Le saucisson, cîrnatul porcesc
„«E tîrziu» spuse ea. «Dar mi-e încă foame. » «Vrei nişte brînză? » «Nu. » «Avem cîrnaţi. » Se dezveleşte, coboară din pat şi o ia spre bucătărie… Ridicată pe vîrfuri, Christien întinde mîinile spre un dulap, deasupra chiuvetei: «E aici. » Scoate un soi de cîrnat, noduros ca mîinile unui gnom artritic, legat cu sfoară la ambele capete. Mi-l întinde; e greu; fabricile de cîrnaţi din Omaha nu au produs nicicînd ceva asemănător.
«E cîrnat de Arles. E foarte bun» spune ea, tăind o felie cu un cuţit de bucătărie bont. Muşc. Mmm. Ai impresia că mănînci o felie de viaţă. Vicios şi dezgustător, cîrnatul ăsta, plin de bucăţele ordinare, indecente, puţind a usturoi, trăsnind ca izmenele unui uriaş care face înconjurul lumii cu autocarul, un cîrnat porcesc, la fel de bun ca amorul porcesc! N-am mîncat ceva mai bun în viaţa mea!“
E revelaţia nocturnă a unui spion american la Paris, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din romanul de spionaj The Paris Drop (1980) al lui Alan Furst.
Există o sumedenie de saucissons secs (cîrnaţi uscaţi), fabricaţi din diferite cărnuri şi mirodenii. Maturarea trebuie să dureze cel puţin patru săptămîni, la o temperatură de maximum 14 grade Celsius. Cele mai cunoscute varietăţi sînt le saucisson de montagne (din porc pur, tocat gros), la saucisse sèche (din porc, în formă de potcoavă), le saucisson d’Arles (din slănină de porc şi carne de vită, dar şi măgar, cal sau catîr, tocată mediu), la rosette (porc, tocat destul de gros, în formă de fus), salami (carne de porc şi de vită, tocată foarte fin, de obicei, afumată) şi le jésus (din porc integral, tocat fin).
