Gafe de presă – foarte scurt inventar

Zilele trecute, un ziar central l-a omorît în efigie pe Ilie Şerbănescu, economist, gazetar şi fost ministru în Guvernul Ciorbea, punîndu-i poza la necrologul unui operator TV din Constanţa cu acelaşi nume. Gafa ziarului respectiv nu e singura de felul ăsta – pot spune pe de rost cel puţin cîteva, asemănătoare. Există şi o morală în privinţa lor?

Lucrurile s-au petrecut aproape identic într-o zi de la sfîrşitul anilor ’90, cînd Doamna cu Coasa şi-a făcut de lucru cu Angelo Miculescu, fost ministru al agriculturii şi potentat comunist, cunoscut după 1990 în chip de socru al lui Adrian Năstase. Un ziar care e şi azi bine mersi, a ilustrat ştirea morţii cu poza lui Angelo Niculescu, cu n, omul care a dus echipa naţională a României în Mexic. Născut în 1921, acesta tocmai a fost sărbătorit, cu ocazia aniversării a 92 de ani, de ziarul Adevărul, cu un interviu. Acum 14 ani, reacţiona amuzat la gafa ziarului care-i pusese poza la socrul lui Năstase, cu vorba atribuită lui Mark Twain: „Ştirile despre moartea mea sînt exagerate.“

Moare un drac atunci cînd se întîmplă aşa ceva? Nu ştiu. Dar povestea mă duce cu gîndul la o altă gafă cu antrenori – de data asta era vorba de Ţiţi Dumitriu. Pe vremea cînd titlurile se scriau separat, pe două rînduri (cine ştie Quark sau inDesign înţelege exact ce vreau să zic, dar nu intru în tehnicalităţi), cineva de la secţia de Sport dăduse un titlu de genul: „Antrenorul Ţiţi Dumitriu şi şNumeţ/sînt supăraţi“. Nu mai ştiu cine era şNumeţ, şi nici de ce era el, împreună cu Ţiţi Dumitriu, supărat, dar primul rînd de titlu a fost prea lung şi cineva a tăiat tot ce era după „Dumitriu“, aşa încît în ziar a apărut: „Antrenorul Ţiţi Dumitriu sînt supăraţi“.

Un amic de-al meu, veşnic în lipsă de fotografii (azi face un site plin de text, poate tocmai de aceea), i-a furat unei cunoştinţe, atunci cînd a ajuns în vizită la ea, o poză cu cămile, pe care a folosit-o ca să ilustreze un articol de călătorii. Partea proastă e că articolul de călătorii era despre Cipru, loc unde nu a călcat picior de cămilă. Despre cazurile în care pinguinii apar în Antarctica, la Polul Nord, deşi nu există acolo, nu mai vorbesc, pentru că sînt prea numeroase şi nu le-am trăit pe pielea mea. O vedetă de televiziune, veşnic nemulţumită de editorul emisiunilor, a avut şi ea de citit un intro despre un musical în care Victoria Cociaş juca rolul Mariei Callas. Vedetei nu i-a convenit întorsătura de frază şi a spus că Maria Callas (1923-1977) joacă în rolul Victoriei Cociaş.

Chiar şi maeştrii greşesc. Florin Călinescu, cu care am lucrat o bună bucată de timp, voia ca textele să îi fie scrise pe prompter cu î din i. Problema era că prompterul n-avea nici î din i, nici î din a, aşa că, într-o zi, Florin a citit, în loc de „luaţi mînuţele de pe tastastură“, „luaţi minutele de pe tastatură“.

Eu, personal, am mania de a greşi deceniul. Mi s-a întîmplat de mai multe ori să scriu „2008“ în loc de „1998“ şi altele asemănătoare. Însă habar n-am de ce un ziar defunct, refugiat pe Net, a găsit de cuviinţă să ilustreze o ştire despre un spion ungur, Peter Heitai sau aşa ceva, cu o poză de-a mea, luată de pe Comanescu.ro. Presupun că a fost vorba de o încurcătură în calculator, deşi nu-mi amintesc să fi dat declaraţii, în ziarul respectiv, ca poza să ajungă prin acel calculator.

Dacă e vorba de presa anglo-saxonă, astfel de gogomănii sînt colecţionate de zeci de ani şi au fost popularizate de marele Jay Leno în faimosul său late night show de pe NBC. Cîteva exemple, la repezeală, de pe Internet, împreună cu morala lor:

● „Omul cu o singură mînă aplaudă bunătatea străinilor“. Aşa e cînd amesteci sensul propriu cu cel figurat. Dan Deşliu spunea, intenţionat: „Cîntecul de lebădă al unui vulpoi bătrîn“.

● „Astronautul îşi asumă vina pentru descărcarea de gaz din nava spaţială.“ Asociaţii de idei la nivel scăzut, desigur involuntare.

● „Avocatul susţine despre client că nu e chiar atît de vinovat“. Un reporter inept a preluat o relativizare stupidă a avocatului, iar editorul de pagină a lăsat inepţia să treacă.

● „Ceva nu a fost în regulă la prăbuşirea avionului, susţine un expert“. O altă relativizare a sursei pe care reporterul a înghiţit-o fără să se gîndească prea mult.

● „Titanicul s-a scufundat. Nu sînt victime“. Eroare de documentare imensă, dar explicabilă dacă ne gîndim că circulă în poza unui ziar din Vancouver apărut chiar în ziua scufundării transatlanticului.

● „Orele de educaţie sexuală au fost amînate. Profesorii au solicitat specializare“. Lapsus freudian sau întîmplare? Freud zicea că în psihic nimic nu e întîmplător…

● „Ciocnire între două nave sovietice. Un decedat“. Dintre vapoare? Aşa se întîmplă cînd faci elipse în exces.

● „Cuplu asasinat. Poliţia presupune că e vorba de crimă“. Limbajul inept al comunicatelor oficiale face ravagii în titluri.

● „Podurile ajută la trecerea rîurilor“. Oricît de absurd ar părea, am găsit acest titlu scanat online.

● „Consiliul municipal nu e sigur de cauza mirosurilor urîte din oraş“. E aproape o poantă voluntară, dar nu tocmai.

De ce se întîmplă toate acestea? Probabil că graba şi comoditatea mentală sînt principalele explicaţii. Probabil, titlurile pur şi simplu inepte („Poliţia presupune că e vorba de crimă…“) sînt mult mai frecvente decît cele amuzant-imbecile. Poţi să eviţi astfel de lucruri? Dacă eşti mai dotat de la natură, probabil că le faci mai rar, dar nimeni nu e scutit. Cîte imbecilităţi trecute neobservate am comis noi, toţi, cei care am scris de la începutul lumii sau măcar de la apariţia maşinăriei de tipar cu litere mobile a lui Gutenberg? În viitor se va inventa, poate, vreun calculator care să le găsească aproape pe toate. Dar, pînă atunci, nu putem decît să ne gîndim la vorba lui Alexandru Paleologu: „Un om deştept e un prost care, prin mila lui Dumnezeu, se deşteaptă din cînd în cînd.“

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).