental arată că vorbim despre conformism politic.

Prin punerea en abyme în galerie, disconfortul e atenuat şi rafinat. Apare în schimb altceva neliniştitor, dacă privim totul la modul literal: de ce fac cei trei bărbaţi din galerie acelaşi gest? Ca să şi-l pozeze, e la mintea cocoşului, dar ce efect are aşa ceva într-o galerie? Te văd cei din templul autorităţii, prin poza din perete? Nu. Poţi, în schimb, pune imaginea pozată de tine pe Facebook. Dar asta mai înseamnă protest? Mai există ostentaţia, scandalosul (în sens revoluţionar) din poza-exerciţiu mental şi din poza de pe perete?

Fotografia funcţionează ca un amplificator social, pare a spune lucrarea lui Ai Weiwei, dar ea trebuie arătată altora, ca să funcţioneze. Dacă totul se petrece într-un mediu aseptic, e mai curînd o sublimare sau o disipare a instinctelor politice decît o manifestare propriu-zisă, eficientă, a acestora. Semnatarii de petiţii online, salvatorii de planete şi altele nu fac două parale atîta timp cît din agitaţia lor virtuală nu schimbă lucrurile în esenţă. Şi aşa devine imaginea subversivă. Ai Weiwei îţi spune: „Mai lasă-mă cu activismul tău online de 2 lei, cu telefonul tău scump, care îţi potenţează narcisismul protestatar. Schimbă ceva cu adevărat.“

Internetul poate face asta, dar numai dacă lucrurile se leagă cumva în offline. Şi mai e o problemă – imitaţia, viralitatea, care e cel mai acasă la ea în virtual şi la care merită să ne întoarcem puţin. În Life of Brian, scandalosul film posthippy al celor de la Monty Python, protagonistul e un oarecare trăitor în Iudeea lui Pilat din Pont, pe care toată lumea îl confundă cu Iisus, lucru din care i se trag mari necazuri. La un moment dat, adepţii înnebuniţi îi cer lui Brian să apară la fereastră, pentru a le arăta calea cu o predică. Brian iese şi începe să le explice că nu e nici un fel de profet şi că ei, mulţimea, trebuie să gîndească cu mintea lor.

– Sînteţi cu toţii indivizi separaţi! strigă Brian exasperat.

– Daaa, sîntem cu toţii indivizi separaţi! urlă în cor mulţimea.

– Eu nu… îndrăzneşte un personaj umil din mulţime.

– Sssst! se răstesc toţi ceilalţi.

Internetul e una din cele mai subversive inovaţii din ultimii 50 de ani, fiindcă e construit cel puţin pe două principii care anihilează totalitarismul: răspîndirea informaţiei şi neutralitatea. Dar modul în care se produce coagularea socială l-ar putea transforma în contrariu, într-un viitor pe care încă ne e greu să-l prevedem. 

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?