Melancolic, despre democrație

Publicat în Dilema Veche nr. 962 din 15 septembrie – 21 septembrie 2022
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Nu e prima oară cînd reiau acest text, apărut, mai întîi, în 2015. O fac sub imperiul emoției intense pe care mi-a provocat-o sfîrșitul Maiestății Sale Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii. O emoție susținută de admirația mea veche pentru înaltul personaj, de solidaritatea promptă și autentică a britanicilor cu exemplara lor suverană și cu instituția monarhiei, de simțul riguros, dar firesc al  ceremoniei și, nu în ultimul rînd, de recursul frecvent, în toate discursurile publice, la cuvîntul „slujire”, axă nobilă a comportamentului regal, preluată ca o stabilă moștenire de familie. Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...

Mai toată lumea știe cum a definit Winston Churchill democrația: „Cea mai proastă formă de guvernămînt cu excepția tuturor celorlalte”. Mai expresivă (și mai scandaloasă) este însă o altă formulare a prim-ministrului britanic: „Cel mai puternic argument împotriva democrației este o conversație de cinci minute cu un votant obișnuit”. Ce poate rezulta dintr-o astfel de conversație? Că „votantul obișnuit” are criterii de evaluare care nu prea au de-a face cu democrația, cu „principiile”, cu ideile sublime și valorile diafane. Pe scurt, că votul lui e, în genere, incompetent, umoral, părtinitor, manipulabil. Votează „promisiuni”, idiosincrasii, idei fixe, instincte și interese private, speranțe oarbe. Nu perspectiva, ci imediatul, nu țara, ci eu, „noi și-ai noștri”. Cu alte cuvinte, votul nu e rezultatul reflecției responsabile, al unei alegeri dezinteresate, al unei opinii argumentabile. E o „pornire”, un „capriț”, o toană, o „pandalie”. Sau, măcar, simpla anticipare a unui profit personal. Și asta nu numai la noi. În 1976, o mulțime de alegători germani l-au preferat pe Helmut Schmidt pentru că era din Hamburg, iar ei țineau cu echipa de fotbal a orașului cu pricina. Alții o găseau foarte simpatică pe soția candidatului, dna Schmidt… Dar e destul să te uiți la marile adunări populare din jurul lui Adolf Hitler, la masele de cetățeni italieni fascinați de Mussolini, la sutele de mii de entuziaști izbucnind în urale ori de cîte ori un dictator „charismatic” își debitează lozincile. S-a mai spus: în asemenea situații, „masa” devine o dihanie distinctă de membrii ei, o vietate dezlănțuită, capabilă să legitimeze orice dezastru.     

Să nu se grăbească comentatorii pe care îi indispun mereu, pînă la exasperare, să reia melodia „conservatorismului” meu defazat, a firii mele reacționare, insensibile la suferințele aproapelui și la drepturile omului, a gîndirii mele „visceral” anticomuniste (dacă nu direct cripto-fasciste) etc. Nu, nu vreau să calomniez democrația. Subscriu definiției churchilliene citate la început. Constat, totuși, că tocmai în fisurile ei își găsesc locul dușmanii ei reali, sabotorii „idealurilor” ei, cei pentru care democrația e pură demagogie, instrument optim pentru achiziția de ranguri, bunuri și adepți.

O privire rapidă asupra procedeelor politice de care uzează liderii dibaci pentru a-și adjudeca – evident, în mod democratic – susținerea „populară” evidențiază două din temele lor predilecte:

1) Tema „pe-un picior de plai”, constînd în stimularea (virilă sau lacrimogenă) a sentimentului național. Sîntem un popor ales. Sîntem foarte buni, cei mai buni: de la frumuseți și resurse naturale la deșteptăciune, ospitalitate, omenie, toleranță, modestie, hărnicie etc. Avem cele mai frumoase femei de pe planetă. Am salvat de păgîni, prin rezistența noastră eroică, civilizația occidentală. Sîntem cei mai evlavioși dintre creștini, sîntem daci și i-am învățat latinește pe romani. Avem haz (de necaz...), avem demnitate, avem cei mai viteji strămoși. Tipul acesta de cuvîntare dă o mare satisfacție mai ales anonimilor frustrați, cu identitate incertă, cu performanță mediocră: se pot salva prin pedigree. Sînt, toți, nu-i așa, rude cu Decebal, Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu, George Enescu, Nadia Comăneci și Gică Hagi.                   

2) Tema „dor și jale”. Cu asemenea înzestrări, trebuia să facem parte din elita lumii. Iar dacă nu așa stau lucrurile, nu e vina noastră. Ba din contra! La cîtă excelență, atîta ghinion. Sîntem înconjurați de dușmani, am fost, dintotdeauna, „în calea tuturor răutăților”, sîntem marii păgubași ai istoriei. Urîți de toți, invidiați, pîndiți de toți hămesiții, de toți netrebnicii, de toate liftele universului. Toți poftesc la averea noastră, la mințile noastre, la teritoriile noastre. Sîntem preocuparea insomniacă a unei conspirații universale. Nu se știe exact de ce, de ce tocmai noi. Procopsiți, în diverse feluri, sînt și alții. Dar se vede treaba că sîntem mai fîșneți, mai cumsecade, mai făloși decît toți și îi scoatem pe toți din țîțîni. Sîntem ispita maximă a mapamondului, perla coroanei, vînată de hoardele reunite ale „colonialismului” ocult.

Dacă facem o sinteză între populismul fascist și cel comunist, „ideile” de mai sus, cu unele „acomodări” și nuanțe, se dovedesc mereu valabile, numai bune de pescuit simpatii, voturi, militanți și soldați. Vorbim despre poporul suveran și nedreptățit, despre dușmani ascunși („agenturi”, „grupuri de interese”, capitaliști veroși, în goană după profit, evrei care conduc lumea, slavi necivilizați, americani imperialiști, organizații internaționale care vor să ne amputeze suveranitatea, intelectuali vînduți etc.). Vorbim despre marile nedreptăți pe care le-am suferit în trecut, despre reparațiile morale și materiale la care avem dreptul, despre viitorul luminos care ne așteaptă, dacă știm să ne alegem conducătorii. Nu uităm să pomenim cît mai des de „cei mulți și defavorizați, care binemerită sprijinul nostru”. Folosim abil, în disputele interne, „amenințările” externe, înlocuim disputa inteligentă prin stigmat, bășcălie și înjurătură. Iar dacă facem toate astea, vom fi iubiți, vom fi aplaudați, vom fi votați. Tipul acesta de retorică nu dă greș niciodată. „Votantul obișnuit” o apreciază enorm și e gata să o aducă la putere.

Carevasăzică e greu fără democrație, dar nici cu ea nu putem dormi liniștiți. Cu ce e superior – te întrebi inevitabil – hazardul alegerilor democratice (care aduc pe scenă cohorte întregi de parlamentari, miniștri, primari, prefecți, consilieri județeni pe care nu vrei să-i auzi și să-i vezi, darămite să le dai pe mînă soarta ta și a nației), cu ce e, deci, superior acest hazard „generos” hazardului eredității monarhice (care poate aduce la vîrf personaje nereușite, dar măcar cu un coeficient – mai puțin ipocrit – de „fatalitate”). De ce ar fi votul lui Mitică mai „onest”, mai știutor, mai îndreptățit decît votul întîmplării sau al Providenței?

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Muntii Orastiei Cetati dacice  Foto Daniel Guță (2) JPG
Cetățile dacice pline de comori, uitate din anii ´50. Din locurile tainice, aurul a fost adus cu carele
Mai multe foste așezări dacice împânzesc ținutul Sarmizegetusei Regia din Hunedoara. Unele au dat naștere unor legende și sunt cunoscute pentru comorile descoperite în preajma lor.
Screenshot 2022 10 03 at 17 51 40 png
Intervenție antitero pe Aeroportul Iași. Avionul de Tel Aviv a revenit pe pistă din cauza unui pasager
Un avion care a decolat de pe Aeroportul Iași cu direcția Tel Aviv a revenit la sol, deoarece un pasager nu a ascultat indicațiile membrilor echipajului și a devenit recalcitrant, împreună cu alte două persoane.
Vladimir Putin la Vladivostok FOTO EPA EFE jpg
„Cadou pentru Putin”: Cehii au strâns bani ca să cumpere un tanc pentru armata ucraineană
Cehii s-au mobilizat cu donaţii publice într-o campanie numită „Dárek pro Putina” (Cadou pentru Putin), reușind să strângă 1,3 milioane de euro pentru a cumpăra un tanc T-72 „Avenger” pentru armata ucraineană.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia