După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei. Federair Jordan, aceleaşi ceruri ale unui soi de artă. Retragerea lui Roger e o moarte în care poţi mulţumi defunctului în persoană pentru toată viaţa pe care ţi-a oferit-o. Acest fapt care încapsulează visul unui meci de vară, vara aceea crocantă, înmiresmată de pe păşunile din afara Londrei, mi-a născut un gînd din ordinea celor care îi vizitează pe muritorii de stat la rînd atunci cînd se petrece un eveniment epocal: alcătuirea de ierarahii. Nu e prea deştept, dar poate fi spectaculos.
Am imaginat patru categorii ale celor care au realizat fapte excepţionale în arene. Zei, campioni istorici, campioni planetari şi campioni ai sportului. Zeii sînt cei care inversează forţa de anihilare a trecerii, a perisabilului. În loc ca imaginea lor să se estompeze pe măsură ce pachebotul timpului care poartă omenirea mereu reînnoită se depărtează de vremea splendorii lor, această imagine, dimpotrivă, sporeşte. Federer e dintre aceştia, alături de Senna, Serena, Pele, Nadia, Carl Lewis, Cruyff, Gretzky, Borg, Phelps, Bolt, Ali. Şi mai sînt, dar nu mulţi. Aceşti oameni depăşesc umanul excepţional şi alcătuiesc categorii aparte pentru că sportul lor a fost unul pînă la ei şi altul după. Ca să avem termen de comparaţie printre românii de acum, Halep ar fi o campioană planetară, David Popovici e la graniţa dintre „planetar“ şi „istoric“.
„Zeii“, revenind la ei, sînt fiinţe care intră adînc în organismul pasional al fanilor, şi nu doar, căci pe ei îi ştiu şi cei cărora nu le pasă de sport. Au sau au avut o flacără care arde dincolo de epoci, de ere, dincolo chiar de flacăra olimpică. Federer, zicea Jim Courier, a făcut corzile rachetei să cînte. Venind de la un „ciomăgar“ al tenisului, putem aprecia. Tipul plutea deasupra terenului, avea o eleganţă şi un veşnic surîs pînă şi în cele mai turmentate momente ale jocului, demne de James Bond. Era precum cavalerul Bayard din vechime, fără frică şi fără reproş. Federer schimba spaţiul din jurul său. Tenisul, în prezenţa lui, devenea proiecţia unei întîlniri dintre Socrate şi Barîşnikov. Spre deosebire de alte părăsiri, plecarea lui de pe teren nu întristează, pentru că el continuă să joace în noi. Din ce în ce mai bine. Căci aşa e cu ăştia nemuritori. Nu mor. Nu pot. Nu vor.
