„Ia şi dă mai departe“: cînd profesorul îşi plagiază studenţii

Publicat în Dilema Veche nr. 583 din 16-22 aprilie 2015
Teodor Vârnav, „cel întîiu giogol din tîrgul Otacilor“ jpeg

Citind despre vîlva creată de cartea, presupus plagiată, a domnului George Copos, mi-am adus aminte de un alt scandal care punea exact aceeaşi problemă. În 2001, Ioana Pârvulescu semnala, în termenii cei mai amabili cu putinţă, cum un celebru istoric al Facultăţii de Istorie prelua, fără trimitere, pasaje întregi dintr-un articol al domniei sale (

). Or, ceea ce mi se pare mie comun în ambele speţe este legat de responsabilitatea academică, ştiinţifică şi cum mai vreţi dumneavoastră, a profesorilor universitari, coordonatori de lucrări ştiinţifice pentru licenţă, master sau doctorat. Ce se întîmplă cu aceste sute, mii, zeci de mii de lucrări de licenţă sau master, elaborate de studenţi pentru a promova? Care este statutul lor? Cum pot fi verificate? Cum pot fi folosite de coordonatori? Unde sînt păstrate? Dacă, teoretic, lucrarea de doctorat este ridicată pe site, printr-un rezumat al ei, celelalte două „opere ştiinţifice“ sînt ascunse prin cine ştie ce arhivă a instituţiilor la cheremul şi folosul profesorilor. Sau aşa îmi pare mie după cele ce văd, aud. 

A folosi, în principal, lucrările de master ale studenţilor nu este o practică românească. Sau a recomanda studenţilor să aleagă o temă sau alta în funcţie de preocupările coordonatorului este, din nou, o practică curentă, atunci cînd se doreşte deschiderea unui teren de cercetare. Este, de altfel, dezirabil ca un profesor universitar, coordonator de lucrări academice, să-şi formeze o echipă, compusă din tinerii săi masteranzi, mai apoi doctoranzi, cu care să defrişeze o temă de cercetare. Asta se numeşte comunitate academică, necesară în orice domeniu de cercetare. Şi se mai numeşte „şcoală“. În momentul acesta, nu prea cred că avem astfel de comunităţi academice sudate, în care profesorul universitar să fie creator de „şcoală“, respectat, adorat, urmat de un grup de tineri şi împreună să impună un curent, o direcţie, ceva. În România există, în mare parte, profesori „mari“, orgolioşi, aroganţi, şi tineri mult prea nesiguri pe talentul sau capacităţile lor ştiinţifice. Mulţi dintre ei ştiu că lucrările lor sînt folosite de „maestru“, fără să fie citaţi, fără să fie consultaţi, fără să li se ceară acordul. Cum să reclame sau să protesteze, cînd se află la începutul carierei lor, cu speranţe că poate, dacă închid ochii, „maestrul“ îşi va aduce aminte de ei, la proxima promovare? De altminteri, raporturile sînt atît de inegale şi mîloase, că ar avea parte doar de necazuri şi ridicol. În plus, numai în România este ruşinos şi se socoteşte înjositor ca un profesor să citeze şi să folosească, după toate regulile academice, munca studenţilor pe care îi păstoreşte. Pentru Pierre Chaunu, de exemplu, era, dimpotrivă, o onoare şi un ţel să-şi promoveze studenţii, viitorii cercetători şi autori care-l vor pomeni prin operele lor. Citiţi

Fayard, Paris, 1991, şi veţi regăsi acolo o cercetare de cea mai bună calitate, avînd la bază munca unei tinere echipe de masteranzi, ceea ce nu ştirbeşte cu nimic prestigiul şi calitatea marelui profesor Chaunu. Un exemplu dintre multe altele care ne demonstrează cum se construieşte şi se propagă o şcoală, în adevăratul sens al cuvîntului. 

Cînd scandalul Pârvulescu era în toi, am fost intrigată să văd că „marele profesor“ n-a avut nici o reacţie. Mi s-a explicat apoi, pe surse (că nu are nimeni curajul să-şi asume acuzaţia şi să o verifice prin compararea cu memoriile de master ale studenţilor din arhiva facultăţii), că autorul acuzat nu avea de ce să reacţioneze şi cum să reacţioneze, din moment ce nici măcar nu ştia cine era Ioana Pârvulescu. Doar folosise lucrările masteranzilor care, neştiind că vor ajunge „celebri“, plagiaseră, citînd aiurea. „Marele maestru“ căzuse în propria capcană. Cam acelaşi lucru şi în acest caz cu Copos şi un alt „mare profesor“ de la Facultatea de Istorie. Mă gîndesc că o fi avut domnul Copos un vis urît cu alianţele astea matrimoniale, deşi competenţele dumisale sînt altele, şi domnul Stelian Brezeanu s-a gîndit să-i uşureze chinurile meditativ medievistice cu o temă barosană. Unde se află responsabilitatea unor astfel de gesturi? Cine este responsabil de încă un mare rizil academic? Doar Copos? 

Lipseşte ceva din tot acest mîl academic: demnitatea. Plagiatorii şi plagiatul n-ar exista dacă fiecare dintre noi am înţelege, am iubi şi am respecta valorile profesiei pe care o practicăm.  

Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860),

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.