Trecutul şi prezentul manechinelor

Publicat în Dilema Veche nr. 586 din 7-13 mai 2015
Trecutul şi prezentul manechinelor jpeg

Uneori, fără evenimente, nici întîlniri, o lună de zile se întinde leneş, ca o apă de lac stătut unde totuşi, din cînd în cînd, înfloresc nuferi. Important e să-i aştepţi şi să-i culegi ca recompensă a plictisului. Alteori însă, o lună de zile, dimpotrivă, seduce, dispersează şi reclamă selecţia strictă a unui gînd, a unui eveniment. Această alternanţă a ritmului mi s-a revelat graţie colaborării mensuale la Dilema veche: astfel îmi iau constant temperatura vieţii şi scandez trecerea timpului. În luna trecută o primă idee fu de a scrie despre „Beckett şi eclipsa“ pe care am aşteptat-o în grădina Luxemburg, aşezîndu-mă pe fotoliul unde l-am văzut adesea, căci în seara dinainte asistasem la un spectacol unic cu piesele lui scurte, jucate într-un întuneric absolut. În noaptea totală a teatrului, cuvintele rezonau şi se detaşau imagini fantomale, experienţă radicală a teatrului redus la concentrarea muzicală a sunetelor şi la succesiunea umbrelor. A doua zi am aşteptat eclipsa cu gîndul la el… dar pe cerul în ceaţă n-am văzut nimic. Decepţie împărtăşită cu un grup de copii care m-au abordat: „Nu vine eclipsa,

?“ Am aşteptat-o împreună, dar n-a venit, n-am văzut-o… cum să nu te gîndeşti la Godot? „Natura“, în ziua aceea, „n-a imitat cultura“, cum îi plăcea lui Oscar Wilde să spună. Şi teatrul din ajun rămase echivalentul eclipsei absente din parcul unde o pîndeam. 

Am imaginat un comentariu despre Velázquez la Grand Palais, pe care fluvii de vizitatori îl invadează zilnic: cîtă alienare, cîtă manipulare în aceste factice mulţimi de „seniori“, de oameni vîrstnici, ce, totuşi, îmi zic, e mai bine să stea la coadă aici decît să moţăie în faţa televizoarelor! Presa a lăudat exaltat expoziţia, dar, în ciuda comentariilor unanime, nu pot depăşi reticenţa ce mi-o inspiră acest pictor fără transcendenţă, acest pictor solidar cu realul pe care-l restituie cu precizie şi meşteşug. Menine, regi, cerşetori şi pitici – iată umanitatea reunită în integritatea ei. Oricine poate deveni subiect pentru Velázquez, preocupat de perfecţiunea actului de a picta lumea fără a-şi înălţa ochii ca El Greco sau a se confrunta cu indecizia visului, a somnului, ca marele Calderon. Decepţie a artei care-şi e suficientă sieşi. Cea pe care o inspiră uneori Cézanne, dar niciodată Van Gogh. Eterna dispută… nu e oare cea dintre Tolstoi şi Dostoievski? Velázquez, îmi spun părăsind expoziţia, e Tolstoi, iar Goya – Dostoievski!

Aceste ezitări au devenit caduce cînd am avut

s cu o prietenă la expoziţia consacrată Manechinului în sălile Muzeului Bourdelle, ale cărui opere, ce par a răspunde criteriilor de propagandă oficială din vechile ţări comuniste, îmi amintesc oroarea lui Brâncuşi faţă de carne şi muşchi în sculptură. Le uit descoperind manechinul… fidel partener al pictorilor încă de la Renaştere. 

Manechinul se situează între artă şi viaţă, căci e sculptat, dar totodată poate fi animat, adaptat exigenţelor artistului care îl posedă. Poziţia adoptată nu e definitivă ca în sculptură, ci relativă, modulabilă, căci manechinul dispune în atelierele artiştilor de statutul unui model uman ce dispune de meritul imobilităţii. Meşteri renumiţi s-au consacrat tehnicilor de ameliorare a articulaţiilor sale pentru a le asigura o flexibilitate extremă, capabilă să restituie dinamica suplă a corpurilor. Construcţia scheletului rămîne sarcina primordială. Performanţele obţinute sînt nesemnate, reuşite ale unor artizani anonimi care se consacrau acestui pariu: manechinul ca expresie hibridă a omului. Dar în manechinele de excepţie expuse aici, dincolo de plasticitatea căutată, seduc şi chipurile de efeb sau de prinţ italian, privirea melancolică ce le e proprie. Nostalgie a manechinului ce nu reuşeşte să învie… un exilat printre cei vii!

Mai tîrziu, în secolul Luminilor, se vor declanşa primele agresiuni şi se vor intenta primele procese. Diderot se distinge prin aceste diatribe contra recursului la manechin ce afectează relaţia cu adevărul „fizic“ pentru care, insistent, filozoful pledează. „Manechinizarea“ sfîrşeşte în calificativ depreciativ invocat pentru a deplînge fixitatea anumitor personaje din pînzele lui Gainsborough sau ale altor pictori „academici“. Manechinul, din partener apreciat, decade şi sfîrşeşte în model vetust, devalorizat ca în

lui Manet, unde îl descoperim abandonat printre reziduuri şi pînze neterminate. Revanşă a vieţii contra manechinului deposedat! 

Surpriza intervine atunci cînd, din partener de lucru, el se constituie în motiv plastic. Pictorii îl adoptă sau pentru a-l erija în subtil competitor cu un model feminin viu – echivalenţa e atît de seducătoare încît opţiunea nu se impune flagrant –, sau pentru a revela spaima unui copil confruntat cu un manechin ce-l înfricoşează comic… Dar manechinul se va impune genial în seria pictată de Alan Beeton (1880-1942), care, graţie veştmintelor sau poziţiilor destinse, suscită o incertitudine poetică între ce este animat şi ce rămîne inanimat, o confuzie „sentimentală“. Apoi, manechinele intervin ca protagoniste „metafizice“ în tablourile lui De Chirico sau ca substitute erotice în viaţa şi operele lui Kokoschka sau Hans Bellmer, fără a mai cita celebrele fotografii cu manechine ale lui Man Ray. Un artist spaniol, José Maria Sert, pe care îl descopăr aici, a elaborat adevărate „instalaţii“ cu manechine. Ele sfîrşesc prin a deveni motiv plastic, marginal, e adevărat, dar recurent al artei moderne. Mă întreb: echivalentul lor modern nu sînt roboţii care apar deja la numeroşi artişti actuali?

Un regret final, însă enorm: absenţa nescuzabilă a celebrului

de Bruno Schulz şi mai ales a lui Kantor, cel care a introdus manechinele pe scena contemporană în celebra sa

pentru a regăsi astfel „timpul pierdut“ al copilăriei. O mică expoziţie la Biblioteca Poloneză îi sărbătoreşte centenarul şi permite întîlnirea cu manechinele strict dispuse în pupitrele de mult abandonate de elevii dispăruţi. Oamenii îmbătrînesc, manechinele rămîn veşnic tinere.  

Livada de vişini, teatrul nostru

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.
1 horoscop zodia taur jpg jpeg
Două zodii de care trebuie să fugi cât poți. Cine sunt vampirii energetici care își epuizează semenii
Există două zodii de care trebuie să te ferești neapărat pentru că sunt vampiri energetici. Ei sunt oameni care te „storc” de energie și alături de care chiar și cea mai mică discuție poate fi epuizantă.
Fane Croația la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 FOTO Profimedia (2) jpg
Spectacol al frumuseții în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial. Croatele au furat toate privirile FOTO
Croatele au făcut un adevărat spectacol în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial, la fiecare meci pe care naționala lor l-a disputat în faza grupelor, la turneul din acest an.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.