EDITORIALE ȘI OPINII

Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.

Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.

Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.

Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.

Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.

Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.

Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.

Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.

Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.

De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.

Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.

Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...

Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.

Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.

În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.

Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).

Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.

Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.

Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.

Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Păi, cine a zis că nu va fi aşa? Serenitatea Sa e măritată cu eternitatea. Ştiu. E tîrziu. E ora stingerii.

Este foarte simplu astăzi să încerci să capitalizezi la nivel politic oferind așa-zise soluții populiste sau naționaliste.

Doamna Truss s-a convertit tîrziu la cultul Brexit-ului, dar acum vorbește de pe poziții radicale, declarîndu-se pregătită să treacă prin Parlament legislația necesară pentru suprascrierea protocolului cu Uniunea Europeană.

Havel spune undeva, în „Puterea celor fără de putere”, că mai importantă decît revenirea la mecanismele de rutină ale democraţiei occidentale este o reînnoită focalizare a politicului asupra oamenilor reali.

Mă gîndesc uneori că, de fapt, „calea lui Gorbaciov” a reprezentat marea excepție a istoriei, în timp ce „calea lui Putin” (violentă, represivă, resentimentară) e mai curînd regula, cel puțin în spațiul euro-asiatic.

Cred că pentru oricine a ajuns să cunoască cît de cît natura umană, să înțeleagă ce sînt oamenii în stare să facă, transmiterea culturii dintr-o generație în alta pe parcursul secolelor ori mileniilor este cu adevărat un miracol.

În aceeași ordine, literar-sportivă, de idei și mișcări, Albert Camus (care a și fost jucător de fotbal la un moment dat, în tinerețe) afirma într-un interviu că cele mai multe lucruri despre moralitate și despre îndatoririle umane le-a învățat din sport.

Mă gîndesc la nemți și la nordici, în general. Nu poți zice despre ei, într-adevăr, nici măcar în glumă, că „ar fi corupți”, dar aceasta nu extirpă fenomenalitatea corupției din universul lor.

Cele mai multe anunțuri vizează îndeletniciri tipice pentru femei, ocupații de tip subordonat a căror denumire a variat destul de mult de-a lungul timpului, urmînd modele vremii și reflectînd în general tendințele eufemistice, de „înnobilare” a unor poziții care puteau fi simțite ca umilitoare.

Dincolo de particularul acestei exemplificări, rămîne această întrebare cu grad mai înalt de generalitate: de ce nu ne racordăm încă suficient de coerent prin educație la specificul acestei noi lumi în care generațiile de elevi de acum deja trăiesc?

Dar ca un fel de ironie a istoriei, execuții au avut loc în URSS și în timpul lui Gorbaciov. La scară mult redusă, bineînțeles, totuși pedeapsa cu moartea a continuat să fie aplicată.

Raportul dintre libertate și constrîngere este o temă recurentă nu numai în etică, în filosofia politică și în teoria juridică, ci și în arta poetică.

Pînă cînd tribunalele internaționale vor decide responsabilități legate de crimele de război rusești, consecințele lor trebuie să ajungă la cei care le-au făcut posibile.

A te folosi fără control și limită de ceea ce am numit „concepte-cauciuc” în spațiul public nu e decît o formă, deloc benignă, de maladie etică.

Simplu spus, oamenii aceia aleargă pentru ca noi, clienții, să putem sta. Pentru a ne îngădui să ne tragem sufletul – atît la propriu, cît și la figurat. Acesta este paradoxul birtului – sau ar trebui să fie.

Nu este exclus ca diferite alimente să mai fi fost mîncate în forme asemănătoare și înainte de momentul Sandwich, dar cu siguranță denumirea produsului pe care îl știm și mîncăm astăzi (și mîine, că doar istoria continuă) provine de la nobilul englez.

Ce este ura? Conform dicționarelor explicative, ura e un sentiment de dezgust manifestat de un ins oarecare față de oameni (inclusiv față de sine), animale, lucruri, situații sau idei. O definiție simplă și la îndemînă, veți zice.

În registrul colocvial și în unele jargoane profesionale ale românei actuale, substantivul feminin servită – provenit din participiul adjectival al verbului a servi – a căpătat mai multe sensuri, încă neînregistrate de dicționarele noastre generale.

Mai sînt cîteva zile pînă va începe anul școlar 2022-2023. Sîntem în cu totul altă lume. Pentru prima dată, dacă bine îmi amintesc, în sistemul românesc de învățămînt, școala va începe atît de repede.

Săpînd prin net am descoperit un britanic care susţine că „The Conference era termenul utilizat în Anglia timp de mulţi ani pentru diviziile 5 şi 6 ale piramidei fotbalului“.

Prin natura lucrurilor, ideea de vulcanizare e de multe ori apropiată de cea de aventură.

Autorii scrisorii nu sînt decît un impur „grup de interese”, pus pe subminarea autorității guvernamentale. Ca să nu mai spunem ca sînt doar 100! Păi se compară ei cu cei 3,5 milioane de elevi cărora le este dedicată legea?!

Constat, doar, că sîntem un popor „sentimental“, complex, cu o tradiţională vocaţie a „iertării“ creştineşti, dublată, cînd „dă bine“, de o demnă paradă justiţiară…

Amadeus rămîne una dintre cele mai puternice povești despre mediocritate. Despre deznădejdea și furia care pot cuprinde pe oricine știe că este foarte bun, dar devine mediocru în clipa în care intră în cameră geniul.

„Avem nevoie de victorie.“ Chiar și în fața unei tragedii personale, Dughin găsește resursele pentru a mai alimenta un pic frenezia pro-război a rușilor. E cumva naturală întrebarea dacă restul lumii nu a cheltuit fără rost cele cîteva secunde de empatie în fața imaginilor amintite mai sus.

De aceea, este nevoie de responsabilitate atît din partea contribuabililor, cît și din cea a instituțiilor financiare. Cu atît mai mult cu cît, în România, fondurile de pensii administrate privat parcă ar sta ca „un os în gît” pentru unii politicieni.

În Iașii sfîrșitului de secol al XIX-lea, în timpul verii, de pe la ora 20, personajele principale de pe străzi deveneau fanaragiii. Pe timp de iarnă, programul se adapta, treaba acestora începea de pe la ora 16.