Concepte-cauciuc

Publicat în Dilema Veche nr. 960 din 1 septembrie – 7 septembrie 2022
Frica lui Putin jpeg

Ce înseamnă un abuz știm bine. Vorbim despre o purtare abuzivă, ne supărăm cînd ni se pare că cineva abuzează de bunăvoința noastră. Sîntem furioși cînd considerăm că cineva ne ia drept proști, cum se spune, adăugînd peste abuz și tupeu. Îi criticăm pe șefii care abuzează de poziția lor, pe politicienii care se comportă abuziv cu banii contribuabililor și așa mai departe. În sfîrșit, avem ce se cheamă abuz de drept, cînd în numele legii și cu legea în mînă se acționează samavolnic și împotriva dreptății. 

Dar există și un altfel de abuz, pe care îl neglijăm adesea, pe care îl suportăm adesea fără prea multă indignare, pe care – mai ales de cînd cu rețelele de socializare – ajungem să-l considerăm aproape inevitabil. Este abuzul conceptual. Mă refer la ruperea unui termen din contextul său, la extinderea nemăsurată aproape și fără justificare rezonabilă a sferei sale de aplicare, adică la utilizarea sa cu adevărat abuzivă, cu scopul de a trezi suspiciunea, teama sau ura – sau, mai ales, de a crea confuzie. Apar astfel ceea ce aș numi „concepte-cauciuc”, care pot fi întinse oricît ca să acopere orice.

Așa, de pildă, a numi un masacru, altminteri oribil, „genocid”, ba chiar „holocaust” e un abuz conceptual, și încă unul grav. Presa e aici principala vinovată. (Au fost cazuri cînd pînă și omorîrea în masă a porcilor din cauza pestei porcine a fost numită „genocid”!) Rezultatul este relativizarea faptului și, pînă la urmă, diluția ororii. Cînd aproape totul devine genocid, nimic nu mai este. Bineînțeles că mai cu seamă politicienii și ideologii comit asemenea abuzuri – preluînd și utilizînd felurite „concepte-cauciuc”.

Un abuz conceptual foarte răspîndit în perioada asta este cel legat de pandemie. Măsurile de urgență sanitară luate de guvernele democratice europene sînt caracterizate de tot felul de inși pe rețele drept „dictatura medicilor”, „măsuri dictatoriale” și chiar „totalitarism”. Cineva a creat chiar sintagma „corectitudine covidică” spre a desemna presupusa încercare a guvernelor de a combate și elimina orice opinie covido-sceptică sau antivaccinistă. E interesant că acești autori se fac că ignoră imensa cantitate de teorii conspiraționiste și antivacciniste care au năpădit Internetul, dar și o parte a televiziunilor în această perioadă. Dacă am fi trăit cu adevărat într-o dictatură sau în regimuri totalitare, ca în Rusia sau China, n-ar fi existat asemenea voci „disidente”. De fapt, în România, unde nici jumătate din populație nu a acceptat să se vaccineze anti-COVID, în parte și fiindcă a căzut pradă abuzului antivacciniștilor, excesul de mortalitate datorat mai ales variantei Delta a fost, în 2021, masiv: statistica arată că în acel an au murit cei mai mulți români de la al doilea război mondial încoace. A vorbi, în acest caz, despre „corectitudine covidică” sau ceva asemănător e un abuz strigător la cer.

Desigur că aplicarea cu exces de zel a celebrei „corectitudini politice” – un alt „concept-cauciuc” – poate reprezenta un abuz, mai ales în destule universități americane și occidentale – uneori și în media. Dar la noi, avînd în vedere limbajul adesea insultător, discriminator și degradant la adresa minorităților, a femeilor, a celor nevoiași sau suferinzi (vezi recentul „scandal Buhnici), abuzul e mai curînd în sens invers: faptul de a pretinde, în numele libertății de expresie, că, la modul general, corectitudinea politică e pur și simplu „totalitarism”. Cei care vorbesc și scriu în acest fel „întind cauciucul” conceptului la maximum: se pare că uită ce înseamnă cu adevărat totalitarismul: nu numai să ți se blocheze temporar (fie și fără motiv) un cont pe Facebook, ci să fii dat afară din serviciu, să fii amendat, apoi închis, expropriat, exilat și, eventual, otrăvit. Se întîmplă asta în Rusia, de exemplu. Acolo e totalitarism sub o nouă formă, aproape mai dură decît cea din ultima decadă a comunismului. Acolo abuzul de drept, dar și conceptual (vezi denumirea oficială și obligatorie a războiului din Ucraina: „operațiune militară specială”) e lege.

Or, a te face că nu înțelegi diferențele (deși te pretinzi uneori apărător al gîndirii nuanțate), a uza indiscriminat de termeni precum totalitarism și dictatură e un abuz, care, indirect, nu face decît să creeze avantaje adevăraților dictatori și autenticelor totalitarisme. A te folosi fără control și limită de ceea ce am numit „concepte-cauciuc” în spațiul public nu e decît o formă, deloc benignă, de maladie etică.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Mirela Vaida, Oana Tomoiaga jpg
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au refuzat să continue proba din semifinala Asia Express. Ce acuzații au făcut: „Am simțit că am obosit!”
Semifinala sezonului 9 al show-ului fenomen Asia Express – Drumul Mătăsii, difuzată pe 9 noiembrie 2026, a adus momente de cumpănă și frustrare extremă pentru una dintre cele mai puternice echipe din competiție.
image png
Nicoleta Pauliuc îl înfruntă pe Bolojan după ultimatumul dat liberalilor care au acționat partidul în judecată: „Amenințările dumneavoastră nu mă impresionează”
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a lansat luni, 9 noiembrie, un atac dur la adresa președintelui partidului, Ilie Bolojan, după ce conducerea liberală le-a cerut celor care au contestat în instanță deciziile Congresului extraordinar din iunie să își retragă acțiunile în termen de 10 zile.
Alejandro Betancourt jpg
Cum a ajuns un miliardar controversat să împartă petrolul Venezuelei cu Statele Unite
Alejandro Betancourt, omul de afaceri venezuelean susținut de administrația Trump pentru a deveni un actor-cheie în industria petrolieră a țării, a dezvăluit detalii despre un acord controversat cu Washingtonul.
frigidere hakeri jpg
Franța acuză Iranul de atacul cibernetic care a afectat sute de supermarketuri: „O agresivitate fără precedent”
Autoritățile franceze au acuzat oficial Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic care a afectat luna trecută aproximativ 700 de supermarketuri din Franța, provocând distrugerea unor cantități mari de produse alimentare și avarierea unor echipamente frigorifice.
Primăvara arabă și toamna europeană png
PRIMĂVARA ARABĂ ȘI TOAMNA EUROPEANĂ. Între legalitate și legitimitate
Primăvara Arabă a învins frica, dar Toamna Europeană se confruntă cu neîncrederea. Între legalitate și legitimitate, puterea se redefinește prin forță, cunoaștere și afect. Când votul nu mai garantează încrederea, cine controlează mecanismele prin care societatea acceptă să fie condusă?
Delegația PNL la consultări la Cotroceni - Ilie Bolojan - Robert Sighiartău - Mircea Abrudean
Abrudean îi avertizează pe liberalii care contestă deciziile PNL în instanță: „Te situezi în afara partidului”
Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, a declarat luni, 9 noiembrie, că membrii PNL care contestă în instanță deciziile conducerii partidului se plasează, din punct de vedere politic, în afara formațiunii.
banner andreea tonciu jpg
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Cu sinceritatea cu care și-a obișnuit publicul, Andreea Tonciu a făcut noi declarații despre căsnicia sa cu Daniel Niculescu. Vedeta a povestit de la ce pornesc certurile dintre ea și soțul său, dar și cum s-a schimbat viața de familie de când au devenit părinți. Totodată, bruneta a vorbit despre re
image png
NASA vrea să construiască un „oraș” pe Lună până în 2032. Planul de miliarde de dolari
NASA a anunțat un nou pachet de contracte și investiții în valoare de până la 10 miliarde de dolari, care au ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii necesare pentru viitoarea bază de pe Lună, planificată să devină operațională la începutul deceniului următor, potrivit Space.com.
Valerie Lungu (2) jpg
Momente tensionate în semifinala Asia Express! Valerie Lungu a înjurat un șofer, după ce a fost la un pas de un accident teribil
Momente de panică totală și tensiune maximă pe Drumul Mătăsii pentru echipa formată din Valerie Lungu și soțul ei, Alex Gîlcă.