1 Mai între ANAF în Vamă şi PFA – taxare

Publicat în Dilema Veche nr. 586 din 7-13 mai 2015
Oborul – os cu os jpeg

Nu-mi place nici mie reinventarea ANAF-ului prin aceste acţiuni de forţă. Zeci de maşini inscripţionate şi cu girofar au traversat oraşele patriei pentru a se-nfige în mititel – 1 Mai muncitoresc. Dar, cred eu, nu asta este esenţa problemei, eu cred că ANAF-ul face bine că-i arde pe necinstiţi, pe lacomi. Este important să reglăm lucrurile, să aplicăm legile care sînt. Respecţi regulile, legile, de ce te temi? Să prindă, să închidă, să facă, să taxeze. N-am ce face. În felul acesta, cred, va intra în discuţie reală codul fiscal, al taxării numeroase şi aberante, poate se va revizui cu adevărat jugul de impozite puse pe gîtul întreprinzătorului. Dacă este însă prea complicat să ne întoarcem spre trecut, poate sîntem atenţi la ce se întîmplă în cîteva zile. Se introduc taxe şi impozite tot mai mari pe PFA-uri. Intră în funcţiune foarte curînd forme de scuturare şi măturare a PFA-urilor, cele mai mici forme de tranzacţionare. Mărturisesc că de două luni mi-am înfiinţat un astfel de PFA şi mă văd sortit închiderii lui rapide. Probabil Ministerul Finanţelor a descoperit forme de eschivă, de parazitare, de tot ce vreţi, dar eu, care am stat ore-n şir ca să completez o simplă factură, de teama erorii, sau alţii ca mine, care înţeleg să trateze acest mititel al hălcii business-ului cu seriozitate, de ce trebuie să fim descurajaţi? Se anunţă supraimpozitări. Eu cred că nu ANAF-ul de la mare, cu girofar, trebuie scuipat, ci noua lege a PFA-urilor trebuie dezbătută cu adevărat. Este legea care n-a fost pînă acum aplicată, contra legii care va fi aplicată. Nu e normal să te războieşti cu o instituţie la datorie, normal este să negociezi soluţii, să dezbaţi foloase-taxe, să previi o măsură. PFA este prea mic pentru a fi apărat, cei care-l deţin nu sînt vizibili, nu urlă de durere. Guvernul nu dezbate, o trece urgent, dacă nu ţipă nimeni. Asta e însă legea vizibilităţii, a ţipătului, şi care ar trebui să funcţioneze doar în surdină. Legea-lege este a PFA-ului. Dezbatem, sau Guvernul o tace şi o impune şi ne trezim după aceea? Pentru a nu găsi modalităţi de hoţie, este nevoie de dezbatere. Dezbaterea însă se face fără urlete. 

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

maurice munteanu asia express facebook jpeg
Cine l-a făcut pe Maurice Munteanu să iubească moda încă din copilărie. Femeile care i-au influențat destinul: „Au avut o contribuție decisivă”
Maurice Munteanu și-a descoperit fascinația pentru modă încă de la vârsta de 5 ani, iar primele influențe au venit atât din lumea cinematografiei, cât și din propria familie. Într-un interviu, fashion editorul a vorbit despre oamenii care i-au format gusturile
Întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. FOTO EPA-EFE
Trump, noi acuzații la adresa lui Zelenski: „Nu vrea să pună capăt acestui război şi probabil că niciodată n-a vrut”
Președintele american Donald Trump și-a justificat decizia de a suspenda temporar anumite sancțiuni impuse Rusiei, afirmând că liderul ucrainean Volodimir Zelenski nu ar fi interesat de încheierea conflictului.
zodii horoscop pixabay jpg
Două zodii vor avea parte de o săptămână de vis! Veștile bune vin pe bandă rulantă, iar norocul le surâde din plin
Două zodii se bucură de o perioadă excelentă, cu vești bune, oportunități neașteptate și surprize care le pot schimba starea de spirit.
fructe jpg
Fructele care pot încetini îmbătrânirea. Nutriționiștii spun ce consumă zilnic pentru a fi sănătoși
Fructele pe care un cercetător în longevitate le consumă pentru a îmbătrâni sănătos. Ce recomandă specialistul
atac ucraina jpg
Atac rusesc asupra Kievului: o femeie a murit, iar un bloc de 25 de etaje și o stație de metrou au fost lovite
O femeie și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui nou atac rusesc asupra capitalei Ucrainei, Kiev.
fotovoltaice panouri solare FOTO Shutterstock
China vrea să limiteze exportul tehnologiilor pentru panouri solare, pentru a-și menține avantajul pe piața globală
China intenționează să introducă noi restricții privind exportul unor tehnologii folosite la fabricarea panourilor solare, în încercarea de a-și proteja poziția în industria fotovoltaică. Propunerea vizează 12 tehnologii și face parte dintr-un demers mai amplu al autorităților de la Beijing
Luca Niculescu FOTO Facebook Luca Niculescu jpg
Încep audierile miniștrilor propuși de Luca Niculescu. Candidații vor fi evaluați în comisiile parlamentare
Audierile miniștrilor desemnați în Cabinetul condus de Luca Niculescu încep luni, la prânz, și se vor desfășura până marți, la ora 12:00.
robot humanoid supermarket jpg
Roboții umanoizi ar putea lua locul angajaților din supermarketuri. Țara europeană în care a început experimentul
Roboții umanoizi, pregătiți să lucreze în supermarketuri pe turele de noapte. Ce vor face după închiderea magazinelor
Soldati romani exercitiu nato Ministerul Apararii Nationale, Romania jpg
Un expert analizează propunerile Guvernul Niculescu privind Securitatea și Apărarea: „Fără Republica Moldova și Ucraina n-am avea securitate”
Creșterea cheltuielilor de apărare spre 5% din PIB, îndeplinirea obiectivelor din SAFE, sporirea capacității industriei militare românești și realizarea unui front comun cu Ucraina și Republica Moldova se numără printre prioritățile de securitate din programul de guvernare al prim-ministrului desemnat.