Antidot la pesimism

Publicat în Dilema Veche nr. 588 din 21-27 mai 2015
Antidot la pesimism jpeg

– festivalul societăţii civile –

Acum cîteva săptămîni, mai precis pe 9 mai, în parcul Herăstrău din Capitală, a avut loc ONGFest. Un festival care se află la a şasea ediţie şi este organizat, ca în fiecare an, de către Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Şi este vorba, într-adevăr, despre un real festival al întregii societăţi civile. Căci dacă, la prima vedere, intrarea dinspre Charles de Gaulle a parcului părea o etalare de corturi, de ONG-uri venite să-şi facă cunoscute proiectele şi acţiunile, evenimentul a reuşit să creeze de fapt, la scară mică, imaginea mult controversatei (la noi) societăţi civile. Pe de o parte, baza organizaţională, pe de alta, membrii societăţii – trecători prin parc, curioşi, întrebători, iscoditori. Nu o singură dată şi nu doar la unul dintre corturile ONG-urilor participante, se iscau dezbateri reale, între vizitatori şi ong-işti.

Oricine ar fi avut în sine întrebarea „Ce înseamnă societate civilă?“ ar fi găsit cu siguranţă, în cele două zile de festival, nu numai răspunsuri, dar şi acea stare de bine care dăunează grav pesimismului bolnăvicios în care uneori ne este comod să ne refugiem.

Cum am perceput eu, ca simplu vizitator şi, în plan secund, ca jurnalist, acest festival? În primul rînd, la intrarea în parc am văzut un autobuz prelung, parcat în mijlocul unei mulţimi de oameni. Era, de fapt, o unitate mobilă de donat sînge, care aparţinea Asociaţiei React.

„În timpul săptămînii, oamenii sînt foarte ocupaţi să vină să doneze şi n-au timp să ajungă în centrul de transfuzii, chit că şi-ar dori acest lucru. Caravana mobilă îi ajută tocmai prin faptul că vine cumva în întîmpinarea lor, fiind poziţionată în zone centrale. Fie anunţăm oamenii cînd şi unde sîntem, fie ne văd întîmplător, sînt mulţi care vin şi ne cer informaţii, şi mulţi care se aşază la coadă să doneze“, mi-a spus Andreea Rotaru, manager de comunicare al Asociaţiei React. O întreb din prima dacă e totuşi bine ca oricine trece pe stradă sau prin parc să doneze sînge. Nu există riscuri? „Criteriile de selecţie a celor care donează sînt aceleaşi ca la centrul de transfuzii, toţi donatorii trec prin acelaşi proces de completare a unui formular, de discuţie cu medicul, analiza glicemiei, hemoglobinei, iar dacă totul e în regulă, după ce s-a procesat formularul, după ce s-a discutat cu medicul şi după ce s-au văzut analizele, donatorul poate dona în siguranţă. Acelaşi proces are loc şi în centrele de transfuzie. Nu sînt paşi săriţi. Singurul lucru diferit e că unitatea mobilă e special amenajată pentru ca procesul să se petreacă într-un singur loc. Astfel, treci dintr-o cameră în alta, pînă ajungi să donezi, şi ieşi, practic, pe uşa de lîngă şofer, fericit că ai salvat o viaţă.“ După o zi de festival, caravana mobilă a Fundaţiei React reuşise să strîngă sînge cu grupe rare cît reuşeşte Centrul de Transfuzii să strîngă într-o săptămînă.

Verde, roz, galben, albastru

Cu „uvertura“ orchestrată de Asociaţia React, pe un subiect încă fierbinte în sistemul de sănătate din România – donarea de sînge –, am descins înspre festival. Imaginea celor două alei amenajate cu corturi albe, înşirate de o parte şi de alta, pline cu informaţii, precum un mozaic de activităţi şi proiecte, recunosc, m-a speriat uşor. Îmi părea că mă aflu la o lecţie de anatomie, în care văd învelişul unui corp, pe care urmează să-l disec şi să-i descopăr în amănunt venele, muşchii, scheletul şi toate sistemele, cu toate problemele pe care acestea le-ar putea ascunde. Părea însă copleşitor: peste 130 de organizaţii, din toate domeniile, de la promovarea drepturilor omului la tabere de autoeducaţie, era o cantitate informaţională pe care cu siguranţă nu aveam cum să o asimilez pe parcursul a doar două zile.

„De ce nu începi cu treasure hunt-ul?“, m-a îndemnat atunci Vera Ularu, coordonator de comunicare la FDSC. Treasure hunt-ul era, de fapt, o modalitate de ghidaj pentru vizitatori – dintr-un bol extrăgeai cîteva bileţele colorate: cele verzi reprezentau asociaţiile de mediu, cele albastre, militanţii pentru democraţie, cele roz, reprezentantele tineretului, iar cele galbene, serviciile sociale. Fiecare bileţel conţinea numele unui ONG participant şi o întrebare pe care să le-o adresezi, urmărind aşadar un parcurs ghidat prin anatomia festivalului.

Pe primul meu bileţel, albastru, stătea scris Asociaţia FILIA. Miruna Pantel, membru în consiliul director al Asociaţiei, m-a întîmpinat zîmbitoare, neştiind iniţial că sînt „de la presă“, şi a început să-mi povestească despre proiectele pe care le derulează. Am aflat astfel că FILIA e o organizaţie feministă, printre primele de acest gen din România, înfiinţată în anul 2000, care promovează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. O întreb dacă, într-adevăr, egalitatea de şanse mai e o dilemă în România şi, dacă da, pe ce se bazează o asemenea afirmaţie. „Chiar dacă trăim cu impresia că nu există discriminare, uitaţi-vă la statisticile salariale, unde veţi descoperi diferenţe clare între salariul unui bărbat şi cel al unei femei, angajaţi pe aceeaşi poziţie. Uitaţi-vă, mai apoi, la lipsa de reprezentare a femeilor în politică. în prezent, în România, sînt doar 11% femei în Parlament.“

Ca avocat al diavolului, nu mi-am putut înfrîna o părere: „Poate că nu sînt interesate“. O părere rapid demontată de statistica promptă a interlocutoarei mele: „Dacă n-ar exista interes, cum se explică atunci faptul că 70% din absolvenţii de studii în domeniu, administraţie sau studii politice, sînt femei? Este dincolo de orice îndoială că există interes. Problema stă la selecţia din cadrul partidelor care nominalizează candidaţii.“

Despre societatea misogină şi lipsa de educaţie în ceea ce priveşte drepturile femeilor, Miruna Pantel îmi spune că, deşi se fereşte de generalizări, e evident că trăim într-o societate patriarhală. „Ne-am dat seama, tot din statistici, că în România avem o mare problemă privind discriminarea şi violenţa – cu greu s-a creat o legislaţie care să protejeze abuzul domestic contra femeii. În 2015, încă trebuie să explicăm de ce femeile nu pot fi bătute sau de ce e ilegal să-ţi hărţuieşti iubita.“ Întrebînd dacă lipsa de educaţie e o tară a comunismului, discuţia a ajuns inevitabil şi la interzicerea avortului, subiect care este din nou pus pe tapet. „Pare că începe să capete din ce în ce mai multă amploare şi putere politică. Acum cîţiva ani a fost iniţiativa Dugulescu, despre care nu s-a aflat decît în rîndurile societăţii civile, şi care propunea un proiect de lege care să impună femeilor care voiau să acceseze servicii medicale pentru întreruperea sarcinii să treacă printr-o consiliere psihologică, care presupunea urmărirea unor imagini şi clipuri în care se blama întreruperea sarcinii. La final, femeia trebuia să semneze o declaraţie în care să arate că e conştientă de faptul că prin avort încetează de fapt o viaţă umană, ceea ce într-un context legislativ ar fi fost următorul pas spre incriminare. Am avut noroc că am aflat despre dezbaterea proiectului, ne-am organizat, mai multe organizaţii, şi am reuşit să stopăm această revenire la comunism.“

Îmi mai spune că, din cauza interzicerii avortului, în timpul comunismului au murit, oficial, zece mii de femei, neoficial numărul fiind însă mult mai mare. „Cînd interzici avortul nu scazi numărul de avorturi, ci numărul avorturilor sigure, şi creşti numărul mortalităţii mamelor, în numele natalităţii. Dacă vrei să creşti natalitatea, trebuie să creezi un sistem pentru facilitarea procreării, de îngrijire, de promovare a parteneriatului în cuplu, drepturi pe piaţa muncii.“

Şi am fi stat de vorbă mult mai mult, dar următorul bileţel mă trăgea mai departe. Am ajuns aşadar în dreptul cortului Asociaţiei ProVobis – asociaţie care militează, după cum aveam să aflu de la Carmen Marcu, director de comunicare, pentru dezvoltarea şi promovarea voluntariatului. Dacă după revoluţie mentalitatea generală era ostilă voluntariatului, în timp, încet, şi cu mult sprijin din partea organizaţiilor non-guvernamentale, voluntariatul a început să devină şi la noi un lucru căutat şi promovat. Unul dintre proiectele Asociaţiei, prezent la Festival, era „Raftul cu iniţiativă“, desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România. Proiectul îşi propune, printre altele, să dezvolte voluntariatul în bibliotecile publice, iar printre rezultatele preconizate vizează drept beneficiare directe 15 biblioteci publice, 30 de bibliotecari publici instruiţi, crearea şi promovarea conceptului de Bibliotecă V – „o bibliotecă dinamică, deschisă tuturor, care să ţină pasul cu nevoile comunităţii“.

Următorul bileţel, verde, m-a îndreptat către Green Peace. Am fost întîmpinată de Gabriel Calancea. Prima problemă pe ordinea zilei: „Milităm pentru schimbarea legii silvice. În clipa de faţă, dacă te duci să tai un copac, nu te ia nimeni de guler. Administraţia silvică trebuie să întărească legile şi să se ocupe de ocoalele silvice. Încercăm să schimbăm această lege“. Întreb: în ce fel? Mi se răspunde că, printre mai multe propuneri, se doreşte, de exemplu, înscrierea unor păduri în UNESCO, pentru protejare. „În aceste două zile de festival încercăm să educăm publicul, să semnăm o petiţie împotriva defrişării şi să iasă lumea la protest, să arătăm lumii că există revoluţia energetică şi că se pot pune panouri solare, ca alternativă.“

De la ecologişti am ajuns la Centrul pentru resurse juridice. Lîngă cort, o instalaţie de artă mi-a atras atenţia. Un soi de podium, împrejmuit cu zăbrele, de care erau prinse fotografii. În mijlocul podiumului, un pătuţ de fier, cu o saltea din burete galben, vechi şi pătat. De jur împrejur, din fotografii, te priveau chipuri ale disperării şi degradării umane. Copii şi tineri din instituţiile pentru tinerii cu dizabilităţi mintale.

„Lagărele de lîngă tine.“

„Proiectul pentru care milităm susţine o propunere de lege care se află deja în Parlament şi care propune înfiinţarea unui mecanism independent de monitorizare care să meargă în aceste centre, să facă vizite neanunţate. Prin acest mecanism încercăm să prevenim abuzurile“, mi-a spus Georgiana Pascu, manager de program în cadrul CRJ.

De ce această lege pentru monitorizare neanunţată? Pentru că, în aceste instituţii, moartea e la ea acasă. O moarte degradantă şi neinvestigată. Statisticile, puţinele existente, arată că în aceste centre au murit, în decurs de trei ani, peste 1000 de copii şi tineri, dar pentru aceste decese nu a existat nici o investigaţie. Pentru că la toate acestea Guvernul „nu prea ştie ce să răspundă“, presiunea publică e vitală. „Au venit oameni să completeze vederi pe care le vom trimite preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor. Am strîns pînă acum două mii de semnături, prin care oamenii arată că vor şi susţin o asemenea lege. Trebuie să se înţeleagă că pentru oamenii aflaţi în aceste instituţii e vital ca legea să se dea cît mai repede. Cu cît aşteptăm mai mult, cu atît mai mulţi oameni vor muri în aceste centre.“

Ghidajul prin festival, pentru mine, s-a oprit aici. Bifasem toate ONG-urile înscrise pe bileţele, însă senzaţia cu care am plecat, acea adrenalină care te face să vrei să sădeşti un copac, să semnezi o petiţie, să ajuţi un bătrîn sau să susţii o lege mi-a rămas ca antidot la pesimism. Un soi de panaceu, concentrat, o esenţă a optimismului şi a încrederii că societatea în care trăim începe să aibă baze puternice. Chiar dacă uneori nu-i vedem, la fundaţie există mulţi, din ce în ce mai mulţi constructori specializaţi într-ale normalităţii. Iar ONGFest a prilejuit, ca în fiecare an, întîlnirea noastră cu ei.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Adevarul.ro

imelda staunton netflix jpg
EXCLUSIV Imelda Staunton, regina din „The Crown“: „Elisabeta a fost mai înțelegătoare cu Prințesa Diana decât ne dăm seama“
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Imelda Staunton, cea care a preluat interpretarea vârstei a treia a Reginei Elisabeta, povestește cât de complicat a fost de însușit o perioadă neagră din existența Coroanei.
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.
Franta Danemarca FOTO EPA EFE jpg
Franța-Danemarca. Știm care este prima echipă calificată în optimi
Echipa națională a Franţei a jucat cu selecționata Danemarcei, sâmbătă, pe Stadium 974 din Doha, în Grupa D.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.