„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”

Treceam în revistă, cu o săptămînă în urmă, denumirile unor ocupații menționate în anunțurile de mică publicitate interbelică, în cererile și ofertele de serviciu publicate de ziarul Universul, în perioada 1926-1941. Dincolo de meseriile uitate sau de ocupațiile care și-au schimbat în decursul unui secol formula de desemnare curentă (jupîneasă în 1926, doamnă pentru curățenie și menaj în 2022), e interesant să observăm calitățile cerute de potențialii angajatori și cele cu care se prezentau persoanele aflate pe atunci în căutarea unei slujbe. În această zonă semantică și lexicală există destule diferențe față de anunțurile din vremea noastră. 

În vechile anunțuri apare foarte frecvent termenul servit, cu un sens special, neatestat în dicționarele noastre curente; se caută „jupîneasă servită”, „fată în casă servită”, „bucătăreasă și fecior serviți”, din context înțelegîndu-se că este invocată experiența anterioară ca servitori a persoanelor. Servit este în acest caz un participiu cu sens activ („care a servit”), nu pasiv („care a fost servit”), deși în majoritatea utilizărilor sale este pasiv (de exemplu, masa servită). Tiparul există în română (omul băut sau nevorbit fiind cel care a băut, respectiv nu a vorbit), dar rezultatul său nu a rămas în uz în cazul lui servit. Ambiguitățile pe care le pot trezi azi formulele de mai sus, agravate de inserarea în alte clișee („femeie servită la toate”) nu par să fi fost supărătoare în epocă, unde formula ajunsese probabil o etichetă tehnică, cu sens precis, specifică micii publicități. Uneori servit era completat de circumstanțe lămuritoare, în stilul telegrafic al anunțurilor: „jupîneasă servităcase mari”, „servită case boierești”, „casieriță servită băcănie”.

Chiar dacă acest sens al participiului servit nu se mai folosește, cerința respectivă apare și în anunțurile din zilele noastre; anunțurile pentru ocupații similare conțin o precizare echivalentă, repetată insistent, fie cu o ciudată prescurtare de la experiență – „exp la alte familii”  –, fie formulată mai explicit și mai elegant: „experiență reală în menaj”, „cu experiență în curățenia profesională” (anuntul.ro). Experiența se cerea uneori dovedită („cu recomandație”; „fecior servit cu bune referințe”, Universul), lucru valabil și azi, ba chiar cu adaos de vigilență:  „recomandări verificabile” (anuntul.ro).

Cititorul de azi poate fi surprins și de frecvența cu care erau precizate în anunțuri identitățile etnice și regionale căutate de angajatori, ca și de orientarea netă, în preajma războiului, spre spațiul german: „bucătăreasă germană”, „bonă germană”, „guvernantă germană la trei copii”, „preferabil nemțoaică”, „femeie străină preferință germană”, „bucătăreasă germană sau ungară”, „fată unguroaică”, „unguroaică”, „menajeră austriacă”, „guvernantă franceză sau engleză cu certificate”, „doamnă transilvăneancă”, „femeie transilvăneancă” etc. Alte precizări aveau în vedere vîrsta (tînăr, vîrstnic, etate mijlocie) și starea civilă: „fără bărbat”, „femeie la toate fără spălat și fără bărbat” (exemplu amuzant de zeugmă), „un om cu femeie pentru moșie”.

Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii. Competența profesională e mai rar menționată (prin adjectivele priceput sau capabil), cu excepția unor formule cu sens superlativ: „bucătăreasă perfectă”, „bucătăreasă absolut perfectă”, „jupîneasă perfectă”, „perfecte lucrătoare”, „bucătăreasă perfectă curată”. Ar fi greu de imaginat în anunțurile actuale anumite formulări directe ale cerințelor: „fată cuminte”, „fată sănătoasă”, „damă prezentabilă” (Universul); unele dintre acestea sînt transmise și azi, dar prin expresii mai oficiale („stare de sănătate bună, fără antecedente”, anuntul.ro) sau în mod indirect, implicit. Desigur, sînt și cerințe actuale care lipseau cu totul din vechile anunțuri: „doamnă serioasă, curată, nefumătoare” (anuntul.ro).  

Între calitățile invocate în vechile anunțuri, onestitatea (cinstit, corect, de încredere) juca un rol important, fiind explicit menționată în cereri („tînăr funcționar comercial cinstit”, „tînăr energic cinstit cu garanție”) și în oferte de angajare („caut rîndaș cinstit slujit cu acte”, „cassier rutinat, serios și cinstit”). Formulele care puneau în prim plan aspectele etice sînt impresionante și greu de echivalat cu cele de azi: „garanție morală prim rang”, „trecut frumos cinste exemplară”. Absența cerințelor etice din anunțurile actuale (cu excepția seriozității) nu indică, desigur, un progres – bazat pe certitudinea existenței acestor valori –, ci mai curînd resemnarea și scepticismul, asociate unor minime garanții oficiale („cazier curat”, anuntul.ro).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).