Masa în oraş

Publicat în Dilema Veche nr. 585 din 30 aprilie - 6 mai 2015
Mîrlanii cu palat jpeg

Îl văd din semiprofil, dar şi din faţă, în geamul uşilor de metrou. Nu e cu nimic deosebit de restul lumii. E încă destul de tînăr, adică stă încă în echilibru în vîrful graficului de unde pici apoi la categoria „între două vîrste“, cînd nu te mai observă oricum nimeni dacă intri într-o încăpere. Se ţine cu dreapta de bară, cu stînga mănîncă un pateu mare umplut cu ceva. Pateul e înfăşurat într-o hîrtie maronie. Omul e complet cufundat în ce face. Se uită cu atenţie la pateu înainte de a muşca. Calculează. Văd mai întîi cum îi trece prin cap şi apoi prin mîncare corpul geometric al gurii lui care va muşca din corpul geometric al pateului. Îşi construieşte din ochi suprafaţa auxiliară ca să-i fie mai clară linia de intersecţie. Întoarce bucata de cocă ai cărei solzi au fost răvăşiţi un pic de muşcăturile anterioare, de la stînga la dreapta şi invers. Se opreşte – simt aproape fizic cum a stabilizat ţinta – şi muşcă. Mestecă extrem de concentrat în timp ce studiază conturul muşcăturii şi umplutura pateului pe care o bănuiesc a fi o brînză, ceva. Hîrtia maro cu care ţine plăcinta e corect împăturită, omul muşcă de-a lungul ei fix pînă la margine. Cînd nu mai are spaţiu de muşcat, ia mîna dreaptă de pe bară şi dă hîrtia mai jos, egal, pe toată suprafaţa, în timp ce încearcă să-şi ţină un echilibru precar în smuciturile vagonului. M-am uitat la el preţ de două staţii. Cînd a coborît, mai avea doar o îmbucătură. Mi-a părut rău că nu l-am putut asista pînă la capăt. Am fi dus împreună la bun sfîrşit o capodoperă de calcul matematic, el ca protagonist şi eu ca băgător de seamă. 

Omul ăsta s-a adăugat colecţiei de mîncători de pateuri/merdenele/pufuleţi din metrou direct pe primul loc. Calmul, precizia şi meticulozitatea cu care a mîncat a depăşit tot ce am văzut pînă acum. Le-a depăşit pe furnicuţele care-şi mănîncă Fornetti-ul direct în pungă. Astea se mănîncă cu jumate de bărbie băgată în punga de hîrtie în aşa fel încît firimiturile să cadă tot acolo. Coatele se ţin pe lîngă corp şi genunchii strînşi. Furnicuţele care mănîncă din pungi nu ocupă oricum mult spaţiu. De aia se şi hrănesc un pic închise în sine, concentrate asupra mîncării şi nu par a fi genul care să împartă şi cu alţii. Cu ceilalţi împart însă damele cu şerveţel. Damele cu şerveţel mănîncă de regulă ceva care se lasă cu foarte multe firimituri. De-aia au şerveţel. Muşcă din merdenea, se scutură cu şerveţelul pe reverul sacoului şi în poală (firimiturile ajung la rîndul lor în poala vecinilor de scaun). Muşcă-firimituri-şerveţel şi tot aşa pînă termină. La final, şerveţelul şterge o gură care încă mestecă, iar dama generoasă încheie toată acţiunea satisfăcută şi curată. 

În colecţie intră şi mîncătorii de pufuleţi. Ei sînt clefăitorii. Pufuleţii se mănîncă cu poftă, se aruncă mai mulţi în gură şi se mestecă pasta galbenă şi lipicioasă care se lipeşte de cerul gurii. În tot metroul miroase ameţitor a pufuleţi din pungile uşor uleioase şi din gurile mestecătoare. Dacă un clefăitor din ăştia stă lîngă tine, mai că-ţi vine să bagi şi tu mîna în punga omului. Pufuletele e o mîncare care merită să fie împărţită. E un liant social puternic. Gălbui şi dolofan, invită la convivialitate. La serviciu, o pungă deschisă de pufuleţi pe birou va face ca mulţi colegi să treacă pe lîngă tine şi să ia cîte unul. Chiar şi ăia care n-ar mînca singuri aşa ceva sînt atraşi ca de un magnet de grămada gălbioară. Pufuleţii sînt simpatici. 

Mîncatul în public e o treabă importantă. Pentru unii, a atinge o oarecare maturitate înseamnă şi a dobîndi lejeritatea şi nonşalanţa de a mînca nestingherit în văzul lumii. De a reuşi să mănînci absolut natural într-un restaurant în aşa fel încît să nu crezi că toată lumea se uită în gura şi în furculiţa ta. Prin metrou domneşte pateul, pe stradă covrigul sau o şaorma dificilă. Dar aţi reuşit să nu roşiţi în restaurant cînd vi s-a desfăcut pe bărbie un şomoiog lung de spaghetti cu sos roşu? Felicitări. Sînteţi un om de lume. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.