Colonel în rezervă

Publicat în Dilema Veche nr. 586 din 7-13 mai 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

După retrocedare, colonelul a fost evacuat din podul casei unde a trăit o viaţă şi a primit o garsonieră la bloc, cu o chirie simbolică. A adus cu el un cufăr mare şi o colonie întreagă de gîndaci care s-au adaptat atît de bine în noua locuinţă încît, în scurtă vreme, au invadat tot palierul de la etajul şapte, înmulţindu-se rapid şi făcîndu-şi cuiburi în toate găurile din ziduri, inclusiv în cele pe unde treceau cablurile electrice, fapt ce a produs, la un moment dat, o pană de curent. Colonelul, în schimb, s-a adaptat mai greu. Cămăruţa sa era atît de îmbîcsită şi de înţesată de lucruri, încît probabil că dădeau pe dinafară, aşa că lăsa mai mereu uşa de la intrare deschisă. Îl puteai vedea în maiou şi izmene cum stă pe pat şi se gîndeşte la ale lui, uneori nu se mişca ore întregi, nu tresărea nici măcar atunci cînd cineva ieşea din lift sau cînd venea fata cu „lumina“, era pierdut în alte timpuri, unde punea la cale vreo campanie de cucerire. De altfel, avea ceva de erou tragic din filmele de război, cel care înfruntă gloanţele cu pieptul gol şi moare, inevitabil, la final. Totuşi, în viaţa sa de zi cu zi, era un bătrîn oarecare, destul de discret faţă de alţi pensionari din bloc, căci nu impunea reguli, nu era deranjat, de pildă, de muzica dată prea tare care se auzea, uneori, din garsoniera noastră. Iar eu mă prefăceam că nu mă deranjează faptul că îşi scutura toate preşurile din casă (şi erau multe) peste balcon, la ora cinci dimineaţa. Vara, cînd toate geamurile blocului erau deschise, te trezea din somn, se auzea ca şi cum o pasăre monstruoasă fîlfîie din aripi, gata să-şi ia zborul. Uneori, îl surprindeam aplecîndu-şi capul pentru a arunca o scurtă privire în camera noastră ca să vadă ce facem.  Însă viaţa într-un bloc comunist de garsoniere este în general lipsită de intimitate. Te transformi într-un martor al suferinţelor tuturor, mai ales ale acestor oameni bătrîni şi singuri care nu mai aşteaptă nimic. Faţă de plînsetul surd care se auzea uneori pe la trei noaptea din garsoniera de deasupra, scuturatul preşurilor era chiar reconfortant.

Într-o vreme, pe colonel îl vizita o tînără despre care îmi închipuiam că-l ajută cu una- alta, îi face cumpărături sau curăţenie, sperînd că-i va moşteni garsoniera. N-o văzusem niciodată, însă îi auzeam vocea prin perete. Venea cam o dată pe săptămînă şi cei doi purtau o lungă conversaţie pe două tonuri – unul grav, al colonelului, altul mai subţire, plin de vioiciune, al ei. Fata vorbea mult, povestea, rîdea, el o aproba, mai dădea cîte o replică. N-auzeam niciodată ce-şi spun, doar acel zumzet de voci întretăiate. După ce pleca, timp de cîteva zile, colonelul era un alt om. Mai tînăr, mai plin de energie. Chiar se hotăra să iasă din casă, deşi de obicei nu prea ieşea, decît poate pînă la supermarketul din colţ. Îl întîlneam în cartiere necunoscute, mergea ţanţoş şi într-un ritm alert, proaspăt bărbierit, însă cu părul vîlvoi, cu cămaşa ruptă la un umăr. Odată, avea o rană urîtă la cap. L-am întrebat ce a păţit şi mi-a răspuns simplu: „Am căzut!“ Colonelul nu se atingea de alcool, căzuse pur şi simplu. Avea în privire ceva sălbatic. Nu am aflat niciodată ce făcea, de fapt, în aceste escapade ale sale. Dacă îşi regăsea vechile drumuri, amintirile, dacă umbla după potcoave de cai morţi sau dacă era gelos şi o urmărea pe fată. 

După un timp, ea n-a mai venit, probabil că se lămurise că garsoniera nu era a lui şi că nu avea ce moşteni. Şi atunci cui să-i mai pese de un bătrîn singur şi sărac? În primele luni, era plin de speranţa că o va revedea şi îşi întreba vecinii: „Nu ştiţi ceva de Alina? N-a mai fost pe la mine… ce s-o fi întîmplat cu ea?“ Nimeni n-o cunoştea pe Alina, în afară de mine, care îi auzisem vocea prin perete, aşa că toţi credeau că ea există doar în imaginaţia lui şi îl priveau cu milă, ca pe un ţicnit. Aproape un an a tot pus întrebări despre ea, pînă cînd s-a lămurit că Alina n-o să mai vină niciodată. Şi atunci a căzut într-o stare de apatie, un soi de depresie, plină, însă, de seninătate. Nu cred că s-a resemnat vreodată. Odată, m-a întrebat dacă nu vreau să mă mut cu el. „Hai să dărîmăm acest zid şi să ne unim garsonierele! Am pensie mare, o să te îmbrac din cap pînă-n picioare, ai să vezi!“ Am refuzat politicos. I-am reamintit la fel de politicos că am deja un prieten. S-a uitat la mine descumpănit. A doua zi, prietenul meu i-a făcut cadou o pereche de pantofi. S-a bucurat. I-a spus că nu-i ajunge pensia şi că nu-şi permite să mănînce carne decît o dată pe săptămînă. Deşi era bolnav, era diabetic. Dinspre garsoniera lui venea mai mereu un miros fetid al unor fierturi de oase pe care şi le fierbea zilnic pe post de supă. 

M-am mutat din acel bloc de garsoniere – care a fost multă vreme un blestem, dar şi o sursă constantă de inspiraţie. Nu mai ştiu nimic de colonel, probabil că a murit între timp. Însă de fiecare dată cînd mă gîndesc la bătrîneţe, în ceea mai tristă dintre variantele ei, mă gîndesc inevitabil la el. Cum o fi să te simţi atît de singur încît să-ţi scuturi preşurile la ora cinci dimineaţa doar pentru a-ţi alunga singurătatea? Şi să aştepţi la nesfîrşit o fată tînără cu o voce ca un ciripit de pasăre care n-o să mai vină niciodată?    

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

petrovaprez jpg
De ce se sinucideau femeile în Primul Război Mondial. Studiul făcut de un profesor în Maramureș
O statistică a morților din Primul Război Mondial din satul Petrova din Maramureș indică faptul că un mare număr de femei se sinucideau, în timpul Primului Război Mondial. Cifrele însă nu arată cu precizie câte dintre decese erau sinucideri, fiind notate sintagme mult mai „blânde”
Nemtoaica jpg
Mondialul „păcătoșilor“: Cât costă să savurezi meciurile cu alcool și femei în bikini, la Doha VIDEO REPORTAJ
Totul are un preț pe această lume, inclusiv „driblarea“ restricțiilor religioase într-o țară islamică.
Culori curcubeu FOTO Shutterstock jpg
Pantone a anunțat culoarea anului 2023. Cum arată nuanța „curajoasă și vibrantă”
Viva Magenta, o culoare în care se îmbină rozul fucsia cu roșu închis și albastru a fost desemnată de Institutul Pantone ca fiind culoare anului viitor. Potrivit reprezentanților institutului, culoarea este „curajoasă și vibrantă” și inspiră optimism.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.