Devenirea lui Liz Truss

Puțini premieri ai Marii Britanii au fost întîmpinați de public cu mai puțin entuziasm decît Liz Truss. În ziua în care Partidul Conservator anunța rezultatele competiției interne pentru noul lider și prim-ministru, britanicii răspundeau unui sondaj-fulger din care a rezultat că 50% din ei nu-s mulțumiți să o vadă pe doamna Truss mutîndu-se în Downing Street. Doar 22% erau oarecum mulțumiți, ceea nu compensează nici măcar pentru procentul de 30% al celor care se declarau foarte dezamăgiți. 

Rezultatele astea nu sînt neapărat o evaluare a noului premier, cît mai degrabă o dovadă a pierderii încrederii în capacitatea conservatorilor de a guverna țara, indiferent de numele liderului. Boris Johnson pleacă de la conducerea țării lăsînd în urmă o foarte lungă listă de scandaluri, o economie în pragul recesiunii și o criză a costului vieții fără precedent în istoria recentă. 

În primele declarații după anunțarea rezultatelor competiției în care l-a învins pe fostul ministru de Finanțe Rishi Sunak, doamna Truss a lăsat să se înțeleagă că va rămîne la guvernare pînă la alegerile la termen. Precizarea era necesară pentru că în presa britanică apăruseră zvonurile care acreditau ideea declanșării de anticipate pentru recredibilizarea cabinetului și salvarea Partidului Conservator, care de luni de zile apare în sondaje pe locul al doilea după laburiști. Mai mult, în ceea ce ar putea fi un record în istoria complicată a conspirațiilor politice britanice, presa scrie că în interiorul partidului s-a format deja un grup de opoziție care plănuiește înlocuirea doamnei Truss. De precizat că la data apariției acestei bîrfe noul premier nu fusese instalat oficial. 

Doamna Truss s-a convertit tîrziu la cultul Brexit-ului, dar acum vorbește de pe poziții radicale, declarîndu-se pregătită să treacă prin Parlament legislația necesară pentru suprascrierea protocolului cu Uniunea Europeană. Asta va dura luni de zile și e neclar totuși dacă noul premier are suficient curaj pentru a risca un război comercial cu Uniunea Europeană care pare să-și fi atins limitele toleranței. După Theresa May și Johnson, Truss ar fi al treilea premier britanic care încearcă să vîndă imaginea un pic fantasmagorică a unei țări care se poate confrunta de la egal la egal cu blocul comunitar. 

O altă problemă, internă de data asta, e Scoția. Ultimii doi premieri au inaugurat un fel de tradiție, alegînd să meargă în Scoția la prima ieșire din Londra după învestire. Nu se știe încă dacă doamna Truss va face la fel. Ce se știe e că, în timpul campaniei, n-a găsit altceva mai bun de făcut decît să o califice un pic veninos și disprețuitor pe lidera Partidului Național Scoțian, Nicola Sturgeon, drept o persoană care caută atenție cu orice preț. E de așteptat ca o primă întîlnire oficială între cele două să fie glacială. Nu e ceva ce vreun premier britanic și-ar dori în aceste zile cînd mișcarea pentru independență din Scoția pare să capete curajul de a forța încă un referendum pentru independență. 

Însă cea mai complicată problemă rămîne totuși aceea a scumpirilor. Planurile doamnei Truss au fost exprimate destul de vag. S-a vorbit despre o plafonare a prețurilor la energie (ceea ce e un pic amuzant pentru un premier comparat ici și colo cu Margaret Thatcher) și în același timp despre reduceri de taxe. Nu e clar cum va reuși toate aceste lucruri în timp ce încearcă să mențină aparența de unitate a conservatorilor ce par intrați de ceva vreme într-un soi de spirală a fragmentării și tribalismului.

Dacă e cineva care poate să își păstreze speranța în noul premier britanic, atunci aceia sînt ucrainenii. Din poziția de ministru de Externe, Liz Truss a fost o susținătoare fermă a ajutorării Ucrainei și izolării agresorului rus. Și a semnalat asta în toate modurile posibile, inclusiv atunci cînd, aflîndu-se în Estonia, a împrumutat un pic din cabotinismul lui Boris Johnson și s-a fotografiat pe un tanc. Rezultatul imediat și previzibil a fost că Internetul a transformat fotografia în memă și asta fost probabil culmea popularității lui Liz Truss. 

Pe de altă parte, doamna Truss a arătat de-a lungul carierei o anume flexibilitate a convingerilor. Născută într-o familie de intelectulali laburiști, ea a activat ca militantă liberal-democrată în timpul studiilor la Oxford. A susținut printre altele și abolirea monarhiei, ceea ce va aduce probabil un iz de stînjeneală în camera de la Balmoral în care regina îi va oferi formal ocazia de a forma noul guvern. Mai tîrziu a militat pentru rămînerea în Uniunea Europeană pentru ca ulterior să treacă de partea cealaltă a gardului. 

În condițiile în care Marea Britanie, ca și restul statelor europene, trebuie să facă față unor crize care se suprapun, capacitatea de a renunța la propriile credințe și de a părăsi rigiditatea ideologică sînt mai degrabă avantaje. Probabil nu suficiente pentru a paria pe success, dar necesare pentru a crește șansele unor rezultate satisfăcătoare. Însă asta va trebui probat. Deocamdată, doamna Truss pare să fie mai aproape de Gordon Brown decît de Margaret Thatcher. Brown, ultimul premier laburist, a preluat puterea de la Tony Blair fără să mai reușească să cîștige alegerile următoare, ceea ce a deschis calea unei lungi domnii conservatoare. O eră care lasă în urmă Brexit-ul și care acum e pe cale să se sfîrșească în confuzie și eșec.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ