Naţionalul bucureştean şi teatrul-oraş

Publicat în Dilema Veche nr. 581 din 2-8 aprilie 2015
Naţionalul bucureştean şi teatrul oraş jpeg

„Le théâtre est une chose urbaine“, „teatrul e legat de oraş“ – această frază am citit-o la Bucureşti acum o jumătate de secol într-o carte a marelui istoric Jacques Le Goff. El observa că teatrul e indisociabil legat de comunitatea urbană şi că rămîne străin satului cu excepţia anumitor sărbători de excepţie, ca aceea descrisă de Virginia Woolf în ultimul său roman,

. Teatrul şi oraşul constituie un cuplu indefectibil şi de aceea, fără îndoială, transformările lor intervin simultan, căci dacă în jurul anilor ’60-’70 teatrul şi-a pierdut centralitatea de altădată, exersîndu-se în locuri marginale, ascunse, oraşul, la aceeaşi epocă, şi-a pierdut structura canonică pentru a deveni maleabil, fragmentar, disparat. Într-un sens, identitatea unuia şi a celuilalt au suferit, în spiritul timpului, modificări înrudite ce suprimă etanşeitatea formelor şi cultivă mixitatea lor: de atunci, separarea genurilor şi-a pierdut pertinenţa. Şi practica montajelor eteroclite s-a generalizat. Centrul urban se dizolvă, locul teatral se diversifică. Fiecare iniţiativă vrea să debordeze teritoriul iniţial balizat, aşa cum o anunţă revista

ce constată dorinţa teatrului de a se extinde „dincolo de frontierele sale“. Pe de altă parte, un număr recent al revistei

reia lucrările colocviului organizat la Nantes, confirmînd diagnosticul mutaţiilor operate simultan între teatru şi oraş. Un circuit sangvin comun le leagă. Formula lui Jacques Le Goff îşi regăseşte din nou confirmarea. Şi de aceea mi-o reamintesc azi. 

S-au construit de cincizeci de ani teatre în lume, teatre fără viaţă, teatre promoţionale, promoţie a unui oraş, a unui primar, a unei instituţii. În America, fiecare universitate ce se respectă dispune de un edificiu cu mai multe săli, dar ele sînt episodic, dacă nu integral, neutilizate, căci sînt lipsite şi de public, şi de creatori. În Franţa, un regizor abil a reuşit să convingă o comunitate de zece mii de persoane să-şi deschidă un teatru de două mii de locuri, la Milano celebrul Piccolo Teatro a fost atins de gigantism şi se spune chiar că Strehler ar fi murit ca să nu se confrunte cu imperativele noului local… frecvente au fost eşecurile

! Mai reuşite au fost reciclările locurilor abandonate şi integrate în circuitele teatrale, Cartuseria de la Vincennes, les Bouffes du Nord de la Paris, uzinele de la Bochum…

ce şi-au regăsit o motivaţie nouă, teatrală, ce se afiliază unui trecut a cărui urmă persistă. Să aşteptăm noul complex al lui Warlikowski la Varşovia! 

Unde teatrul se poate împlini a fost întrebarea celor care au refuzat vechile săli „roşu şi aur“, săli destinate tot atît spectacolului, cît şi înfrumuseţării unui oraş. În Italia şi în Franţa sau Germania – dar cum să nu recunoşti valoarea emblematică a acestor realizări semnate de Helmer şi Fellner, cei doi arhitecţi austrieci care au deţinut monopolul teatrelor, de la Cluj şi Iaşi la Odessa sau Sofia. Clădiri nobile, ornamentale, contestate în anii ’70, dar reevaluate recent: regizorii au revenit la ele ca fiul risipitor ce-şi reintegrează căminul după rătăcirile formatoare, însă obligatoriu temporare. Azi le privim cu respect şi ne bucurăm că, fără complexe şi rezerve, ele confirmă locul teatrului în inima oraşului. Şi putem afirma că ne îndreptăm spre teatrele „roşu şi aur“ ca spre echivalentele laice ale bisericilor, căci, împreună, ele formează cuplul simbolic al centrelor urbane. Acum publicul le regăseşte cu o egală fervoare. Bisericile sînt pline, iar teatrul iese din catacombe şi nu-şi mai refuză palatele de odinioară. Astfel, mitologia vechilor spaţii repertoriate reînvie fără a elimina tentaţia reînnoirii mereu riscante. 

Zilele trecute, privind Teatrul Naţional de la Bucureşti, cîteva reflecţii s-au formulat. El se impune ca reper esenţial pentru urbanistica oraşului, ca loc emblematic, plasat între Universitate şi Spitalul Colţea, în vecinătatea unui hotel reputat ca Intercontinental şi alături de o biserică discretă. Regăsim astfel toate ingredientele unei comunităţi reunite. Am privit de pe terasa teatrului acest ansamblu paradigmatic al Capitalei. Nimic nu lipsea. Sentiment de plenitudine al spectatorului obstinat ce continui să fiu. 

Ion Caramitru a angajat lungul drum al refacerii Naţionalului ca şi cum ar fi procedat la reparaţia unei operaţii estetice nereuşite ce deformase clădirea şi-i pervertise gîndirea. Dar totodată, el a injectat germenul nou al spaţiilor teatrale, transformabilitatea! Sălile s-au diversificat şi teatrul beneficiază acum de un enorm potenţial de modificare. Caramitru ne explică şi convinge de ineditul amplasării, mereu diferit, al spectatorilor, de metamorfozele constant posibile ale locului scenic şi astfel face implicit elogiul unei maleabilităţi altădată absente.  Auzindu-l prezentînd metamorfozele spaţiilor, sala de Pictură, sala Studio, intervine uneori nostalgia… imobilităţii. Aceea a unei relaţii prestabilite, relaţie-cadru a cărei seducţie provine din perenitate! Din fidelitate şi nu obligatoriu din diversitate. Teatrul e şi o artă ale cărei valori stabile de odinioară merită conservate: piesele repertoriului şi sălile strict structurate! 

Caramitru ne conduce, pe mine şi pe cîţiva prieteni din Balcani, de la o sală la alta, ne face să trecem de la un volum la unul opus, varietatea se impune şi multiplicitatea posibilităţilor de care edificiul dispune îşi revelă resursele. Iată un loc al posibilelor, iată un loc al libertăţii cu tot ceea ce implică însă ea ca dificultate şi responsabilitate. Un asemenea teatru seduce, dar, pentru a se împlini, îi vor fi necesari amanţi de excepţie, artişti exemplari. Sper că vor fi prezenţi şi că spectacolele propuse vor confirma aşteptările suscitate. Reuşita unui teatru nu poate fi doar arhitecturală, îi sînt necesari creatorii! 

Trecînd de la un etaj la altul descoperim foaiere unde mari pictori ca Alin Gheorghiu expun, săli de expoziţie unde Doina Levintza invită la o vizită a parcursului său scenografic, locuri de repaus unde se poate cînta la pian sau recita, terase unde se poate bea un pahar… Teatrul astfel conceput propune şi reuneşte spaţii secunde, de conversaţie şi destindere, care intră în dialog cu cele de creaţie. Naţionalul mi-a apărut brusc ca un fagure ce produce o socialitate internă, dublu concentrat al celeilalte, urbane. El devine un

, refractar logicii pragmatice, strict economice, el e propice artei şi totodată plăcerilor sociabile. El mi-a apărut ca o insulă poetică în mijlocul Capitalei şi ca un refuz al logicii sale pragmatice. El se constituie în citadelă de refugiu, căci cînd resimţim nevoia de a ne odihni şi regăsi, aici ne putem retrage. În

din mijlocul oraşului. 

Am observat fugitiv o imagine a fostei mari săli şi mi-a rănit privirea cadrul rigid, agresiv, al lojei oficiale. O ramă aurită pentru demnitari nedemni! Acolo Andrei Şerban a plasat asasinatul lui Egist în

acolo am stat ultima oară înainte de a pătrunde acum în noua sală a cărei circularitate muzicală m-a fascinat. Un loc poetic. Cîtă frumuseţe! Vor reuşi performanţele scenei să fie la nivelul ei? E ceea ce le doresc. 

În faţa Teatrului Naţional îmi atrage privirea o căruţă cu paiaţe ce se agită în numele bucuriei pe care ele o produc şi încarnează. Accent ludic ce intră în dialog cu

far al Bucureştiului nocturn. Caramitru l-a dorit, l-a realizat şi, auzindu-l recitînd versuri shakespeariene pe acoperişul panoramic al Naţionalului, am înţeles că el e totodată actor şi ctitor. El face parte, cum spune Ibsen, din „familia constructorilor“. Teatrul românesc îi va datora această împlinire. 

George Banu este critic de teatru. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.