O lege nouă şi un vechi dispreţ
Va fi pusă în dezbatere publică o nouă lege a educaţiei. Ministrul învăţămîntului a asigurat poporul că va avea la dispoziţie o lună întreagă pentru a spune ce e bine şi ce e rău în legea care stă, deocamdată, prin sertarele Parlamentului. În mod normal, o astfel de veste ar trebui luată foarte în serios: la cîte probleme are şcoala românească, grija statului de a aduce îmbunătăţiri în educaţie ar trebui să ne facă să stăm cu ochii nedezlipiţi de calendar şi de site-ul ministerului, pentru a afla cît mai multe şi a ne apuca de vorbit, consultat, dezbătut, interogat, modificat etc.
Am însă cîteva bune motive ca această iniţiativă să mi se pară total neserioasă, lipsită de eficienţă, făcută doar ca să înfrumuseţeze reverul partidului aflat la guvernare. Iată-le:
1. Din dialogul ministrului cu presa nu se desprinde nici un inventar responsabil cu privire la eşecurile numeroase şi bine cunoscute ale învăţămîntului, corijabile, eventual, prin această nouă lege. Te-ai aştepta ca orice iniţiativă legislativă în domeniu să fie precedată de studii ale institutelor de cercetare a educaţiei, de dialoguri ample la masa rotundă cu toţi actorii implicaţi în domeniu (părinţi, profesori, ONG-uri, sindicate, directori de şcoli sau de licee, decani sau rectori, angajatori etc.), de declaraţii comune ale tuturor partidelor politice care să descrie un punct de vedere comun asupra planului de reformare pe termen lung a educaţiei etc. Nici vorbă: din cele relatate de presă reiese că domnul ministru vrea lege în educaţie fiindcă a vorbit cu sindicatele şi au căzut de acord că e nevoie, şi fiindcă domnul Ponta a făcut promisiuni în campania prezidenţială.
2. Această nouă lege a educaţiei este strîns legată de numele obosit al doamnei Ecaterina Andronescu, şefa comisiei de învăţămînt din Senat, în sertarele căreia stă draftul legii din 2009. Doamna senator e un personaj trist al învăţămîntului românesc: a dovedit cu asupra de măsură, în nenumăratele funcţii ocupate şi în toate apariţiile, multe, televizate, că nu este decît un slujbaş de partid, mărunt, servil, loial şefilor. Nu se înţelege de ce după toate eşecurile răsunătoare obţinute în activitatea domniei sale de reformatoare a învăţămîntului, după acuzaţiile de interese meschine şi nepricepere în domeniul educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu este văzută, şi acum, ca un guru al şcolii româneşti.
3. Din declaraţiile ministrului Câmpeanu reiese că priorităţile învăţămîntului pe care încearcă să le rezolve prin această nouă lege sînt examenele, testările naţionale şi statutul cadrului didactic. Or fi, nu zic nu. Dar şcoala din România are, cred, probleme mai urgente şi mai grave: lipsa manualelor şcolare, pregătirea profesională jalnică a cadrelor didactice, programele şcolare cu conţinut mucegăit, lipsa grădiniţelor din comunităţile rurale ori lipsa igienei şi a securităţii din şcolile urbane etc. Aşa stînd lucrurile, o preocupare bruscă pentru cîte examene ar trebui să dea un licean ca să obţină diploma de bacalaureat mi se pare total inadecvată. Şi neserioasă.
4. Draftul noii legi a educaţiei pare ceva cu totul misterios şi profund inaccesibil: nici sindicatele, nici profesorii, nici ziariştii şi se pare că nici măcar ministrul însuşi nu ştiu încă ce schimbări majore şi benefice vor veni peste ei: doamna Ecaterina Andronescu tace, domnul Câmpeanu face declaraţii eliptice din care reiese doar că vrea schimbare, iar sindicaliştii vorbesc din ce află „pe surse“.
5. Luna iunie, luna în care se presupune că ar trebui să existe dezbaterea publică pe proiectul noii legi a educaţiei, este o lună în care profesorii, şcolarii, părinţii, inspectorii, directorii – pe scurt, toţi cei care sînt invitaţi să dezbată – sînt foarte ocupaţi cu organizarea sfîrşitului de an şcolar: încheierea situţiilor şcolare, examene de bacalauareat sau de intrare la liceu, serbări etc. Singurii care nu sînt ocupaţi sînt, din nou, doamna Ecaterina Andronescu, domnul Câmpeanu şi şefii de sindicate.
Să nu fim, deci, optimişti: dispreţul pentru generaţia de mîine persistă în gîndurile şi faptele conducătorilor patriei.
Maria Iordănescu este psiholog.
