⬆
Societate
Pagina 82
Poveşti cu elevi şi scriitori contemporani
Anul trecut, un subiect de la examenul de capacitate i-a încuiat pe copiii de clasa a VIII-a: „Redactează o scurtă naraţiune în care să prezinţi o întîmplare petrecută în timpul participării la o întîlnire organizată de şcoală cu un scriitor contemporan“. Încerc să-mi imaginez ce o fi fost în mintea copiilor.
Cu ochii-n 3,14
● În Istanbul nu am văzut cîini vagabonzi. Doar cîini comunitari protejaţi, foarte bine hrăniţi şi într-o stare de zacere veşnică. În schimb, precum se ştie, oraşul abundă în pisici vagaboande. (I. P.)
● E-mail primit pe adresa redacţiei de la Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla: „Invitaţie – Conferinţă de presă la Învierea Domnului“. Nu ştiu de ce am impresia că n-o să aflu nimic nou la conferinţa asta. (L. V.)
O tragedie domestică din tîrgul Iaşilor
Vă mai aduceţi aminte acuzaţiile soacrei, Smaranda Roset, în care mascaralîcurile lui Săndulache scandalizaseră Iaşiul şi întreaga Moldovă. Toate acestea se întîmplau în vara lui 1832, după o convieţuire de vreo şase luni şi o despărţire pripită.
Din lumea (fără religie şi şcoală) a copiilor
Cu cîteva primăveri în urmă, pe vremea cînd nepoţelul meu Tudor avea doar 5 ani, am fost împreună cu el într-un parc, unde aproape toată după-amiaza s-a jucat cu o energie debordantă. Nu am reuşit să-l desprind din tot acel univers de leagăne, tobogane, balansoare, chirăieli şi urmăriri ca-n filme decît cînd se înserase.
Piaţa Amzei miroase a badigard
Miesteruşinevărslacrimă cînd trec prin Piaţa Amzei. Acum zece ani clocotea locul de oameni. Acum e pustiu ca o targă c-un mort pe ea. Trei comersanţi cu preţuri căzute din cer stăpînesc un dram de tarabă. Cine vine pe acolo se fereşte ca de ciumă.
Un interviu fără răspunsuri
Într-o ţară în care educaţia aduce numai veşti şi statistici proaste, un interviu cu ministrul Educaţiei ar fi trebuit să devină prilej de ample dezbateri publice: „Iată care sînt eforturile pe care le facem pentru ca învăţămîntul să meargă bine! Avem soluţii, ştim care sînt următorii paşi de făcut pentru reforma sistemului!“
Bătălia zambilelor
Primul e bătrîna de pe peron, cu nişte coate grăsuţe precum chiflele, care vinde serveţele de hîrtie de un leu. Mai sus, la ieşirea de pe scările rulante, sînt cele două babe care stau faţă în faţă şi vînd – după anotimp – ghiocei, brînduşe, zambile, lalele, crini, irişi şi crizanteme.
Istanbul la prima mînă
Hotelul la care am stat nu era cine ştie ce. Era standard, fără prea mare personalitate. Avantajul lui era că se afla aproape de Piaţa Taksim, în inima forfotei. Pînă noaptea tîrziu, totul în jur era viu şi apetisant. Doar că dimineaţa nu te trezea nici agitaţia străzii: te sculau chemarea la rugăciune şi sunetele emise de pescăruşi.
Fonfleul istoric cu specific românesc
Mania presei de a livra cînd şi cînd revelaţii care răstoarnă istoria cu susu-n jos e, să zicem, la fel de veche cît presa. În ultimii ani însă, în România, ea se acutizează şi capătă o serie de caracteristici aparte. Ca dovadă, cele trei filoane de dezinformare specific autohtone de mai jos.
Rinocerii din administraţia publică
Am văzut de curînd Leviathan de Andrei Zvianghinţev. Dincolo de spaţiul fabulos, un orăşel din nordul Rusiei, de la marea Barents, postindustrial şi oarecum postapocaliptic, atît de ireal încît abia dacă îmi pot imagina că există cu adevărat, undeva pe o hartă, povestea în sine s-ar putea petrece la fel de bine şi în România.
Artificii în jungla urbană, miercuri la prînz
Mă pregătesc de cu seară pentru al doilea drum la Poliţia Federală, cu sîrgul şi disciplina unui elev conştiincios: îmi verific actele de trei ori, în sacoşă adaug o banană şi un pachet de biscuiţi. Iau şi o carte, alegerea e grea. Mă decid. Ziua începe devreme.
Încurcături la nivel macro
Pînă acum cîţiva ani, toţi economiştii, indiferent de convingerile pe care le-ar fi avut, au declarat sus şi tare că lumea economică nu prea mai are cum să-şi revină pe deplin după Marea Criză pe care am suferit-o. Într-un fel, aveau dreptate. Căci după ce a izbucnit criza din 2008, ne-am procopsit şi cu Marea Recesiune.
Cu ochii-n 3,14
● Azi-dimineaţă primesc pe e-mail următorul anunţ: „Cîştigă o naştere gratuită la SANADOR!“. M-am emoţionat, deşi nu sînt femeie. (M. P.)
● Pe site-ul okazii.ro puteţi cumpăra, cu numai 20 de lei, un flacon de „Bărbos Frumos“. E un „ulei pentru barbă premium, 100% organic“. Produsul este oferit de vînzătorul echerşicompas. (M. P.)
Limba română veche dintr-o jalobă
Fascinată, ca întotdeauna, de limba română veche, am regăsit toată savoarea, frumuseţea, parfumul unei epoci de tranziţie într-o serie de documente ale familiei Miclescu. Volumul, publicat de Petronel Zahariuc şi Lucian Lefter, dezvăluie o lume în drumul ei spre modernitate, cu micile şi marile probleme de zi cu zi.
Cu cine vrem să semănăm?
Cu „lumea civilizată“, evident. Cu ce ştim mai mult din poveşti. Cu lumea pe care noi, cetăţenii români de o anumită vîrstă – să zicem, cei care aveau în jur de 20-30 de ani în momentul căderii comunismului – o cunoaştem într-un anume fel.
Naţionalul bucureştean şi teatrul-oraş
„Le théâtre est une chose urbaine“, „teatrul e legat de oraş“ – această frază am citit-o la Bucureşti acum o jumătate de secol într-o carte a marelui istoric Jacques Le Goff. El observa că teatrul e indisociabil legat de comunitatea urbană şi că rămîne străin satului cu excepţia anumitor sărbători de excepţie.
De ce-oi fi luat tarhon?
În Obor de te duci, opreşte-te la intrarea de tarabe. Înăuntru e scump. Aici, în zona liberă, de dinainte de beton şi termopan, e viaţa. 2 lei grepfrutul, la fel kilogramul de rodie. Aici, în colţ este marfa cea mai ieftină. Urzica la 6 lei din Beton, o iei aici la 3 lei. Ridichea la 20 de bani, în loc de 1 leu. Lămîia, nu mai zic.
Dorinţe din alte vremuri
Sigur, toţi ştim la ce ne referim atunci cînd proclamăm deviza vieţii noastre de părinţi ca fiind „Vreau să îi ofer copilului meu tot ceea ce eu nu am avut“: o casă confortabilă, o şcoală performantă, vacanţe care stîrnesc curiozităţi şi potolesc dorul de aventură, haine decente şi mîncare sănătoasă din belşug.
Fraţi şi surori
„Poezi de argezi“ scrie, în cerneală albastră, cutremurată de o mînă nesigură de şcolar, fix în vîrful paginii de caiet. Îi dau o palmă după ceafă de i se zgîlţîie fălcile. „Ce Argezi, băi, ce Argezi??? Ce-i aia Argezi?“, ţip, plină de conştiinţă profesorală şi umflată de mîndria carenusuportănicioprovocare a surorii mai mari.
Pe la Romană – pe uliţa mare...
M-am întrebat mereu unde anume mă simt la locul meu. În ce locuri, între ce oameni, în ce împrejurări. Cred că, după ani şi ani, posed, în sfîrşit, un răspuns, nu ştiu cît de satisfăcător: pe la Piaţa Romană. În zona Pieţei Romane.
Posesia şi înregistrarea
Dezvăluirile şi investigaţiile abundă prin presa românească. Cum facem să ştim care sînt „pe bune“ şi care nu sînt? Primul criteriu ar fi că cutare sau cutare dovadă – înregistrare, document – e ceva ce-a găsit redacţia prăvăliei media cu pricina sau, dimpotrivă, un lucru care i s-a oferit.
De meserie, şoferi
Un element indispensabil al excursiilor noastre şcolare cu autocarul, pînă la Slănic Prahova, Cheia sau Cabana Trei Brazi era domn’ şofer. El cunoştea regulile de circulaţie mai bine decît oricine, se împrietenea cu mămicile care ne însoţeau în excursie şi uneori striga la copii ca să nu mai facă gălăgie.
Cum am ajuns în maşina şerifului din California
Pe la 5 dimineaţa, ne-a trezit o lumină puternică şi un ciocănit în geam. Dormeam într-o dubă pe care-o numeam Big Red (Marele Roşu), care aparţinea prietenei mele Bridget. Prima mea reacţie a fost să ignor agitaţia şi să-mi continui somnul. Bridget însă era panicată şi pînă la urmă m-am speriat şi eu.
Adevărul despre consimţămîntul pacientului
Este acceptabil ca doctorii să tăinuiască informaţii faţă de pacienţii lor? Unii susţin că nu e numai acceptabil, ci şi dezirabil. Speranţa, argumentează ei, este esenţială pentru o vindecare reuşită, iar unui diagnostic sumbru nu trebuie să i se permită să o ucidă.
Cu ochii-n 3,14
● „Sărut mînuşiţele şi obrăjorii!“, îşi începe un domn conversaţia telefonică la un smartphone de ultimă generaţie. Sîntem în Bucureşti, în Piaţa Romană, în anul de graţie 2015. (A. M. S.)
● Doamna care făcea reclamă, într-o dimineaţă, la lăptişor de matcă şi spunea tot soiul de lucruri frumoase despre el avea unghiile cam de culoarea lăptişorului de matcă: aurii strălucitoare cu puncte. (I. P.)
Pe Podul Mogoşoaiei cu Gheorghe Crutzescu
Istoria Bucureştiul are clubul ei, ca să spun aşa, iar editurile se grăbesc să exploateze acest filon cu tot felul de memorii, monografii sau albume. Dar pînă la o monografie cu adevărat importantă pentru acest oraş mai este drum lung.
Mulţumim, din inimă, partidelor!
În timp ce naţiunea asistă, mîncînd floricele, la palpitantul serial de arestări, s-a publicat şi Barometrul de consum cultural pentru anul 2014. O imagine: gradul de interes al populaţiei asupra culturii naţionale şi străine – 43% oarecum interesat, 23% puţin interesat, 11% deloc interesat, 23% foarte interesat.
O zi tîrguită
O oră n-am ce face prin oraş. Intru la McDo. Şi-mi ia minţile hamburgerul tradiţional din nu ştiu ce an. Asta înseamnă că pînă acum ce ni s-a vîndut? Papuc? Veioză? Am simţit trădare în reclama mare, am tăcut, am cumpărat. Auzind cît costă, am zis că nu-l mai vreau.
O scrisoare
Am primit următoarea scrisoare, pe care o public, evident, cu consimţămîntul expeditoarei, fără nici o modificare: „Am aproape 50 de ani, sînt fiica unei femei de 70 de ani şi mama unui tînăr de 25 de ani. E plină piaţa de cărţi cu idei, sfaturi, îndrumări pentru a-ţi creşte copilul într-un fel armonios.
Viaţa ca plictis
De joi, încă, se bucură de ziua de vineri. De regulă, lumea o ia mai uşurel vinerea. Cu ceva excepţii, se mai relaxează şi clienţii, şi şefimea, încep cu toţii să viseze la week-end şi la cum or să spargă cîrciumile încă din seara asta.
Boyhood
Boyhood e filmul lui Richard Linklater pentru care Patricia Arquette a luat Oscarul (rol feminin secundar), cu Ellar Coltrane, Lorelei Linklater şi Ethan Hawke, filmat în timp real (12 ani). L-am revăzut şi continuă să mă răvăşească. Ştiu că „răvăşirea“ e departe de a fi un criteriu estetic... Dar nu e doar atît.
Bolile imaginare ale preşedinţilor reali
Klaus Iohannis are sindromul Asperger, e sigur-sigur. La fel cum Traian Băsescu posedă, mai presus de orice dubiu, boala Parkinson, iar Adrian Năstase s-a împuşcat rău de tot cu glonţul acela. Dacă nu ştiţi de unde vin toate aceste certitudini gogonate, aflaţi că la originea lor sînt nişte specialişti, de regulă anonimi.
Te cunosc dintr-o altă viaţă
Se întîmplă să primesc cîte un mesaj pe Facebook care să sune cam aşa: „Salutare! Ne ştim de la Mişu, prietena lui Fane, am fost odată şi la tine acasă, stăteai pe Moşilor… mă mai ţii minte?“ Apoi un zîmbet, o floare – vorba vine! –, o cerere de prietenie.
Eminescu, între politică şi religie
Priviţi-i şi, mai ales, ascultaţi-i pe parlamentarii români. Nu cred că reflecţia de mai sus este a unui francez; este, mai degrabă, a unui mioritic de-al nostru care îşi protejează anonimatul sub masca idiomului. Este definiţia exactă a parlamentarului de la noi.
Cu ochii-n 3,14
● A apărut margarina cu gust de pîine pe vatră. Dacă se inventează şi margarina cu gust de sushi, promit să mă retrag în universul margarinei. (S. G.)
● „Mamanaşi, mamanaşi ar trebui să se cheme!“ – a strigat un vizitator străin, isterizat, pus în faţa unei impresionante porţii de papanaşi cu formă mamelonară, într-un restaurant bucureştean. (M. P.)
One World – cum se leagă lucrurile
M-am întrebat, deci, zilele trecute, cum am ajuns anul trecut, dar şi anul acesta, să fac Turul One World România. Anul trecut, Anticorupţia. Anul acesta, Demolatorii. Primul pas este că-l ştiu pe Alexandru Solomon de atîtea reuşite şi eşecuri.
De ce nu, încă, religiei în şcoli
Nu există cadre preoţeşti pregătite să asume aceste ore. Şi cînd spun pregătite, mă refer la o specializare solidă în educaţia copiilor, la cursuri intensive de psihologie a copiilor pe diverse trepte de şcolarizare, dar şi la o înţelegere a religiei în termenii vremii de azi.
Primăverile, pe la Adesgo
Cînd se simte primăvara în aer, pur şi simplu nu mai poţi sta în casă. Din hibernarea anterioară, care te făcea, pur şi simplu, să nu concepi, uneori, contactele cu exteriorul, o mînă nevăzută te trage, acum, afară din casă şi din ale tale.
Umbre şi măşti
Apucă punga subţirică în care sînt nişte mere, punga se rupe, merele se împăştie peste tot. Ia altceva din coş şi nu-i găseşte codul de bare. Se emoţionează şi îi tremură mîinile. Cititorul de coduri nu-l ascultă, trebuie să tasteze manual; o face şovăielnic, cu mare grijă, apasă pe taste ca pe ouă.
Trolling-ul şi profesionalizarea lui în România, 2015
În tămbălăul comunicaţional în care trăim, bătrînul, deja, trolling de forum tinde să devină o strategie care nu numai că se extinde către brand-urile media cu vechime, dar are şi mare succes. Exemplele care urmează o dovedesc.
Religia într-o „şcoală de popi“
Am învăţat într-o şcoală veche care, la începuturile ei, aparţinuse cumva de biserica din apropiere. Şi eram de-a dreptul fascinaţi, ştiam de pildă că clasa cea mică de lîngă laboratorul de chimie fusese „baia popilor“ sau că minuscula sală de sport fusese bucătăria.
Coreea de Sud – o călătorie în secolul 21
Nu aveam un entuziasm deosebit sau multe aşteptări legate de Coreea de Sud, nici cînd, după aplicaţie şi schimburi de e-mail-uri cu stabilirea detaliilor, confirmam că voi ajunge în septembrie la Seul pentru a expune o instalaţie în cadrul unui festival de artă contemporană.
În Cambodgia se poartă unghie lungă la degetul mic
Sînt iarăşi în avion. De data asta pe ruta Istanbul-Bangkok. Stau între doi domni: cel din dreapta pare că ar fi fost rezultatul unei poveşti minunate de dragoste dintre o dihoriţă miloasă care a fericit un cioban nespălat şi – logic – neiubit de cîteva decenii. Îl blestem în gînd şi îi dau numele meritat: Di(h)or (h-ul din mijloc e mut).
Cu ochii-n 3,14
● „Iuţeala automobilelor nu va fi mai mare decît trapul cailor. Conducătorii vor fi datori să încetineze mersul, sau chiar să oprească automobilul, la semnalele agenţilor poliţieneşti. Aceştia sînt ţinuţi a semnala conducătorilor excesele de fum.“ – Anuar ACR pe 1912. (R. M.)
● Printre cele mai la modă nume (rare) de băieţi alese de părinţii cam snobi se numără Nichifor, Adelin, Lorand, Timotei şi Anatolie. Le reamintesc pe această cale să aibă în vedere şi numele Glad şi Menumorut. Oare cum ai
Evanghelia a V-a a babelor
Astăzi, predarea religiei în şcoli a stîrnit ceva dezbateri, lăsînd deoparte esenţialul: cu cine? Cu cine vor face ora de religie copiii noştri? Întrebarea este la fel de legitimă şi în cazul altor materii, întrebîndu-mă care mai este nivelul de pregătire al cadrelor didactice.
Trafic de armament pe piaţa ideilor
O perspectivă pesimistă asupra fiinţei umane ar spune că individul e un etern şi vast cîmp de bătălie. Un prim cîmp de bătălie ar fi ceea ce gînditorii numesc, încă de la început, „gîlceava sufletului cu trupul“, conflictul interior, continua stare de beligeranţă între raţiune şi simţire.
Aţi mai fost la noi?
Da, o dată. Nu m-aţi tuns chiar dumneavoastră? Nu ştiu. Stăteam pe scaunul de la uşă. Nu cred. Şefa, poate. Că ne tot schimbăm. Aşa. Sîntem trei. Ieri a născut una dintre noi şi azi sînt singură. O, ce este?Fată! Bineee! Să-i trăiască!
Înjurături pe Facebook
Un grup de elevi de liceu din Cluj-Napoca a publicat pe Facebook un set de imagini trucate cu profesorii lor, în care chipurile acestora erau însoţite de comentarii mergînd de la cele mai benigne sau acceptabil ironice şi pînă la unele greu tolerabile, jignitoare, vulgare.
Zodia canapelei
Mă simt ca un rahat trist şi nebăgat în seamă. Am intrat în perioada ultim-depresivă în care un scuipat camusian întîmplător al unui străin, ţintit lîngă pantoful meu, mă poate împinge către ştreang. Simt cum capul meu devine lunguieţ, un oval fosforescent, extraterestru. Luminează o lumină bolnavă în camera întunecată.
Mame, bunici, taţi şi zile
E adevărat, 8 Martie are reminiscenţe comuniste. Îmi aduc aminte cum duceam cu toţii flori doamnei învăţătoare sau cum meşteream la cîte-o floricică brodată, pe la lucru manual, pentru mamele noastre. Respectivele creaţii erau, totuşi, înduioşătoare, chiar făcute la cererea învăţătoarei...