⬆
Societate
Pagina 81
Un sport la Răsărit
E tipul care nu mai pierde, ca şi Nadal într-o vreme. Interesant. De văzut dacă va ridica în siajul său valul de suspiciuni pe care l-a născut campionul spaniol. Acest Superman este şi un supraom confecţionat în tainicele laboratoare care trăiesc într-o vreme înaintată, unde poate că Jocurile Olimpice de la Rio s-au disputat deja?
Politie şi ipolipsis
Termenul de civilitate nu este ceva comun nici astăzi în vocabularul limbii române. Roger Chartier vorbeşte de civilité, termen cu largi sensuri care înglobează un „cod al purtărilor alese“, practici ale unui comportament politicos, uneori fără a se face trimitere directă la termen.
Halep şi Rapidul au preferat înfrîngerea
Mă ţin departe de comentarii sportive. Prefer să trăiesc. Şi am trăit săptămîna trecută două momente cu final similar: cum să te înfrîngi singur. Halep şi Rapidul au condus minute în şir, hălci întregi de timp şi kilograme de mingi au fost de partea lor.
O lege nouă şi un vechi dispreţ
Va fi pusă în dezbatere publică o nouă lege a educaţiei. Ministrul învăţămîntului a asigurat poporul că va avea la dispoziţie o lună întreagă pentru a spune ce e bine şi ce e rău în legea care stă, deocamdată, prin sertarele Parlamentului.
Hotel şi Enterprise
Mult timp, idealul meu a fost să locuiesc la hotel. Mi se părea fascinant şi chiar palpitant: nu eşti niciodată complet singur, ai serviciile asigurate, poţi oricînd coborî în hol sau la restaurant ori bar dacă te plictiseşti. Şi, dacă nu-ţi mai place, poţi schimba chiar hotelul...
Cine mai stă la oraş
„Ia uite şi la ornitoloaga asta de balcon, National Geographic din cîmpia de gresie de la bucătărie, Bear Grylls de metrou. Se dă mare specialistă şi-şi imaginează că ea ne tolerează. La cît se bagă în seamă pe aici, pun pariu că ne-a pus deja şi pe Facebook.“
Greşelile de documentare
Dacă stimata doamnă dr. în cinematografie şi-ar fi dat osteneala să parcurgă măcar mapa de presă a filmului, ar fi aflat că acesta se sprijină pe scrierile şi aportul personal al Constanţei Vintilă-Ghiţulescu, istoric premiat, autor al mai multor volume despre epoca fanariotă, şi nu pe Wikipedia sau vreun articol dubios de cotidian.
Satele noastre „europene“
Toate casele arată la fel ca a lui nea Fane. Este o indolenţă generală, orice casă se poate repara şi cîrpi pe ici, pe colo, fără o prea mare pricepere. Însă oamenilor pur şi simplu nu le pasă. Chiar dacă ar avea bani, tot nu şi-ar ridica o altă casă. S-au obişnuit să trăiască aşa.
Antidot la pesimism
„Chiar dacă trăim cu impresia că nu există discriminare, uitaţi-vă la statisticile salariale, unde veţi descoperi diferenţe clare între salariul unui bărbat şi cel al unei femei, angajaţi pe aceeaşi poziţie. Uitaţi-vă, mai apoi, la lipsa de reprezentare a femeilor în politică. în prezent, în România, sînt doar 11% femei în Parlament.“
Cu ochii-n 3,14
● Liderul nord-coreean lucrează continuu la rafinarea metodelor de ucidere a celor pe care-i consideră trădători. După ce şi-a otrăvit mătuşa în secret, acum a trecut la nivelul superior: şi-a executat ministrul Apărării cu o rachetă antiaeriană, în faţa a cîteva sute de oameni. Mă întreb ce urmează. (L. V.)
● Cîteva dintre preocupările prinţului Charles al Marii Britanii, dezvăluite de scrisorile sale adresate de-a lungul vremii feluritor miniştri şi publicate recent, în virtutea legii libertăţ
O sută de repetiţii pentru Schönberg
Kosky îşi concepe regia orientată spre perioada în care Schönberg a lucrat la această operă. Situaţia politică a Europei din anii ’30, ascensiunea ideilor lui Sigmund Freud, dezbaterea în jurul sionismului şi a figurii lui Theodor Herzl, frămîntarea ideologică a compozitorului însuşi, toate acestea sînt cîteva din temele principale care îmbracă muzica într-o ţesătură extrem de bine structurată şi de coerentă a simbolurilor scenice.
„Tolerant“ e un nume de cod pentru a fi submisiv – şi a pune capul în pămînt
Titlul şi subtitlul sînt citate dintr-un comentariu la adresa unui articol publicat în ziarul Adevărul. Autoarea articolului scrie despre postările pe Facebook ale unui cadru didactic de la UNATC, care nu se fereşte să afirme, despre romi şi evrei, lucruri pe care le putem considera, în mod clar, afirmaţii jignitoare.
Am băut Portocale de Sicilia
Deşi voiam un vin să mor. Am băut două kilograme de suc de portocale de Sicilia în loc de un kilogram de vin cinstit. Legea mi-a impus. Amenzi, frică de consecinţe. S-a dat legea cu amenda uriaşă – suspendarea carnetului dacă bei. Şi mi-era bine, dar eram în deplasare şi mi-am pus mintea pe un vin şi degetele pe paharul de suc.
De ce sănătatea nu e obligatorie?
„Educaţia pentru sănătate“ este, în momentul de faţă, o materie opţională. Asta însemnînd, pe de o parte, că introducerea sau neintroducerea ei în orarul elevilor este decisă la nivelul fiecărei instituţii şcolare, iar, pe de altă parte, că cei care au hotărît că această materie este opţională nu consideră că ea este esenţială.
Extraordinara poveste a unui tablou urît
Ajunsese cu un mineralier sub pavilion românesc în portul Santos, în Brazilia, de vreo trei zile şi se plictisise deja doar la gîndul drumului de întoarcere. Aşezat pe Atlantic, portul scotea o limbă imensă printre mai multe canale destul de greu de desluşit pentru cineva care-l vedea pentru prima oară.
La drum – propriul road movie
Dacă ar fi după mine, aş alege să fiu mereu on the run. Dar nu oricum, ci pe post de pasager: mi-ar plăcea să fiu tot timpul purtată de ici-colo, prin lumea largă, fără să mă opresc decît pentru scurt timp şi fără să ajung neapărat la vreo destinaţie.
Scandal! Umberto Eco se uită la Sinteza zilei!
Simei vrea un public de televiziune de ştiri românească: peste 50 de ani, „nişte burghezi buni şi oneşti, doritori de legalitate şi ordine, însă lacomi de bîrfe şi de dezvăluiri cu privire la felurite forme de dezordine“.
Oamenii din cealaltă capitală
Nu ştiu cum s-au potrivit lucrurile, într-un mod fericit, aş zice (Festivalul Dilema veche şi altele), încît, în ultimii ani, am tot ajuns la Alba Iulia. Un oraş pe care nu-l cunoşteam deloc înainte, de care nu mă lega nimic în afară de informaţii „de manual“.
Birul pe bacşiş
După ce tocmai a finalizat proiectul unui coerent şi riguros şi impecabil sistem de legislaţie fiscală şi, în general, după ce a dereticat şi primenit cum se cuvine dreptul autohton, Înalt-Prea-Sofisticatul Legiuitor Român a reglementat, în fine, impozitul pe ciubuc.
Avem o clădire nouă. Ce facem cu ea?
Un grup de 18 tineri artişti care au participat la programul 9G la TNB dedicat în intenţie tinerei generaţii de creatori din teatru au trimis recent o scrisoare deschisă în care detaliază cum a avut loc acest proiect, primul de acest gen organizat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Scrisoarea arată că programul, creat pentru a încuraja noua generaţie, a sfîrşit prin a produce exact efectul contrar: respectiv descurajarea participanţilor.
Cu ochii-n 3,14
● În taxi se aude în staţie: „Dna X din Bîrlogul lupilor“. Aflu că respectivul bîrlog e o stradă din Bucureşti. Se înscrie în trend-ul feerico-mitologic, pe lîngă străzile Făt-Frumos, Ileana Cosînzeana, aleea Păcală, doar ca pe linia mai horror. Alături de Vlad Dracul. (I. P.)
● Dl ministru Eugen Teodorovici – care altminteri pare un om serios – a zis că, dacă vrem să-i dăm bacşiş băiatului care livrează pizza, trebuie să mergem la firmă să facem bon fiscal. Punem pariu că nu se va întîmp
Puterea cuvintelor, cuvintele puterii – despre ştirile de altădată
Într-o epocă în care ştirile ne vin de pretutindeni, bombardîndu-ne cu „noutatea“ lor, nu prea ne mai punem întrebări cu privire la drumul lor de la concepere la postarea pe prima pagină. Prezentul nostru foarte recent ne lasă să credem că ştirea nu este decît un alt bun de consum, gata preparată şi aruncată în galantar.
Un urlet: „Faceţi linişte!“
Adevărul e că, de cele mai multe ori, n-ai ce să-i spui. E alesul cetăţenilor. E expresia liberă a unui grup de oameni, care-şi aleg un reprezentant la vîrful unui aparat local, destinat gestionării problemelor comunităţii. Să şi-l ţină şi să se spele cu el pe cap, oriunde va fi fiind.
Trecutul şi prezentul manechinelor
Uneori, fără evenimente, nici întîlniri, o lună de zile se întinde leneş, ca o apă de lac stătut unde totuşi, din cînd în cînd, înfloresc nuferi. Important e să-i aştepţi şi să-i culegi ca recompensă a plictisului. Alteori însă, o lună de zile, dimpotrivă, seduce, dispersează şi reclamă selecţia strictă a unui gînd, a unui eveniment.
1 Mai între ANAF în Vamă şi PFA – taxare
Nu-mi place nici mie reinventarea ANAF-ului prin aceste acţiuni de forţă. Zeci de maşini inscripţionate şi cu girofar au traversat oraşele patriei pentru a se-nfige în mititel – 1 Mai muncitoresc. Dar, cred eu, nu asta este esenţa problemei, eu cred că ANAF-ul face bine că-i arde pe necinstiţi, pe lacomi.
Nota 4 la iluzii
Nu e nevoie să fii un cititor asiduu de presă sau o persoană în strînsă legătură cu şcoala ca să îţi faci o imagine destul de corectă despre felul în care arată paginile scrise de elevii ţării la testări: presa, televiziunea, reţelele de socializare oferă din plin şiraguri de perle culese din paginile scrise de şcolari.
În vîrful picioarelor
Zilele trecute am văzut lume indignată pe net din cauza unui morman de floricele din plastic (cred) cît capul unui copil, vărsate în fîntîna de la Universitate. Era o promoţie pentru al şapte sutelea mall care-şi anunţa deschiderea iminentă în Bucureşti, sau aşa ceva.
Grătare şi utopii
Grătarul de 1 Mai a devenit, zice-se, „tradiţional“ – cuvînt mult îndrăgit şi ades folosit în situaţii care de care mai nepotrivite. S-a instituit un soi de obligaţie a socializării în aer liber: o combinaţie între statul, desigur, în natură, pe de o parte, şi exploatarea ei (căci nu ştiu altfel cum să-i zic), pe de altă parte.
Ţara lui „cred că“
În România, opiniile şi convingerile sînt obligatorii. Dreptul garantat de Constituţie de a avea o părere e o formă mult atenuată a obligaţiei de a emite această părere, tot mai presantă, mai ales de cînd Facebook-ul a devenit un mod de viaţă pentru aproape o jumătate din populaţia ţării.
Colonel în rezervă
După retrocedare, colonelul a fost evacuat din podul casei unde a trăit o viaţă şi a primit o garsonieră la bloc, cu o chirie simbolică. A adus cu el un cufăr mare şi o colonie întreagă de gîndaci care s-au adaptat atît de bine în noua locuinţă încît, în scurtă vreme, au invadat tot palierul de la etajul şapte.
„Un spaţiu de interacţiune“ – interviu cu Ionuţ SIBIAN, preşedintele FDSC
Între 8 şi 10 mai, în Parcul Herăstrău din Bucureşti are loc cea de-a şasea ediţie a ONGFest, festivalul naţional al organizaţiilor neguvernamentale din România. Despre ce este vorba, care este tema de anul acesta şi despre participanţi am discutat cu preşedintele FDSC, Ionuţ Sibian.
Cu ochii-n 3,14
● Din noua terminologie a buletinului meteo, cea în care vîntul nu mai „bate cu putere“, ci „e nervos“, am aflat că, în acest week-end, „vîntul va avea unele porniri la malul mării“. Ca noi toţi, de altfel, la malul mării. (S. G.)
● Din cîteva anunţuri apărute la mica publicitate în Libertatea de vineri, 24 aprilie 2015, am aflat ce meserii au căutare azi (printre altele) pe piaţa muncii: „agenţi de curăţenie“, „zidari calificaţi pentru catedrală“, „salatieră“, „coletatori“. (D. S.)
Aferimul de Caracal
A doua zi de Paşti, a trebuit să las Oltenia pentru Bucureşti. Treburile mele academice se puteau rezolva şi în satul refugiului meu, cu condiţia ca feluritele conexiuni să meargă de-adevăratelea şi nu doar prin vîrful copacilor. Gara din Caracal a fost primul semnal al stării noastre din ce în ce mai dezinteresate de toate.
Drumul spre desăvîrşire
În vreme ce, cu greutatea sa, liniştea de la Cotroceni sparge timpanele înfometate de sîrbele şi horele discursurilor, în patrie se petrec lucruri care mai de care mai simbolice. Prin pereţii cavourilor, prin poduri, pe sub duşumele şi-n bazinele closetelor se tot găsesc tablouri şi lingouri de aur.
În apărarea lui Cristian Ghinea
Sigur, Cristian nu are nevoie de apărare, iar subiectul vaccinului nu are nevoie de dezbatere. Şi, cu toate acestea, mă încumet să continui linia Ghinea – Mixich arătînd că în ultimii patru-cinci ani s-a instalat ca discurs public un derapaj.
Datini de Valentine’s Day
Am dat din nou peste unul dintre site-urile comunităţii cadrelor didactice. Şi din nou îmi spun că cel mai mare necaz al şcolii româneşti nu este acela că nu pregăteşte cizmari, ingineri, tîmplari, artişti, marinari foarte buni. Ci că nu formează dascăli onorabili, cu o minimă cultură generală şi profesională.
Masa în oraş
Îl văd din semiprofil, dar şi din faţă, în geamul uşilor de metrou. Nu e cu nimic deosebit de restul lumii. E încă destul de tînăr, adică stă încă în echilibru în vîrful graficului de unde pici apoi la categoria „între două vîrste“, cînd nu te mai observă oricum nimeni dacă intri într-o încăpere.
Straturi peste straturi
Cu cît trece timpul, cu atît mai mult constaţi cum toată viaţa ţi se aşază în tot mai multe straturi. Precum cele ale scoarţei terestre sau cele din sandvişurile lui Piedone (Bud Spencer) din filmele de altădată. Iar respectivele straturi, în acelaşi timp, încep să fie tot mai vizibile.
Publicitate cu şi fără „P“
Acum vreo zece ani, între vechea gardă a presei româneşti, oamenii-gazetă gen Sorin Roşca Stănescu sau Cristian Tudor Popescu, şi Evenimentul zilei izbucnea o polemică referitoare la aşa-numita publicitate fără „P“ şi amestecarea atribuţiilor jurnalistice cu cele legate de vînzările de publicitate.
1 Mai, în 2 Mai
Cum era de 1 Mai, la 2 Mai? În primul rînd, călătoria se pregătea din timp, de prin februarie, pentru că era doar pentru „iniţiaţi“. Mai mult o pregătire mentală, o prelungire a existenţei cenuşii de final de iarnă, spre soarele de mai, spre mare. Un vis.
Poveşti cu cosmeticiene – interviu cu Adriana POPOVICI şi Neli PFEIFFER
Pe Adriana Popovici am cunoscut-o întîmplător, la Iris, unul dintre cele mai „tari“ saloane de cosmetică de pe vremuri. Prin ea am întîlnit-o şi pe Neli Pfeiffer, de la Apiestetic,o altă legendă a cosmeticii neaoşe. Împreună, ele două, prietene şi foste colege, au fondat Şcoala de Cosmetologie Apiestetic.
Ziua în care Căzăneştiul n-a fost nici comună, nici oraş
Într-o duminică în care, în sfîrşit, părea că primăvara şi-a găsit locul, liliacul înflorise şi se îngălbeniseră şi cîmpurile cu rapiţă, undeva, la aproape o sută de kilometri de Bucureşti, la Căzăneşti, în judeţul Ialomiţa, lumea a mers la vot. Mai exact, la referendum.
Cine pe cine impozitează?
Statul este o formulă de organizare sofisticată, ce a apărut destul de tîrziu în evoluţia omului. Doar odată cu apariţia şi dezvoltarea capitalismului, oamenii, locuitori ai unor teritorii apropiate geografic şi cultural, s-au organizat în state, entităţi mai mari decît oraşele şi regiunile.
Cu ochii-n 3,14
● Poţi afla, din pliantul unui supermarket, lucruri de care habar n-aveai. Exemplu: „Ştiaţi că Puiul Fericit este singurul pui galben certificat pentru creştere lentă (peste 58 de zile) din Romånia?“. (D. S.)
● Ştire (Digi24, 22 aprilie, jurnal de prînz): „Pomii viticoli vor avea de suferit din cauza vremii reci, n-au înflorit la timp.“ M-am liniştit; carevasăzică nu e nici o problemă cu pomii pomicoli. Da’ cu vulpea cum rămîne?! O miciurinizăm şi pe ea? (R. M.)
Nu aşteptaţi Noaptea Muzeelor
Gata, se ştie deja că 16 mai va fi noaptea cea lungă a muzeelor. Dar eu vă îndemn şi vă îmbii să le treceţi pragul, face toţi banii. Şi nu sînt prea mulţi. Miercuri am avut Muzeul Naţional de Artă al României doar pentru mine, închiriat într-o după-amiază călduroasă şi vîntoasă, de primăvară, cu doar 18 lei.
Ce căuta bulgaru-n Slovacia?
Cîteva zile înainte de Paşti. Drum care taie estul Slovaciei, spre Cracovia, în Polonia. Minune! Pe aici, în cîţiva ani, a apărut o altă ţară. Cîndva, prin 2011-2012, locurile astea arătau complet altfel. Cumva, cam ca pe la noi.
Dana Cenuşă
Prima oară cînd am ştiut unul de existenţa celuilalt a fost prin fax. Nu trimisesem bine faxul, că a vrut să mă vadă. Imediat. Ea ţinea Comunicarea Direcţiei Penitenciarelor. Aşa era ea. Trebuie să ne-nţelegem, sîntem cu vreo cinşpe ani în urmă, cînd nu vedeai faţă de funcţionar public care să vorbească jurnaliştilor.
Păcatele educaţiei pentru sănătate
În ziarul Adevărul, din 10 aprilie, a apărut un articol cu titlul „ÎPS Pimen atacă educaţia pentru sănătate din programa şcolară“. Aflăm, cu această ocazie, că ierarhul mai sus amintit acuză, într-un discurs oficial, deci, al Bisericii Ortodoxe, că educaţia pentru sănătate predată în şcolile româneşti este una care îndeamnă la păcat.
La Pelicanu’
În cartier e linişte şi e zgomot. E liniştea cu fundal de lătrat de cîine care latră nu ştie nici el de ce, zumzet de manele care n-au apucat să fie date mai tare, trăncănit de oale şi zăngănit de farfurii în pregătirea prînzului, cineva face aşchii din lemne să dea drumul la un grătar.
Pe bicicletă
Nu am fost un copil aventuros, ci dimpotrivă. Nici măcar corcoduşe de pe jos nu mîncam, cînd toată gaşca mînca. Aşa mă învăţaseră de acasă: să nu mănînci fructe nespălate (printre multe altele).