⬆
Societate
Pagina 81
Oamenii din cealaltă capitală
Nu ştiu cum s-au potrivit lucrurile, într-un mod fericit, aş zice (Festivalul Dilema veche şi altele), încît, în ultimii ani, am tot ajuns la Alba Iulia. Un oraş pe care nu-l cunoşteam deloc înainte, de care nu mă lega nimic în afară de informaţii „de manual“.
Birul pe bacşiş
După ce tocmai a finalizat proiectul unui coerent şi riguros şi impecabil sistem de legislaţie fiscală şi, în general, după ce a dereticat şi primenit cum se cuvine dreptul autohton, Înalt-Prea-Sofisticatul Legiuitor Român a reglementat, în fine, impozitul pe ciubuc.
Avem o clădire nouă. Ce facem cu ea?
Un grup de 18 tineri artişti care au participat la programul 9G la TNB dedicat în intenţie tinerei generaţii de creatori din teatru au trimis recent o scrisoare deschisă în care detaliază cum a avut loc acest proiect, primul de acest gen organizat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Scrisoarea arată că programul, creat pentru a încuraja noua generaţie, a sfîrşit prin a produce exact efectul contrar: respectiv descurajarea participanţilor.
Cu ochii-n 3,14
● În taxi se aude în staţie: „Dna X din Bîrlogul lupilor“. Aflu că respectivul bîrlog e o stradă din Bucureşti. Se înscrie în trend-ul feerico-mitologic, pe lîngă străzile Făt-Frumos, Ileana Cosînzeana, aleea Păcală, doar ca pe linia mai horror. Alături de Vlad Dracul. (I. P.)
● Dl ministru Eugen Teodorovici – care altminteri pare un om serios – a zis că, dacă vrem să-i dăm bacşiş băiatului care livrează pizza, trebuie să mergem la firmă să facem bon fiscal. Punem pariu că nu se va întîmp
Puterea cuvintelor, cuvintele puterii – despre ştirile de altădată
Într-o epocă în care ştirile ne vin de pretutindeni, bombardîndu-ne cu „noutatea“ lor, nu prea ne mai punem întrebări cu privire la drumul lor de la concepere la postarea pe prima pagină. Prezentul nostru foarte recent ne lasă să credem că ştirea nu este decît un alt bun de consum, gata preparată şi aruncată în galantar.
Un urlet: „Faceţi linişte!“
Adevărul e că, de cele mai multe ori, n-ai ce să-i spui. E alesul cetăţenilor. E expresia liberă a unui grup de oameni, care-şi aleg un reprezentant la vîrful unui aparat local, destinat gestionării problemelor comunităţii. Să şi-l ţină şi să se spele cu el pe cap, oriunde va fi fiind.
Trecutul şi prezentul manechinelor
Uneori, fără evenimente, nici întîlniri, o lună de zile se întinde leneş, ca o apă de lac stătut unde totuşi, din cînd în cînd, înfloresc nuferi. Important e să-i aştepţi şi să-i culegi ca recompensă a plictisului. Alteori însă, o lună de zile, dimpotrivă, seduce, dispersează şi reclamă selecţia strictă a unui gînd, a unui eveniment.
1 Mai între ANAF în Vamă şi PFA – taxare
Nu-mi place nici mie reinventarea ANAF-ului prin aceste acţiuni de forţă. Zeci de maşini inscripţionate şi cu girofar au traversat oraşele patriei pentru a se-nfige în mititel – 1 Mai muncitoresc. Dar, cred eu, nu asta este esenţa problemei, eu cred că ANAF-ul face bine că-i arde pe necinstiţi, pe lacomi.
Nota 4 la iluzii
Nu e nevoie să fii un cititor asiduu de presă sau o persoană în strînsă legătură cu şcoala ca să îţi faci o imagine destul de corectă despre felul în care arată paginile scrise de elevii ţării la testări: presa, televiziunea, reţelele de socializare oferă din plin şiraguri de perle culese din paginile scrise de şcolari.
În vîrful picioarelor
Zilele trecute am văzut lume indignată pe net din cauza unui morman de floricele din plastic (cred) cît capul unui copil, vărsate în fîntîna de la Universitate. Era o promoţie pentru al şapte sutelea mall care-şi anunţa deschiderea iminentă în Bucureşti, sau aşa ceva.
Grătare şi utopii
Grătarul de 1 Mai a devenit, zice-se, „tradiţional“ – cuvînt mult îndrăgit şi ades folosit în situaţii care de care mai nepotrivite. S-a instituit un soi de obligaţie a socializării în aer liber: o combinaţie între statul, desigur, în natură, pe de o parte, şi exploatarea ei (căci nu ştiu altfel cum să-i zic), pe de altă parte.
Ţara lui „cred că“
În România, opiniile şi convingerile sînt obligatorii. Dreptul garantat de Constituţie de a avea o părere e o formă mult atenuată a obligaţiei de a emite această părere, tot mai presantă, mai ales de cînd Facebook-ul a devenit un mod de viaţă pentru aproape o jumătate din populaţia ţării.
Colonel în rezervă
După retrocedare, colonelul a fost evacuat din podul casei unde a trăit o viaţă şi a primit o garsonieră la bloc, cu o chirie simbolică. A adus cu el un cufăr mare şi o colonie întreagă de gîndaci care s-au adaptat atît de bine în noua locuinţă încît, în scurtă vreme, au invadat tot palierul de la etajul şapte.
„Un spaţiu de interacţiune“ – interviu cu Ionuţ SIBIAN, preşedintele FDSC
Între 8 şi 10 mai, în Parcul Herăstrău din Bucureşti are loc cea de-a şasea ediţie a ONGFest, festivalul naţional al organizaţiilor neguvernamentale din România. Despre ce este vorba, care este tema de anul acesta şi despre participanţi am discutat cu preşedintele FDSC, Ionuţ Sibian.
Cu ochii-n 3,14
● Din noua terminologie a buletinului meteo, cea în care vîntul nu mai „bate cu putere“, ci „e nervos“, am aflat că, în acest week-end, „vîntul va avea unele porniri la malul mării“. Ca noi toţi, de altfel, la malul mării. (S. G.)
● Din cîteva anunţuri apărute la mica publicitate în Libertatea de vineri, 24 aprilie 2015, am aflat ce meserii au căutare azi (printre altele) pe piaţa muncii: „agenţi de curăţenie“, „zidari calificaţi pentru catedrală“, „salatieră“, „coletatori“. (D. S.)
Aferimul de Caracal
A doua zi de Paşti, a trebuit să las Oltenia pentru Bucureşti. Treburile mele academice se puteau rezolva şi în satul refugiului meu, cu condiţia ca feluritele conexiuni să meargă de-adevăratelea şi nu doar prin vîrful copacilor. Gara din Caracal a fost primul semnal al stării noastre din ce în ce mai dezinteresate de toate.
Drumul spre desăvîrşire
În vreme ce, cu greutatea sa, liniştea de la Cotroceni sparge timpanele înfometate de sîrbele şi horele discursurilor, în patrie se petrec lucruri care mai de care mai simbolice. Prin pereţii cavourilor, prin poduri, pe sub duşumele şi-n bazinele closetelor se tot găsesc tablouri şi lingouri de aur.
În apărarea lui Cristian Ghinea
Sigur, Cristian nu are nevoie de apărare, iar subiectul vaccinului nu are nevoie de dezbatere. Şi, cu toate acestea, mă încumet să continui linia Ghinea – Mixich arătînd că în ultimii patru-cinci ani s-a instalat ca discurs public un derapaj.
Datini de Valentine’s Day
Am dat din nou peste unul dintre site-urile comunităţii cadrelor didactice. Şi din nou îmi spun că cel mai mare necaz al şcolii româneşti nu este acela că nu pregăteşte cizmari, ingineri, tîmplari, artişti, marinari foarte buni. Ci că nu formează dascăli onorabili, cu o minimă cultură generală şi profesională.
Masa în oraş
Îl văd din semiprofil, dar şi din faţă, în geamul uşilor de metrou. Nu e cu nimic deosebit de restul lumii. E încă destul de tînăr, adică stă încă în echilibru în vîrful graficului de unde pici apoi la categoria „între două vîrste“, cînd nu te mai observă oricum nimeni dacă intri într-o încăpere.
Straturi peste straturi
Cu cît trece timpul, cu atît mai mult constaţi cum toată viaţa ţi se aşază în tot mai multe straturi. Precum cele ale scoarţei terestre sau cele din sandvişurile lui Piedone (Bud Spencer) din filmele de altădată. Iar respectivele straturi, în acelaşi timp, încep să fie tot mai vizibile.
Publicitate cu şi fără „P“
Acum vreo zece ani, între vechea gardă a presei româneşti, oamenii-gazetă gen Sorin Roşca Stănescu sau Cristian Tudor Popescu, şi Evenimentul zilei izbucnea o polemică referitoare la aşa-numita publicitate fără „P“ şi amestecarea atribuţiilor jurnalistice cu cele legate de vînzările de publicitate.
1 Mai, în 2 Mai
Cum era de 1 Mai, la 2 Mai? În primul rînd, călătoria se pregătea din timp, de prin februarie, pentru că era doar pentru „iniţiaţi“. Mai mult o pregătire mentală, o prelungire a existenţei cenuşii de final de iarnă, spre soarele de mai, spre mare. Un vis.
Poveşti cu cosmeticiene – interviu cu Adriana POPOVICI şi Neli PFEIFFER
Pe Adriana Popovici am cunoscut-o întîmplător, la Iris, unul dintre cele mai „tari“ saloane de cosmetică de pe vremuri. Prin ea am întîlnit-o şi pe Neli Pfeiffer, de la Apiestetic,o altă legendă a cosmeticii neaoşe. Împreună, ele două, prietene şi foste colege, au fondat Şcoala de Cosmetologie Apiestetic.
Ziua în care Căzăneştiul n-a fost nici comună, nici oraş
Într-o duminică în care, în sfîrşit, părea că primăvara şi-a găsit locul, liliacul înflorise şi se îngălbeniseră şi cîmpurile cu rapiţă, undeva, la aproape o sută de kilometri de Bucureşti, la Căzăneşti, în judeţul Ialomiţa, lumea a mers la vot. Mai exact, la referendum.
Cine pe cine impozitează?
Statul este o formulă de organizare sofisticată, ce a apărut destul de tîrziu în evoluţia omului. Doar odată cu apariţia şi dezvoltarea capitalismului, oamenii, locuitori ai unor teritorii apropiate geografic şi cultural, s-au organizat în state, entităţi mai mari decît oraşele şi regiunile.
Cu ochii-n 3,14
● Poţi afla, din pliantul unui supermarket, lucruri de care habar n-aveai. Exemplu: „Ştiaţi că Puiul Fericit este singurul pui galben certificat pentru creştere lentă (peste 58 de zile) din Romånia?“. (D. S.)
● Ştire (Digi24, 22 aprilie, jurnal de prînz): „Pomii viticoli vor avea de suferit din cauza vremii reci, n-au înflorit la timp.“ M-am liniştit; carevasăzică nu e nici o problemă cu pomii pomicoli. Da’ cu vulpea cum rămîne?! O miciurinizăm şi pe ea? (R. M.)
Nu aşteptaţi Noaptea Muzeelor
Gata, se ştie deja că 16 mai va fi noaptea cea lungă a muzeelor. Dar eu vă îndemn şi vă îmbii să le treceţi pragul, face toţi banii. Şi nu sînt prea mulţi. Miercuri am avut Muzeul Naţional de Artă al României doar pentru mine, închiriat într-o după-amiază călduroasă şi vîntoasă, de primăvară, cu doar 18 lei.
Ce căuta bulgaru-n Slovacia?
Cîteva zile înainte de Paşti. Drum care taie estul Slovaciei, spre Cracovia, în Polonia. Minune! Pe aici, în cîţiva ani, a apărut o altă ţară. Cîndva, prin 2011-2012, locurile astea arătau complet altfel. Cumva, cam ca pe la noi.
Dana Cenuşă
Prima oară cînd am ştiut unul de existenţa celuilalt a fost prin fax. Nu trimisesem bine faxul, că a vrut să mă vadă. Imediat. Ea ţinea Comunicarea Direcţiei Penitenciarelor. Aşa era ea. Trebuie să ne-nţelegem, sîntem cu vreo cinşpe ani în urmă, cînd nu vedeai faţă de funcţionar public care să vorbească jurnaliştilor.
Păcatele educaţiei pentru sănătate
În ziarul Adevărul, din 10 aprilie, a apărut un articol cu titlul „ÎPS Pimen atacă educaţia pentru sănătate din programa şcolară“. Aflăm, cu această ocazie, că ierarhul mai sus amintit acuză, într-un discurs oficial, deci, al Bisericii Ortodoxe, că educaţia pentru sănătate predată în şcolile româneşti este una care îndeamnă la păcat.
La Pelicanu’
În cartier e linişte şi e zgomot. E liniştea cu fundal de lătrat de cîine care latră nu ştie nici el de ce, zumzet de manele care n-au apucat să fie date mai tare, trăncănit de oale şi zăngănit de farfurii în pregătirea prînzului, cineva face aşchii din lemne să dea drumul la un grătar.
Pe bicicletă
Nu am fost un copil aventuros, ci dimpotrivă. Nici măcar corcoduşe de pe jos nu mîncam, cînd toată gaşca mînca. Aşa mă învăţaseră de acasă: să nu mănînci fructe nespălate (printre multe altele).
Pe malurile Bosforului
Să păşeşti, la propriu, în lumea unei cărţi e o experienţă pe care cititorul pasionat şi-o doreşte de pe vremea cînd citea poveşti cu zmei şi prinţese. Să fii acolo, în ea, să capete concreteţe, să îţi completezi imaginaţia cu obiecte adevărate, ca într-un puzzle pe linia fină dintre ficţional şi real.
Apogeul Google. Sau dincolo de el?
Internetul de azi, aproape numai Facebook, whatsapp-uri şi aplicaţii de mobil pentru nou-veniţii puberi sau, dimpotrivă, sexagenari, era cu totul altfel înainte de apariţia Google. Motoarele de căutare erau construite pe principii mult mai simple, precum frecvenţa cuvîntului căutat în pagini.
Pieţari, corporatişti, hipsteri
Recunosc, îmi place să trag cu urechea la ce se vorbeşte la mesele alăturate dintr-un restaurant, cafenea sau orice alt fel de local. Uneori, cînd mă întîlnesc cu cineva în oraş, vin dinadins ceva mai devreme, ocup o masă şi ascult.
Lungul drum al bătăliei împotriva corupţiei
Probabil că nu există, în construcţia socială, o idee mai strălucitoare decît aceea a egalităţii dintre oameni. Multe mii de ani, relaţiile dintre oameni au stat sub semnul unor diferenţe de rang, larg acceptate şi slujite de oameni. Cutuma era mai presus de orice, iar omul născut sărac murea sărac.
Îndiguirea inspiraţiei
Inspire oferă sfaturi practice despre cum să construieşti bombe şi cum să planifici atacuri teroriste, acordînd spaţiu vocilor faimoase ale mişcării jihadiste globale, inclusiv Şeicului Orb, cum este cunoscut Abdel Rahman.
Cu ochii-n 3,14
● Puţine lucruri întrec în stranietate ce poţi auzi, din senin, într-un autobuz. Cum ar fi aceste vorbe, înregistrate într-o seară, aproape fără să-mi dau seama, în 381: „Cînd am venit acasă m-am documentat că era un basm“. (D. S.)
● Cînd am urcat în tren, fata din faţa mea, care trebuie să fi fost prin anul doi-trei de facultate, citea Idiotul lui Dostoievski. După vreo jumătate de oră, a pus cartea în rucsac şi a scos un alt volum: Fii demn! al lui Dan Puric. Să fie masa bogată. (A. M.
„Ia şi dă mai departe“: cînd profesorul îşi plagiază studenţii
Citind despre vîlva creată de cartea, presupus plagiată, a domnului George Copos, mi-am adus aminte de un alt scandal care punea exact aceeaşi problemă. În 2001, Ioana Pârvulescu semnala cum un celebru istoric al Facultăţii de Istorie prelua, fără trimitere, pasaje întregi dintr-un articol al domniei sale.
La dolce strada
Discuţiile despre valoare, gust, putere de recunoaştere sau de identificare, orizont de aşteptare, competenţă, capacitate de descifrare, îşi au, oricînd, rosturile lor. Există însă şi obiecte care există dincolo de aceste discuţii.
Foarte Bun FB
Pui o invitaţie la o conferinţă despre Bucureşti, ţi se dau cinci poze cu pisici. Dai în oameni cu o observaţie pertinentă doar pentru tine, despre traiectoria sparanghelului de la piaţă-n oală, ţi se dă replica potrivită: o capră aleargă trecătorii pe stradă şi-i împunge.
Legea, singura barieră în calea cuvîntului?
Sîntem o ţară care timp de cincizeci de ani a suferit din cauza cenzurii, a îngrădirii dreptului la libera exprimare, a lipsei de informaţie reală. E firesc, deci, ca acest drept, obţinut cu greu în decembrie 1989, să fie cel mai asiduu apărat, exercitat, exersat, transmis generaţiilor viitoare, în toate formele posibile.
Sacrificiu de sine şi de alţii
Omul stă descumpănit în mijlocul unui iureş de mame agitate, copii între patru şi opt-nouă ani intraţi într-o transă hiperactivă şi alţi taţi care par a fi mult mai bine adaptaţi situaţiei. În dreapta ţine o pereche de aripi din hîrtie strălucitoare, din cele care se pun pe spate cu două barete prin care treci braţele.
Paştele, „pe repede înainte“
Mai în fiecare an, înainte de Paşti, îmi găseam răgazul de care e nevoie nu doar pentru a ţine, măcar parţial, postul, ci şi pentru a mă curăţa de reziduurile de toate felurile acumulate pînă atunci. Anul ăsta, nu ştiu cum s-a făcut, dar parcă toate s-au petrecut cu o viteză nejustificat de mare, „pe repede înainte“…
Fonfleul ştiinţific
Faţă de alte tipuri de gogoriţe publicate de presă, fonfleul ştiinţific nu e o intoxicare, ci o tentativă de a stîrni atenţia sau mirarea cu pseudo-descoperiri. De regulă, dar nu totdeauna, el se bazează pe „specialişti“.
Ziua de gunoi
Cît timp am locuit la bloc, gunoiul menajer n-avea pentru mine nici o semnificaţie, era doar o pungă care dispărea zilnic pe tobogan. Iar maşina gunoierilor era acea hurdubaie soioasă de care te fereai, în parcare, din cauza mirosurilor pestilenţiale. Acest dirty job era asigurat de o firmă, mai mult nici că mă interesa.
Umbra lui Pasternak – simt cititorii vestici o aversiune faţă de literatura contemporană rusă?
În timp ce vorbea la un eveniment, în ianuarie, pentru lansarea „Anului Literaturii“, o serie de evenimente publice şi proiecte care glorifică virtuţile literaturii ruseşti, preşedintele Vladimir Putin şi-a anunţat misiunea de a ridica „prestigiul şi influenţa în lume“ a scriitorilor ţării sale.
Visul american în Republica Moldova
Ca să putem explica pe înţelesul multora cum stau lucrurile în Republica Moldova, ar fi nevoie, mi se pare, de un set de proze corpolente, ceva de genul celor douăzeci de romane ale lui Zola. Asta pentru că pînă şi generaţiile de după ’90 suportă din plin consecinţele eredităţii sovietice.
Lamentările unui desţărat
Agonizînd cotidian în triunghiul métro-boulot-dodo, ne vedem lipsiţi de răgazul văicărelii, îndeletnicire dragă la români. Dacă înlocuim primul cuvînt din triada de mai sus cu „maşina personală“, agonia atinge paroxismul. Experimentez de mulţi ani acest gen de autoflagelare, fără putinţa de a mă sustrage „viciului“.