Nota 4 la iluzii

Nu e nevoie să fii un cititor asiduu de presă sau o persoană în strînsă legătură cu şcoala ca să îţi faci o imagine destul de corectă despre felul în care arată paginile scrise de elevii ţării la testări: presa, televiziunea, reţelele de socializare oferă din plin şiraguri de perle culese din paginile scrise de şcolari. Foaia de testare nu mai e o simplă înregistrare a nivelului de cunoştinţe ale unui şcolar şi nu mai consemnează efortul acestuia de a depăşi cu succes un examen.  Răspunsurile elevilor, ale celor care nu ştiu, în special, sînt orice altceva decît cele descrise mai sus: sînt dialoguri nonşalante şi ignorante ori cu dascălul examinator, ori cu problema care se cere rezolvată, sînt proteste însăilate prost într-o română abia articulată, sînt rugăminţi şmechereşti de a i se acorda nota de trecere sau evaluări agramate ale cadrului didactic. O lucrare la limba română care cuprinde o declaraţie de tipul: „După titlu, poezia «Zdreanţă» pare să fie despre o curvă, dar este despre un cîine care punea botul la ouă“ lasă, după zîmbet, un moment de stupefacţie: cum e posibil? De unde i-a venit ideea? Cum de poate folosi într-o lucrare, despre care ştie că va ajunge sub ochii unui profesor, asemenea cuvinte? O altă lucrare, la istorie, care cuprinde următorul protest: „Dumneavoastră nu sînteţi un profesor bun, nu ştiţi să predaţi, fiindcă o jumătate de oră predaţi şi altă jumătate de oră ascultaţi“ nu îl poate transforma pe autor într-o figură emblematică a celor îngrijoraţi de soarta învăţămîntului românesc. Ci doar într-un mărunt bombănitor prins cu ocaua mică. 

Cu alte cuvinte, noile forme de exprimare ale elevilor la testări lovesc fără milă în convenţii, reguli, autoritate, recunoaşterea unor ierarhii sau a unor competenţe. Problema foilor de examen devenite un soi de pagină de Facebook, în care spui ce-ţi trece prin cap, fără autocenzură, poate fi privită, cred, în trei feluri: 

1) Elevii din ziua de azi or fi ei mai slabi la învăţătură, dar au o libertate mai mare de exprimare, au umor, îşi cunosc mai bine drepturile, ştiu să se descurce, au învăţat lecţia celebrităţii oferită de ziarele de scandal etc. O fi aşa, nu zic nu, dar e prea puţin: ar însemna că viitorul ţării depinde de un grup vesel, agitat, care ştie doar protestul ca formă de comunicare şi doar zeflemeaua ca mod de viaţă. 

2) Elevii din ziua de azi sînt mai obraznici, mai lipsiţi de respect: lipsa de educaţie adevărată, o societate care nu promovează valori autentice, o naţie care palpită doar la scandaluri şi la cafturi în direct, toate nu pot naşte probabil decît generaţii pe măsură. E posibil, dar iarăşi îmi vine să spun că e o concluzie pripită: ştim că există o mulţime de tineri şi părinţi, mai puţin spectaculoşi, mai rar prezenţi în media, care fac eforturi supraomeneşti pentru a găsi o şcoală bună, un rost civilizat, o viaţă decentă. 

3) Elevii din ziua de azi trăiesc într-o iluzie: aceea că îşi pot găsi rostul într-o lume fără ierarhii, fără autocenzură, fără elite, fără reguli şi autoritate, fără disciplină şi fără efort. E o iluzie întreţinută din plin, din păcate, de reţelele de socializare, de televiziuni şi presă, de cărţile practice şi proaste de psihologie sau de revistele glossy. O iluzie întreţinută, cu alte cuvinte, de noi, adulţii.

Maria Iordănescu este psiholog.