Obezitatea pe covor roşu
Trec zilnic, în drumul meu de la şi înspre serviciu, pe lîngă tejghele de fast food-uri. Şi tot zilnic, văd zeci de copii cu punguţe în mîini, pline de aripioare care mai de care mai prăjite şi mai picante, de cartofi care mai de care mai fierbinţi şi mai plini de maioneză sau sosuri, de burgeri care mai de care mai zemoşi şi mai nefiresc coloraţi. Pe zi ce trece, profilul celor mici se schimbă: obrajii rumeni se transformă în fălcuţe palide, iar trupurile lor zvelte – în mici rucsacuri ambulante.
Obezitatea în rîndul copiilor a căpătat proporţii îngrijorătoare. Şi, din păcate, felul în care este tratată în lumea adulţilor este departe de a naşte reacţii optimiste. Ziarele vorbesc la rubricile de cancan despre moartea unui copil obez. Televiziunile relatează ştiri despre sănătatea copiilor, în culorile strepezitoare ale scandalului şi ale falsei îngrijorări. Emisiunile despre diete, cu cîteva excepţii mai mult decît onorabile, au în prim-plan chipuri de carton, siluete revoltătoare şi reţete stranii.
Dar poate cel mai neliniştitor mi se pare felul în care mass-media încearcă să eludeze, să edulcoreze problema obezităţii. Toţi medicii zdraveni la cap spun că o persoană obeză este o persoană bolnavă şi că trebuie, deci, tratată ca atare: cu doctori, tratamente, supraveghere de specialitate etc. Toţi medicii zdraveni la cap spun că produsele alimentare cumpărate de la fast food sînt nocive, că legumele şi fructele trebuie să fie baza hranei unui om sănătos, că mişcarea este cea mai redutabilă armă împotriva obezităţii.
Ce vedem la emisiunile de la televizor? Un întreg sistem de informaţii bine puse la punct şi bine prezentate, care să cocoloşească poftele nesănătoase ale oamenilor. Care să nu-i contrarieze în nici un fel. Spre exemplu: sînt prezentate nenumărate reţete de pizza care nu îngraşă, de cartofi prăjiţi care nu fac rău, de hamburgeri care nu măresc colesterolul, de prăjituri care scad glicemia, de sosuri care ard grăsimile. Se fac emisiuni de divertisment cu persoane care se apropie binişor de ceea ce specialiştii numesc „obezitate morbidă“: concursuri de frumuseţe Miss XXXL, poveşti cu burlaci care-şi caută jumătatea, defilări în pielea goală pe podiumurile mall-urilor. Se aduc la suprafaţă tot felul de rezultate ale unor „grupuri de cercetători“ care ne spun că berea este bună, carnea de porc e sănătate curată, iar prăjelile ascut inteligenţa.
Să fie foarte clar: nu spun că astfel de persoane ar trebui ostracizate, izolate, şi nici că obezitatea ar trebui să fie etichetată drept ceva culpabil, ruşinos. Dimpotrivă. Dar nici nu cred că persoanele supraponderale ar trebui să devină vedete de entertainment, iar obezitatea – ceva nostim. Nu-mi pot imagina emisiuni de divertisment în care să fie prezentate concursuri de frumuseţe ale diabeticilor sau hipertensivilor. Sau spectacole cu burlaci sau burlăciţe care-şi caută perechea, în timp ce se tratează de pojar sau de gastrită.
Cred că mesajul care ar trebui promovat de toţi formatorii de opinie responsabili ar trebui să fie unul onest, corect, fără cruţare cu slăbiciunile noastre: nu există altă soluţie pentru un corp sănătos, fie el al unui adult sau al unui copil, decît restricţiile, eforturile, sportul, îngrijirea atentă etc. Nu există reţete-minune, nici substanţe miraculoase. La cîte false modele circulă pe piaţă, nu mai e nevoie şi de modelul „obezităţii de succes“.
Maria Iordănescu este psiholog.
