În apărarea lui Cristian Ghinea
Sigur, Cristian nu are nevoie de apărare, iar subiectul vaccinului nu are nevoie de dezbatere. Şi, cu toate acestea, mă încumet să continui linia Ghinea – Mixich arătînd că în ultimii patru-cinci ani s-a instalat ca discurs public un derapaj. Înţeleg să mîncăm natural (corect să fim împotriva legumelor-fructelor de supermarket), înţeleg să trăim aproape de natură (dar nu chiar în pădure), înţeleg să lăsăm deoparte maşina şi televizorul (bicicleta, mersul pe jos, Internetul devin de ajuns), înţeleg să încurajăm proiectele şi experimentele particulare, îngrijirea şi salvarea celuilalt la nevoie, înţeleg chiar apelul la medicina alternativă (într-o proporţie însă raţională), dar nu pot să pricep: cum să nu-ţi vaccinezi copilul? Vaccinul face parte dintr-o opţiune a societăţii în decizia ei unanimă de a trăi mai mult şi mai sănătos. Este cea mai sănătoasă dintre opţiuni de la începutul modernităţii, alături de educaţie. Uite, este pe piaţa românească Vestul şi restul, cartea lui Ferguson. Elitele antivaccinării ar trebui s-o citească. Au acolo destule argumente cu care să se înfrîngă singure. Poporului care bănuieşte că vaccinul poate fi opţional îi pot propune drumul codrului. Da, ştiu, publicul acesta are poziţii în multinaţionale, în proiecte europene. Nu vrei vaccinuri, trăieşte în pădure, ia-ţi şi copilul şi fugi. Alături de dacii liberi, să te ţină în paza lui ficţiunea, bunul Zamolxe. Unora şi altora să le reamintim că trăiesc în comunitate. După diverse căutări, astăzi există reguli consimţite, unele trebuie respectate – spălatul cu săpun, semaforul, vaccinul copilului, altele pot fi dezbătute – cont pe Facebook sau Instagram, ce maşină ne alegem, cine este preşedintele, unde ne angajăm. Anii din urmă, politica şi-a făcut de cap şi a acaparat păgubos orice formă de vitalitate. În umbră, antivaccinuri periculoase cresc şi se numesc „trenduri“. Nu e grav. Grav este că devin Puric. E momentul să ne vaccinăm contra, cu Ghinea şi Mixich.
