Dilemele omului harnic

Publicat în Dilema Veche nr. 961 din 8 septembrie – 14 septembrie 2022
Iconofobie jpeg

În mediile sofisticate – adică populate, de regulă, cu intelectuali cinici –, lenea este considerată (spre surprinderea celor mai mulți dintre dumneavoastră poate) o virtute. Lumea bună tinde să o asocieze cu inteligența superioară și, desigur, cu anumită înclinație către contemplația filozofică. Un personaj fin, care crede despre sine că ar fi, deopotrivă, educat și deștept îi va disprețui necondiționat pe cei harnici, preocupați carevasăzică prea tare de muncă – munca zilnică, sistematică, încărcată, uneori, de numeroase responsabilități. Chiar trezitul de dimineață sugerează, pentru rafinații de mai sus, un semn de – trebuie să mă exprim fără eufemisme – prostie consolidată. Viața a fost dată pentru o altfel de atitudine, își spun lor înșiși, dar și celorlalți, respectivii ipochimeni. Una de bucurie și libertate a spiritului, senzații ce nu pot fi obținute decît prin relaxarea intelectuală și fizică perpetuă, „autosuficientă” și, totodată, „autoformatoare”. Efortul permanent, simțul răspunderii, agitația laborioasă, dimpotrivă, ucid gîndirea și, ultimativ, abrutizează. Știm cu toții că există o asemenea viziune în cercurile înalte ale societății. A existat dintotdeauna, ea nu constituie, să ne înțelegem, o cucerire a modernității ori o consecință a civilizației. Din start însă, cu permisiunea dumneavoastră, aș vrea să o clasific drept prejudecată. O prejudecată fundamentată pe o falsă realitate, ca toate prejudecățile, bunăoară. În postură de ființă rațională, nu ai de ce să percepi lenea sub auspiciile istețimii, iar hărnicia sub cele ale sărăciei spirituale, fie și din simplul motiv că experiența milenară a umanității ne învață un principiu axiomatic: absolutizările de orice natură nu corespund dinamicii (eterogene) a vieții. 

De aceea, sîntem obligați să constatăm că, în toate epocile și în toate ariile geografice, tipologiile omenești, în varietatea lor aparent infinită, au intrat, amestecîndu-se „democratic”, în componența tuturor claselor sociale, grupurilor etnice, structurilor biologice, genetice, psihologice ș.a.m.d., funcționale în sistemele de organizare umană. Complexitatea existenței refuză, în consecință, „încondeierile” fixe și „categorisirile” gnomice. O afirmație absolutizantă despre un grup de inși, care pornește de la sesizarea unei (eventuale) dominante comportamentale în interiorul grupului în cauză, se va dovedi, fără excepție, eronată. Propoziția „Americanii sînt generoși” este complet neadevărată, deși una dintre trăsăturile de bază ale caracterului american rămîne, cu siguranță, generozitatea. Pare totuși stupid să bănuim, de aici, că fiecare exemplar uman al Lumii Noi ar fi strivit de preaplinul propriei sale bonomii. La fel se va întîmpla și cu o construcție (destul de frecventă, din păcate, astăzi, să admitem) de genul „Românii sînt corupți”. Va fi cîștigat ceva teren, la noi, corupția, nici o îndoială, dar faptul nu poate defini in extenso fondul mentalitar românesc. Tot așa cum nu poate exclude, în contrapartidă, noțiunea corupției din mecanica altor identități naționale, faimoase, invers, pentru corectitudinea lor fără cusur. Mă gîndesc la nemți și la nordici, în general. Nu poți zice despre ei, într-adevăr, nici măcar în glumă, că „ar fi corupți”, dar aceasta nu extirpă fenomenalitatea corupției din universul lor. Mutatis mutandis, deduc foarte ușor că nu toți leneșii sînt automat inteligenți și nici toți „workaholicii” necesarmente simpluți din punct de vedere intelectual.

În cazul ăsta însă – vor sări, probabil, ca arși leneșii meditativi, subtili și plini de rafinament –, după exemplul folosit de tine, editorialist nefericit ce ești, va trebui să acceptăm, negreșit, că deșteptăciunea reprezintă o dominantă a stării de lene și că, într-un anumit sens, chiar o caracterizează pe aceasta. În plus, prizonierule al muncii (robule fără orizont), după principiul vaselor comunicante, vom recunoaște și că prostia identifică, în ansamblu, starea de hărnicie. Poate că da, răspund (nu avem totuși statistici și cercetări edificatoare), dar, fie și așa, observ că, între inteligentul leneș și inteligentul harnic apare, inevitabil, un decalaj de potențial și utilitate. Ei se află pe trepte diferite de evoluție. În vreme ce inteligența leneșului ajunge un „bun irosit”, posesorul ei fiind definit de sterilitate, inteligența harnicului este fertilă, generînd „progresul”. Oricît de capabil intelectual, leneșul devine dispensabil, în ordinea istorică, pe cînd harnicul are o funcție vitală în marele organism social. Așadar, nu „dominanta” stabilește regula în acest context, ci „rezultatul”. Iar el se situează, evident, dincolo de orice comentariu depreciativ. Răsturnînd puțin situația, să precizăm că, și în planul opus, prostul harnic îl bate oricînd pe prostul leneș în cinetica istoriei. Prin urmare, lenea nu e nicidecum o virtute. Ar putea fi cel mult o infirmitate. Mortală, bineînțeles.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Omul multiplu, Editura Junimea, 2021.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Noi trageri loto, duminică, 6 septembrie. Reporturi de milioane de lei
Reporturile continuă să crească la principalele jocuri ale Loteriei Române, iar cele mai mari sume sunt puse în joc la Joker, Loto 6/49 și Noroc. Numai premiul de categoria I de la Joker depășește echivalentul unui milion de euro.
733171462 17974014939063845 8592455497471091229 n (1) jpg
O tânără din Spania a ales România pentru o viață nouă. Cele cinci motive care au convins-o să se mute: „Natura este de pe o altă planetă”
O tânără din Spania, stabilită în România, a dezvăluit cinci motive pentru care a ales țara noastră. Sara Senent vorbește despre costul vieții, poziția României în Europa, oportunitățile pentru cei care lucrează online, natura și experiența de a începe de la zero într-o țară diferită.
motorina freepik jpg
Prețurile carburanților duminică, 6 septembrie. Unde găsesc șoferii cea mai ieftină benzină și motorină
Prețul benzinei s-a mai redus sâmbătă, 5 septembrie, în contextul în care, în unele județe, aceasta poate fi găsită la pompă și la mai puțin de 9,5 lei pe litru. Motorina, în schimb, se menține peste pragul de 10 lei pe litru.
Hipocrate refuzând darurile lui Artaxerxes, regele Ahemenid care i-a solicitat serviciile. pictură de Anne-Louis Girodet de Roussy-Trioson
Hipocrate nu a scris faimosul jurământ. Atunci de ce este considerat părintele medicinei?
Hipocrate este considerat părintele medicinei, dușmanul superstițiilor, un pionier al raționalității și izvorul unei înțelepciuni eterne. Statuile și desenele îl înfățișează cu fruntea încruntată, gândindu-se intens la modul în care să-și vindece pacienții.
prima zi de școală  foto   Shutterstock jpg
„Ai voie să greșești”. Un psiholog, mesaj puternic pentru părinți înainte de începerea școlii: „Nu transforma casa într-o a doua sală de examen”
Începe școala, iar pentru mulți copii emoțiile sunt la fel de importante ca rechizitele puse în ghiozdan. Psihologul Mihai Copăceanu le transmite părinților să se întrebe nu doar dacă cei mici au tot ce le trebuie pentru prima zi, ci și dacă sunt pregătiți emoțional pentru noul an școlar.
emisari sua cu Putin jpg
Emisarii lui Trump s-au întâlnit cu Putin la Moscova. Casa Albă afirmă că s-au discutat „planuri substanțiale”
Principalii negociatori ai președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au întâlnit cu liderul rus Vladimir Putin. Vizita oficialilor vine în contextul în care eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina se intensifică.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă la granița României cu Ucraina. Ținte aeriene detectate în apropiere: două avioane F-18, pregătite să decoleze
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce radarele MApN au detectat ținte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina. Două avioane F-18 și un elicopter militar românesc au fost pregătite să intervină.
cutremur seism seismograf foto Shutterstock
A fost cutremur în România, duminică dimineața. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs duminică dimineața, 6 septembrie 2026, în zona seismică Vrancea-Buzău, potrivit datelor transmise de Institutul Național pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
apus la Amara FOTO arh  Mihai Rotaru  jpg
Cum s-a transformat Amara din stațiune cu hoteluri de 1100 de locuri într-o ruină uitată. Antropolog: „Lumea nu înțelege cât de necesare sunt aceste baze de tratament“
Amara, supranumită „Perla Bărăganului“, a fost una dintre marile stațiuni balneare ale României comuniste. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, cercetătoarea Iuliana Dumitru povestește istoria stațiunii, vacanțele muncitorilor, tratamentele cu nămol și anii de glorie ai Amarei.