„Tolerant“ e un nume de cod pentru a fi submisiv – şi a pune capul în pămînt
Titlul şi subtitlul sînt citate dintr-un comentariu la adresa unui articol publicat în ziarul
. Autoarea articolului scrie despre postările pe Facebook ale unui cadru didactic de la UNATC, care nu se fereşte să afirme, despre romi şi evrei, lucruri pe care le putem considera, în mod clar, afirmaţii jignitoare. Cele mai multe dintre comentariile la adresa articolului spală pe jos cu autoarea, iar unele dintre ele îl laudă pe domnul profesor pentru „curaj“.
Zilele trecute, discutam cu un prieten despre un subiect asemănător. La un moment dat, mi-a spus: „Nu mai poţi să vorbeşti, domnule, că sar unii de cur în sus, că ai jignit pe nu ştiu cine. Adică nu pot să mai zic nimic de ţigani sau de homosexuali, că sînt bun de pedeapsă. Ce lume e asta? Adică ăia pot să zică orice despre mine, să joace în picioare toate – vezi Doamne! – defectele majorităţii, iar eu nu pot să zic nimic despre nimeni? A ajuns minoritatea să dicteze cum să vorbească majoritatea şi cum să se comporte. Bun, poate că e exagerat ce zic, dar mîine-poimîine, dacă treaba merge aşa, homosexualitatea o să devină obligatorie, că altfel eşti barbar şi tradiţionalist. Stai, nene! Eu vreau să fiu aşa cum sînt. Treaba ta cum eşti. Dar nu veni să-mi impui mie cum să fiu! Sînt la mine acasă. Vorbesc aşa cum vreau eu.“
În general, toate discuţiile de acest fel pleacă de la următoarele repere: evrei, romi, homosexuali, unguri. „Să mă lase cu exterminarea lor, că au inventat şi megasusţinut comunismul şi nu scot un cuvînt despre crimele, cu mult mai mai mari, ale invenţiei lor şi ale lui Stalin & co.“ „Au ajuns ţiganii să rîdă de noi, cum nu mai avem voie să zicem nimic. Şi-n State e la fel, cu negrii. Stai, bă, nene! N-am eu nici o vină cu sclavagismul, cu exploatarea. Nu le-am făcut eu! De ce trebuie să trag eu acuma? De ce trebuie să plătesc eu pentru ceva care s-a întîmplat nu ştiu cînd? Acuma le dau job-uri, ca să-şi răscumpere greşelile din trecut, şi ăia le rîd în nas, şi stau pe ditamai ajutoarele de şomaj.“ Întotdeauna se va găsi, şi în cazul ăsta, ca în toate cazurile, un compatriot stabilit în America, sau undeva în Europa, care-ţi va spune el cum stă treaba, cum s-a stricat lumea, iar tu, un naiv, un marxist inconştient şi sclav al modelor ideologice, habar n-ai care e situaţia cu „ăştia“. Se vorbeşte doar în numere mari, în naţiuni, în categorii. „Să-şi bage penele alea-n cur, cît vor, şi să defileze. Da’ la ei în curte, nene! Nu la mine pe stradă, să-i vadă copiii mei. Şi să nu îndrăznească să intre în clasă la şcoală, să-i explice lu’ fii-miu ce bine e să fii homosexual. Treaba lor de bolnavi, ce fac acasă la ei. Da’ nu-mi ieşi, frate, în public, cu penele alea şi nu-mi face mie semn cu limba, ca şarpele, că ţi-o tai!“ „Bozgorimea să-şi vadă de treaba ei, că odată ne sculăm şi mai dăm o tură pe la Budapesta, şi de data asta cine ştie ce mai agăţăm de Parlamentu’ ăla…“
Dacă încerci, cu calm, să discuţi cu cineva care se exprimă ca în rîndurile de mai sus şi dacă abordezi problemele comune – vidul de identitate, frustrarea faţă de nefuncţionarea instituţiilor, sărăcia, lipsa de educaţie – deseori ţi se va răspunde aşa: „Haide… Las-o… Nu mă lua cu de-astea. Am studiat şi eu în străinătate şi-am cam văzut care-i treaba. E o ofensivă în toată lumea. Au ajuns la putere şi acum se răzbună. Eu nu mă simt fără identitate deloc. Vreau să nu-şi bată joc de mine şi să-mi impună ce să gîndesc. Nu mă sufoca, frate, cu Holocaustu’ ăla, că sînt crime mult mai mari, care s-au băgat sub preş, ca să rămînă ei în atenţie. Şi lasă-mă cu ţigani şi homosexuali, şi căsătorii, şi adopţii! Ce-i asta?“.
Fără a-i ironiza pe cei care vorbesc aşa, aş mai aminti faptul că, la fel de des, în spatele acestor repere de exprimare găseşti şi ideea că imaginea României e terfelită de romi şi că există un
al denigrării noastre. Iar celălalt subiect care apare imediat este cel al toleranţei. Ei bine, „…toleranţa asta e o invenţie a iudeo-masoneriei şi a finanţiştilor mondiali, care le-au dat nişte burse unor hipsteri proşti, să elaboreze un sistem despre cum e să-ţi închidă gura în libertate, adică să crezi că trăieşti în democraţie, da’ să n-ai voie să faci şi să zici altceva decît vor ei. Tu bagi la muncă, iar homosexualii şi ţiganii se distrează“.
Ce se scapă din vedere, la fel de des, e următorul lucru. Uneori, el chiar funcţionează, ca argument ultim, în disputele de unde pare că nu mai e nici o ieşire. După ce se trece prin la fel de obişnuitele „am prieteni ţigani, există şi evrei acceptabili, Cutare e întîi prietenu’ nostru şi abia dup-aia e gay şi, oricum, el nu e ca ăia…“, se ajunge din nou la generalizări. Atunci se poate aminti faptul că „imaginea noastră“ de „afară“ suferă, da, din cauza „unora“. Deci, folosind raţionamentul şi limbajul de mai sus, nu e drept ca imaginea noastră, a celor de acasă, să sufere din cauza „unora“. Nu e OK să se generalizeze, cînd e vorba de noi, românii. Că nu sîntem toţi la fel. Nu sîntem deloc aşa cum sînt „ăia care ne strică imaginea“. Atunci, nu e complet nedrept să-i judecăm pe alţii, la grămadă, aşa cum nu ne place să fim judecaţi? Uneori, argumentul ăsta – slăbuţ, aşa cum e el – funcţionează.
„Tolerant“ nu face parte din vocabularul unei civilizaţii contemporane autentice. O lume civilizată e una multiculturală, accesibilă şi incluzivă, care permite orice formă de expresie şi de identitate, în limitele unei legi juste. Toleranţa e din alt film.
Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
