Sub zodia Balanței
Elaborate de Ministerul Justiției și dezbătute public timp de peste doi ani, avizate de mai multe ministere, cele trei proiecte de lege privind organizarea judiciară, statutul magistraților și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au trecut două praguri importante înainte de dezbaterea lor în Parlament. Cel mai dificil prag a fost avizarea de către CSM; rolul constituțional al acestui organism de garant al independenței Justiției, cu cele mai importante atribuții în organizarea și funcționarea sistemului judiciar, nu include și inițiativa legislativă, dar presupune participarea la elaborarea proiectelor de lege în acest domeniu și avizarea acestora, înainte de a fi supuse aprobării de către Guvern. Deși inițiativa legislativă este o prerogativă a Ministerului Justiției, totuși avizul favorabil al CSM este un avantaj major pentru parcurgerea etapelor ulterioare, pînă la intrarea în vigoare a legilor. Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament. Acest dezacord a fost însoțit de disputele interne din secțiile și din plenul acestui organism, expresie a faliilor adînci create în corpul magistraților în ultimii ani. Iată de ce avizarea favorabilă a celor trei proiecte de lege, cu o majoritate solidă a membrilor CSM, a constituit o surpriză, dar și un succes al inițiatorului. A fost apoi mult mai ușor pentru ministrul Justiției să obțină aprobarea acestor proiecte de lege de către Guvern, ținînd seama și de negocierile politice anterioare. Este de așteptat ca acordul politic să faciliteze dezbaterea și adoptarea legilor de către Parlament, procedură care tocmai a început în această toamnă. Cîteva observații sînt utile pe marginea celor trei proiecte de lege privind Justiția.
Mai întîi, au fost armonizate pentru prima dată pozițiile celor două principale partide, PNL și PSD, într-o viziune europeană despre sistemul judiciar. Este meritul de negociator al lui Cătălin Predoiu, care este apreciat ca specialist atît în țară, cît și la nivelul organismelor UE. Nu este exclus ca această viziune europeană să fie din nou contestată de către PSD. Deocamdată, asumarea de către coaliția de guvernare a acestei viziuni pune capăt unei bătălii politice în care s-au confruntat două tabere cu obiective diferite. Pe de o parte, din 1990 și pînă astăzi, diferite grupuri de interese, susținute direct sau indirect de către PSD (sub toate denumirile), au avut ca obiectiv subminarea independenței Justiției, dacă nu chiar subordonarea instanțelor de judecată și a parchetelor; inerțiile mentale de sorginte totalitară s-au manifestat în formula, afirmată în mod explicit sau implicit, „Nu avem puterea dacă nu am cîștigat și Justiția”. Pe de altă parte, s-a constituit o masă critică în sistemul judiciar, apărătoare a principiilor independenței și echidistanței magistraților, cu susținerea constantă a societății civile și cu sprijinul schimbător al forțelor politice de orientare europeană. Cele trei proiecte de lege privind Justiția, dacă vor fi adoptate de către Parlament, ar putea marca și încetarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), respectiv dispariția unui cal de bătaie al propagandei antieuropene.
În al doilea rînd, deși au existat și vor exista critici ale soluțiilor cuprinse în cele trei proiecte de lege, atît din partea asociațiilor magistraților, cît și din partea societății civile și a unor partide politice, totuși nu se poate contesta preocuparea pentru moderație și echilibru de care a dat dovadă inițiatorul, în lungul proces de elaborare, dezbatere și adoptare a noilor reglementări. Într-o societate democratică nu este posibil un consens deplin, mai ales cînd este vorba de Justiție. Cei de bună-credință nu pot contesta însă receptivitatea fată de amendamentele propuse de CSM, ÎCCJ, alte instanțe și parchete, precum și față de ideile și constatările făcute de diferite organisme europene. Este un proces legislativ aflat cu adevărat sub zodia Balanței.
În al treilea rînd, dintre soluțiile care rezolvă problemele cu care se confruntă sistemul judiciar, într-un mod mai mult sau mai puțin judicios, cel puțin trei ar trebui să se bucure de o recunoaștere mai largă. Astfel, propunerea de eliminare a abaterii disciplinare care viza nerespectarea deciziilor Curții Constituționale a dat naștere unor controverse nejustificate. Aceste decizii sînt obligatorii ca orice alte izvoare de drept. Nerespectarea oricărei norme juridice de către judecători, în măsura în care aceasta este în acord cu ierarhia specifică a actelor normative, poate constitui abatere disciplinară, nefiind necesară o menționare specială a deciziilor CCR. Nu numai că o astfel de propunere are în vedere jurisprudența recentă a CJUE, dar ea ține seama de caracterul neunivoc al celor mai multe norme juridice, ceea ce presupune un proces de interpretare pe care trebuie să îl facă judecătorii, în mod liber, în acord cu principiile acreditate, fără riscul ca însăși această interpretare să fie considerată abatere disciplinară. Apoi, este corectă propunerea ca selecția magistraților să se facă numai prin concurs, cu eliminarea oricăror modalități alternative (de exemplu, prin interviuri, metodă utilizată pentru a determina obediența politică a unor judecători sau procurori); singura excepție admisă se referă la magistrații pensionari, care pot fi reîncadrați fără concurs după pensionare la instanțele sau parchetele care nu pot funcționa normal din cauza numărului mare de posturi vacante. În sfîrșit, înțeleaptă este și propunerea de administrare diferențiată a bugetului instanțelor judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție va gestiona nu numai bugetul propriu, ci și bugetul celorlalte instanțe de judecată, cuprinzînd cheltuielile de personal și alte cheltuieli legate intrinsec de acestea, în timp ce bugetul incluzînd celelalte cheltuieli ale instanțelor de judecată, altele decît ÎCCJ, va fi administrat de ministrul Justiției; ca urmare, vor rămîne fără temei cel puțin o parte din suspiciunile privind afectarea independenței Justiției, generate de faptul că Ministerul Justiției gestionează întregul buget al instanțelor de judecată, cu excepția ÎCCJ.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
