Straturi peste straturi
Cu cît trece timpul, cu atît mai mult constaţi cum toată viaţa ţi se aşază în tot mai multe straturi. Precum cele ale scoarţei terestre sau cele din sandvişurile lui Piedone (Bud Spencer) din filmele de altădată. Iar respectivele straturi, în acelaşi timp, încep să fie tot mai vizibile: nişte dungi colorate, la prima mînă, de obiecte: la o a doua, cioburi de trăiri, afecte, amintiri…
Straturile astea se adună, în paralel, în propria ta casă şi în propria ta minte. În casă, te invadează şi le gestionezi cu greu. Îţi trebuie o minte „uşor“ obsesivă, dar şi atotcuprinzătoare, sintetică, amestecată cu puţin din profilul lui Miss Havisham din
pentru a face faţă situaţiei. Asta în cazul în care vrei să păstrezi totul, şi nu să arunci.
În paralel cu ce se întîmplă, la propriu, în casă, se petrece ceva similar şi în mintea ta. Cu cît înaintezi în vîrstă, cantitatea de amintiri pe care depozitul tău intern se vede nevoit să le stocheze şi să le claseze devine tot mai vastă, iar depozitul are tot mai multe sertare şi rafturi care tind să se prăfuiască. E nevoie de o minte încă ascuţită şi aşezată ca să şteargă de praf şi să ordoneze toate acestea.
Evident că straturile din casă sînt în interdependenţă cu cele din minte. Problema cea mai mare a amîndurora e că sînt încărcate pînă la refuz, şi unele, şi altele, cu sentimente şi afecte. Nu poţi, pur şi simplu, să le sortezi aşa, ca pe nişte dosare de la Circa Financiară, să zicem (cu toate că şi acolo, dacă e să studiezi cazul fiecăruia, poţi ghici cîte trăiri sînt implicate). Cînd aşezi un strat, practic, reintri în el, într-o întoarcere în timp cînd dureroasă, cînd bucuroasă.
Există straturi, să le spunem mai superficiale, ale studiilor pe care le-ai făcut. Dosare întregi de materiale pe teme antropologice sau de studii culturale (în cazul meu), bucăţi de cărţi şi de conspecte, lucrări ale tale sau ale colegilor, rezumate neîndemînatice şi sinteze stîngace. Din toate transpărînd mai întîi entuziasmul descoperirii unui nou subiect, emulaţia cercetării lui şi apoi, încet-încet, odată, iarăşi, cu trecerea neiertătorului timp, pierderea interesului pentru respectivul subiect, prăfuirea dosarelor, dar şi a amintirilor legate de el.
Apoi pagini şi caiete întregi cu subiecte de reportaj, de pe vremea cînd să devii reporter era un deziderat, şi explorarea lumii (măcar a părticelei din ea pe care o poţi cuprinde cu privirea) aşijderea, cînd trăitul în sine se profila ca o aventură. Planuri ale lucrurilor pe care ţi le-ai dorit, intens şi amănunţit, să le faci, dar nu ai mai ajuns niciodată…
Straturi mai personale, din propria-ţi biografie, care-ţi evocă momente idilice, aparent iremediabil pierdute, dar şi un soi de fir roşu al propriei vieţi, fir despre care poţi constata, cu stupoare, cum se înnoadă mereu şi face aceleaşi nedorite bucle în aceleaşi surprinzătoare puncte. Poze cu diverse chipuri ale tale pe care le-ai pierdut pe drum. Oameni şi atitudini faţă de ei care s-au schimbat destul de mult şi pe care, cînd le vezi, te întrebi de ce şi cum.
Straturi din biografia copilului, deja, lucruri uitate şi îndepărtate de acolo. Dintr-o parte a vieţii care, pînă de curînd, ţi se părea un veşnic prezent. Şi care, acum, se prefigurează ca o altă colecţie de exponate dintr-un muzeu. Ce-i drept, unul mai vesel, al copilăriei, cu jucării, vacanţe, mese în familie, aniversări, parcuri de distracţii. Dar tot la timpul trecut…
Şi, în sfîrşit, partea cea mai tristă, straturi cu oameni dragi, apropiaţi, care nu mai sînt (din ce în ce mai mulţi). Straturi peste a căror parcurgere nu poţi trece nici măcar prefăcîndu-te dacă nu insensibil, măcar raţional. Straturi care-ţi vor ocupa mereu un tot mai mare colţ al minţii şi un tot mai mare colţ al inimii. Şi care te vor lăsa să înaintezi şi spre celelalte posibile straturi, ale viitorului şi potenţialităţii, doar cu viteza unui deţinut de pe vremuri, tîrînd după el lanţul legat de picior.
Asta, desigur, doar în anumite momente – ca să ne întoarcem la atmosfera din
pe care o evocam la început. Şi asta doar dacă ai stofă de Miss Havisham…
