O sută de repetiţii pentru Schönberg

Valentina SANDU-DEDIU
Publicat în Dilema Veche nr. 587 din 14-20 mai 2015
O sută de repetiţii pentru Schönberg jpeg

Aflîndu-mă pentru cîteva zile la Berlin, la sfîrşit de aprilie, am urmat sfatul unor prieteni şi m-am dus să văd proaspăt lansata montare a operei-oratoriu de Arnold Schönberg,

(nu, nu e o greşeală a autoarei, nici a redacţiei: compozitorul, din cauza binecunoscutei sale superstiţii legate de numărul 13, l-a evitat în numărul de litere al titlului, aşadar a tăiat un

din

). Cunoscînd destul de superficial această partitură dodecafonică (neterminată), nu îmi puteam imagina că o versiune scenică ar putea propune linii atît de complexe şi de clare totodată, flamboaiante (la propriu) şi inventive. Dar Barrie Kosky – regizorul australian care conduce Opera Comică berlineză din 2012 – s-a dovedit a fi la rîndul său un magician, nu doar un admirator al lui Houdini, pe care îl evocă de altminteri în figura lui Aron. 

Kosky îşi concepe regia orientată spre perioada în care Schönberg a lucrat la această operă (1930-32, cu idei schiţate încă din 1924). Situaţia politică a Europei din anii ’30 (care-l obligă pe Schönberg să se exileze în America în 1933), ascensiunea ideilor lui Sigmund Freud (evocat iconografic de Kosky prin covoarele de Smirna, aluzie la cele care decorau cabinetele de la Viena şi Londra), dezbaterea în jurul sionismului şi a figurii lui Theodor Herzl, frămîntarea ideologică a compozitorului însuşi (convertit în 1898 la protestantism şi revenit după două decenii la iudaism), toate acestea sînt cîteva din temele principale care îmbracă muzica într-o ţesătură extrem de bine structurată şi de coerentă a simbolurilor scenice. Apelînd la trucuri impecabile, regizorul dă viaţă spectacolului, te provoacă să gîndeşti şi te surprinde senzorial, atît cît să nu te plictiseşti nici o clipă. Tufişul arzînd, pantofii în flăcări care traversează miraculos scena, ca purtaţi de un spirit (Dumnezeul ascuns), transformarea toiagului în şarpe şi a apei în sînge – asemenea efecte şi multe altele îşi au semnificaţia lor bine plasată în dramaturgia de ansamblu. Te întrebi iniţial ce rost ar avea citatele (proiectate pe un ecran) din

ca apoi să pricepi comparaţia între cei doi fraţi biblici şi personajele lui Beckett, Vladimir şi Estragon, magicieni de provincie care caută şi aşteaptă. 

Provocarea principală, declară Kosky într-un program de sală magistral alcătuit de teatrul berlinez, rămîne interdicţia biblică a imaginilor: „Această minunată contradicţie poate uşor să-l conducă pe regizor într-o capcană periculoasă, fie rezultă un soi de kitsch biblic, fie o abstracţiune minimalistă, rece“. Barrie Kosky o evită pentru că umanizează povestea, o înviorează cu gesturi şi cu o scenografie deloc opulentă, dar impresionantă şi eficientă (semnată de Klaus Grünberg, cu costume de Klaus Bruns). Aluziile repetate la

, manechinele întruchipînd figuri evreieşti şi dublînd ca un

membrii corului, de la mişcări dansante pînă la violenţă distructivă, sînt doar alte cîteva exemple din minuţia ingenioasă cu care se construieşte spectacolul. 

Nu cred că există mulţi regizori de operă la ora actuală care să înţeleagă muzica aşa bine: spectacolul imaginat de Kosky serveşte partitura schönbergiană la maximum, pentru că-i intuieşte dramaturgia. Muzica dodecafonică ar putea induce ascultătorului o monotonie indigestă, însă versatilitatea dramatică, bogăţia şi diversitatea retorică îi salvează mesajul şi arată spre mîna de maestru a lui Schönberg. Motorul dramatic, elementul central al operei, copleşitor, rămîne corul. Pînă în anii ’50, partitura era considerată imposibil de montat, mai ales din pricina partidei corului, cu un text muzical atît de complicat, încît nimeni nu se încumeta să-l memoreze. De aceea, premiera (la Hamburg, 1954) a fost una concertantă, cu notele în faţă, iar prima producţie scenică la Zürich, trei ani mai tîrziu, a intrat pe bună dreptate în istoria spectacolelor de operă. Şi iată că acum, la Komische Oper, corul condus de David Cavelius şi întărit numeric de Vocalconsort Berlin reuşeşte performanţe uluitoare, însă doar după aproximativ o sută de repetiţii înainte de prima intrare în scenă pentru indicaţiile regizorale. Corul cîntă suveran liniile dodecafonice, clar ca intonaţie, totodată dinamic în mişcarea scenică şi în rolul său de masă manipulată şi abuzată, care îşi schimbă mereu părerea, se ceartă, se lasă manevrată. Doar după un travaliu susţinut poţi auzi, în fine, cum trebuie să sune o muzică a secolului XX. Dirijorul Vladimir Jurowski observă (în acelaşi program de sală) că lipsa oricărei ancore acustice îngreunează enorm interpretarea (pentru corişti şi orchestranţi deopotrivă); dar cînd lucrurile încep să se lege, după multe repetiţii, muzica seamănă cu un

: dacă muşti din întreg, receptezi fiecare strat. 

Interpretarea de ansamblu a pus în valoare fără îndoială originalitatea acestei muzici, dar şi legătura sa profundă cu opera de artă totală a lui Wagner, ecouri ale tradiţiei dramaturgice italiene, de

franceză sau chiar venite din zona lui Kurt Weill. În discursul vocal solistic ar fi fost binevenită o mai clară diferenţiere între modurile de cînt ale celor doi fraţi, acolo găsindu-se tocmai ideea compozitorului de a distinge între gînduri şi cuvinte, între concepte abstracte şi transmiterea lor convingătoare. Moses ar trebui să declame doar în

(acea manieră mai mult vorbită decît cîntată, inventată de Schönberg), însă bas-baritonul Robert Hayward adoptă mai degrabă un stil cîntat. Estompează astfel delimitarea fundamentală a profetului de fratele său Aron, oratorul care vrăjeşte mulţimile (tenorul John Daszak) într-un soi de belcanto dodecafonic. 

Schönberg a completat două acte din cele trei proiectate, însă pentru noi toţi, cei care umpleam la refuz sala Operei Comice, finalul – aşa cum a rămas – a părut cel potrivit: exclamaţia tragică a lui Moses căruia îi lipsesc cuvintele

se stinge ca ultimă culminaţie de tensiune dramatică în

pe ultimele note, la viori, ca un ultim suspin, un ultim ecou. 

Octave paralele,

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.