Poveşti cu elevi şi scriitori contemporani

Publicat în Dilema Veche nr. 583 din 16-22 aprilie 2015
Poveşti cu elevi şi scriitori contemporani jpeg

Anul trecut, un subiect de la examenul de capacitate i-a încuiat pe copiii de clasa a VIII-a: „Redactează o scurtă naraţiune în care să prezinţi o întîmplare petrecută în timpul participării la o întîlnire organizată de şcoală cu un scriitor contemporan“. Încerc să-mi imaginez ce o fi fost în mintea copiilor. Oare cum arată un scriitor contemporan? Sau cum ar trebui să arate un scriitor, în general? Cărei „specii“ îi aparţine? De ce şcoala noastră nu a organizat nici o întîlnire cu vreunul? Şi, în fond, ce înseamnă contemporan? 

Vina de a nu fi întîlnit niciodată un scriitor în carne şi oase nu aparţine, desigur, copiilor, de aceea subiectul cu pricina mi se pare mai mult un exerciţiu de imaginaţie. În urmă cu cîteva luni, am pornit într-un periplu prin şcolile din ţară, împreună cu alţi autori care scriu (şi) pentru copii: Florin Bican, Laura Grünberg, Horia Corcheş, Matei Sâmihăian (care a jucat şi rolul de host al întîlnirilor). Deşi astfel de acţiuni ar trebui să aparţină Ministerului Educaţiei, cel care inventează subiectele de examen, „Caravana poveştilor“ e o iniţiativă privată, a Editurii Arthur. Unul dintre scopurile „caravanei“ este tocmai acesta – o serie de întîlniri cu o atmosferă de şuetă la care să participe scriitori contemporani şi elevi de diferite vîrste (de la şcoala primară pînă la liceu). Întîlnirile au avut loc la şcoală, în sala de clasă, înlocuind o oră obişnuită de curs, aşadar nimic scorţos, festivist sau protocolar. Curiozitatea a fost reală de ambele părţi. Recunosc, şi eu mă întreb cîteodată cărei „specii“ îi aparţine elevul contemporan şi mă bucur să-l (re)descopăr nu foarte diferit faţă de copilul care am fost. 

Aşa cum mă aşteptam cumva, am aflat, mai ales de la cei mici, că scriitorii sînt, în general, nişte oameni morţi. Unii dintre ei au devenit statui. Din alţii n-au mai rămas decît nişte poze prin manualele de limba română. Şi „operele literare“, desigur. Care sînt nemuritoare. Întrebaţi cu ce scriitori le-ar plăcea să se întîlnească, cîţiva dintre copii au răspuns Jeff Kinney, autorul seriei

Alţii l-au pomenit pe Roald Dahl. Unii au spus pe şleau că s-ar întîlni cu ursuleţul Winnie Pooh. Mai mulţi erau foarte convinşi că ar vrea să se întîlnească cu Ion Creangă. Un răspuns diplomatic, în fond toată lumea îl cunoaşte pe Ion Creangă. „Ce l-ai întreba pe Ion Creangă, dacă ar fi acum în faţa ta?“ La capitolul „întrebări“, un mic blocaj, ca şi cum i-am fi prins cu lecţia neînvăţată, mai ales că şi „doamnele“ erau de faţă. „Dacă… sînt adevărate amintirile?“ Sau: „Cum a reuşit să scrie atît de amuzant?“ 

Copiii de 7-8 ani au reţinut în primul rînd că autorii contemporani sînt cei care trăiesc şi respiră, cu care, la o adică, poţi să bei un ceai sau te poţi împrieteni pe Facebook (iar numărul prietenilor mei virtuali a crescut considerabil; o fetiţă mă întreabă, de pildă, aproape zilnic, cu insistenţă: „CF? Ce aţi mai scris?“). Elevii din clasa a III-a de la o şcoală din Ploieşti au fost foarte uimiţi de modul cum arată scriitorii ăştia contemporani. Nu se aşteptau, de exemplu, să fie îmbrăcaţi în blugi. Atunci cum? „Costum şi cravată“, a spus un băieţel. Dar dacă e vorba de o scriitoare? Fetele s-au gîndit îndelung şi au ajuns la o concluzie: „Rochie de seară!“ Probabil că au fost dezamăgite de puloverul meu albastru, aşa că le-am promis în glumă că data viitoare îmi voi pregăti paietele. 

Ce (nu mai) citesc copiii? 

Toate aceste întîlniri, fie că au fost la Ploieşti, la Bistriţa sau la Braşov, în şcoli „cu tradiţie“, mai de fiţe, sau şcoli obişnuite „de cartier“, colegii naţionale sau colegii tehnice, mi-au confirmat că mitul conform căruia „copiii nu mai citesc“ este unul fals. Sau poate pretenţiile părinţilor şi profesorilor care cîrcotesc pe această temă nu coincid cu lecturile amestecate ale copiilor. E adevărat, nu se mai citesc

, ca pe vremea noastră, nu mai suspină nimeni după „elevul Dima dintr-a şaptea“, ar fi nefiresc să se întîmple aşa. Chiar şi autorii mari sînt de multe ori ignoraţi. Puţini îşi mai deschid apetitul pentru lectură cu un Mark Twain, chiar cu un Jules Verne sau cu

Dorinţa secretă a adulţilor ca aceşti copii să citească exact aceleaşi cărţi pe care le-au citit şi ei „la vremea lor“, cărţile „care contează“, mi se pare egoistă şi meschină. Pentru a se ajunge la cărţi esenţiale, trebuie să se înceapă de undeva. Iar mulţi încep cu

, o lectură facilă şi amuzantă şi, din fericire, nu se opresc aici. Am întîlnit copii care citesc de două ori mai mult faţă de cît citeam eu cînd eram de vîrsta lor (şi credeţi-mă, chiar citeam!), copii care ştiu cărţi de pe rost şi sînt fani înfocaţi ai unei poveşti sau ai unui personaj. Citesc cărţi contemporane valoroase şi (sau) potrivite pentru vîrsta lor, cum ar fi

şi

(Roald Dahl e în topurile preferinţelor lor, şi pe bună dreptate), Minunea de R.J. Palacio, o carte minunată despre discriminare şi ce înseamnă să fii diferit, seria Percy Jackson – o variantă modernă a

pe care le devoram noi cînd eram mici, „Cum să faci să nu citeşti“, fiindcă titlul e cool, deşi cartea e, de fapt, o pledoarie pentru lectură,

şi

(Neil Gaiman), Dominic a lui William Steig, din nou Dahl, cu

(o carte reclamată de un părinte din Iaşi la Protecţia Consumatorului, pentru că ar conţine „greşeli de gramatică“; tăticul nu s-a prins că „aşa e stilul cărţii“ şi aşa vorbeşte uriaşul care n-a prea fost dus pe la şcoală, asta ca să vă daţi seama cît de mare este uneori decalajul între „aşteptările“ părinţilor şi lecturile copiilor lor), delicioasele cărţi ale lui Michael Ende, Philip Pullman şi Cornelia Funke, Pippi Şoseţica, dar şi J.R.R. Tolkien. 

La gimnaziu, mai ales la clasele mari, preferinţele se mai schimbă. E adevărat că fetele încep să se reorienteze spre romanele „de dragoste“ de duzină sau că băieţii sînt oarecum mai fascinaţi de computer decît de cărţi, însă acele lecturi din clasele mici au rămas totuşi ca un fundament. Aceşti copii, chiar dacă se vor opri din citit, vor fi oricînd în stare, la vîrsta adultă, să formuleze o scrisoare decentă (chiar dacă este doar un e-mail), să se exprime corect în spaţiul public, să scrie o banală cerere adresată unui director de instituţie. Ceea ce nu putem spune despre mulţi dintre cei educaţi în anii ’80, care nu au depăşit nivelul „Ana are mere“, dar au devenit ingineri, profesori, „intelectuali“. Toate aceste lecturi trăsnite şi nonconformiste din copilăria de acum vor rămîne întipărite undeva în memorie, ca lecţii „de viaţă“, dar şi ca mod de folosire a cuvintelor. Însă putem spera şi la mai mult, căci la liceu, Mircea Eliade e la modă, mulţi, măcar din curiozitatea faţă de o scenă celebră, au răsfoit

, cei care au fost amatori de

în copilărie citesc Philip K. Dick, cei care au mîzgălit versuri pe la 12-13 ani l-au citit integral pe Nichita, am întîlnit fani ai

a lui Mircea Cărtărescu, o fetiţă mi-a povestit ce a înţeles ea din Faust-ul lui Goethe. 

Coifuri de cititori 

Revenind la întîlnirile noastre, copiii mi s-au părut oarecum diferiţi în funcţie de apartenenţa lor geografică: cei din Bistriţa au o sensibilitate aparte, cei de la Ploieşti sînt isteţi şi dezinvolţi, cei din Braşov – atenţi, politicoşi, dar mai „conservatori“, acolo pare să existe o şcoală „clasică“, mai de modă veche. Dar sînt diferiţi şi în funcţie de învăţători şi de profesorii de română care îi modelează „după chipul şi asemănarea lor“. Mulţi dintre profi mi s-au părut altfel decît cei „de pe vremea mea“. O schimbare în bine. Cu o viziune modernă asupra orelor de curs, dar şi a relaţiei cu copiii, cu o minte deschisă. Aşadar, altele sînt supapele şi rotiţele „sistemului“ care s-au înţepenit şi nu funcţionează. N-am întîlnit decît vreo doi directori de tipul „spaima şcolii“ care ne-au ţinut mici

-uri sforăitoare despre „realizările“ instituţiei lor şi ne-au numit „distinşi oaspeţi“ fără să ştie măcar cum ne cheamă. Aceşti oameni, atît de bine şi definitiv ancoraţi în trecut, ar trebui să dispară din sistem. Am întîlnit şi directori care s-au plîns – ei ar vrea să facă, să dreagă, să schimbe, dar sînt în permanenţă blocaţi de către cei de la minister, de mentalitatea „merge şi aşa“. Distanţa dintre şcoala obişnuită şi forul administrativ mi s-a părut uriaşă, tot acel gol se umple cu hîrtii şi alte formule birocratice, cu evaluări şi statistici, dincolo de ele pare să nu existe nici o o comunicare reală. 

De fiecare dată cînd am intrat într-o şcoală, am avut plăcuta senzaţie că am păşit în casa cuiva. Indiferent de şcoală, de cît de austeră părea la prima vedere, se crea o intimitate reconfortantă, la care contribuiau profesorii, dar mai ales copiii. Era căsuţa lor. Ceea ce mi s-a părut din nou „de bine“, faptul că şcoala e mai mult decît o instituţie oarecare. Am străbătut coridoare şi am admirat desenele naive de pe pereţi, a trebuit să admirăm şi diplomele şi trofeele. Ne-am întîlnit cu copii în biblioteci înghesuite, cu cărţi triste din anii ’80, din „lipsă de fonduri“ (şi ne mai miră faptul că nu împrumută copiii cărţi de la biblioteca şcolii) sau în săli de sport, ca să încapă mai mulţi. Am fost invitaţi la o cafea în cancelarie – locul de care mă temeam cel mai mult în urmă cu douăzeci de ani şi am descoperit că şi acum mă simt oarecum la fel de intimidată. Am fost întîmpinaţi de manageri cu un aer corporate în şcolile private, care ne-au întins mîna cu un aer distins, şi de învăţătoare costumate în zîne. Sau, în şcoli de stat, de directoare adjuncte în vîrstă, cu un aer absent, care ne-au mărturisit că de-abia aşteaptă să iasă la pensie ca să-şi petreacă mai mult timp cu nepoţii.  Ne-am aşezat pe scaune pitice, la catedră, în bănci, o dată chiar şi pe nişte saltele de gimnastică pentru a fi la acelaşi nivel de înălţime cu copiii care stăteau pe jos. Şi am întîlnit multe profesoare de română din generaţia mea, adică de 30-40 de ani, cu care am simţit nevoia să mă tutuiesc pentru că aveam multe lucruri în comun. Relaţia lor cu copiii era una deschisă, la limita „trasului de şireturi“, făceau schimb de idei pe e-mail şi pe Facebook şi totuşi exista undeva o autoritate a profesorului, însă firească, reformulată faţă de cea pe care mi-o aminteam din şcoala anilor ’80. Atît timp cît această prietenie onestă dintre elev şi profesor a început să apară şi să se dezvolte şi la noi (eram obişnuiţi să o vedem doar prin filmele americane), iar ora de curs să se transforme într-un dialog creativ, sînt puţine şanse ca „sistemul“ să se ducă de rîpă. 

Voi da un singur exemplu: la o şcoală, de data aceasta din Bucureşti, am povestit cu copiii despre copilăria mea din comunism şi despre

Trecutul recent îi fascinează pe copii într-o atît de mare măsură (probabil că aud poveşti greu de imaginat de la părinţii şi bunicii lor), încît atunci cînd i-am întrebat, într-o altă şcoală, unde şi-ar dori să călătorească cu o maşină a timpului, cei mai mulţi au răspuns fără vreo ezitare: „În anii ’80“. Aşadar, încercam să-i lămuresc pe copii ce era cu comunismul ăsta, de ce „nu era bun“ şi cam ce se întîmpla în viaţa noastră de zi cu zi, cînd care nu aveam computer şi nici smartphone, nici măcar nu puteam să ne uităm la televizor. Pentru ei o adevărată utopie. Profesoara de română era o tînără cu stil, din generaţia mea, care urma să plece în scurtă vreme la nişte studii la Paris. Genul de profesor cald şi apropiat, pe care n-ai cum să nu-l îndrăgeşti din prima. În ultima bancă, asista la discuţia noastră şi o doamnă mai în vîrstă, „de latină“, care a simţit nevoia, la un moment dat, să intervină: „Dar să ştiţi, copii, că nu tot ce se întîmpla în comunism avea o conotaţie negativă. De pildă, spre deosebire de acum, exista mult mai multă disciplină!“ Copiii se uitau neîncrezători cînd la mine, cînd la doamna aceea trecută prin viaţă, care părea „să le ştie mai bine“. N-am contrazis-o făţiş. Cînd vorbim despre un trecut „trăit“, fiecare are dreptul să-şi exprime propria sa variantă. Profesoara de română a trecut şi ea uşor peste intervenţia uşor nostalgică a colegei sale mai în vîrstă. Însă am avut clar senzaţia că am în faţa mea două tipuri de mentalităţi şi că asist la un schimb de ştafetă între două generaţii de profesori. Cei pentru care şcoala însemna în primul rînd „disciplină“ şi cei pentru care înseamnă „cunoaştere“. Iar între ei nu prea există puncte de tangenţă. 

Aşadar, din fiecare întîlnire cu „elevii contemporani“ am avut cîte ceva de învăţat. Au fost întîlniri „clasice“ în care ni s-au pus o mulţime de întrebări, mai ceva ca într-un studio de televiziune, iar interesul copiilor nu era unul de faţadă, ca să-i laude „doamna“. Dar au fost şi întîlniri cu copii apatici sau absenţi şi mi-am pus întrebarea ce au, de fapt, unii, şi ce le lipseşte celorlalţi. Au fost întîlniri cu copii care s-au pregătit înainte, s-au documentat despre noi pe Internet, chiar dacă nu ne citiseră cărţile, ne-au făcut chiar şi postere, ne-am simţit „vedete“. Şi întîlniri nonconformiste. De pildă, la o şcoală din Ploieşti, am primit fiecare cîte un „coif de cititor“. Coifurile erau confecţionate şi desenate de copii, le-am avut cu toţii pe cap pe tot parcursul întîlnirii, ca să fim mai inspiraţi şi mai spirituali. Păream desprinşi dintr-o carte pentru copii scrisă de un autor contemporan. 

implant dentar 11 jpg
De ce să apelezi la implant dentar Megagen?
Dinții reprezintă o parte foarte importantă a corpului uman. Cu ajutorul acestora se produce masticația.
damian jpg
„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje.
eveniment2 jpg
Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X
Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost invitatul special al evenimentului.
igiena jpg
Lucruri pe care nu le știai despre istoria igienei și a îngrijirii personale
În multe culturi tradiționale ale lumii, femeile necăsătorite trebuiau să acorde mai multă atenție aspectului și igienei corporale, decât altele.
featured image (4) jpg
Cine a fost Loki în mitologia nordică?
Loki este unul dintre cei mai cunoscuți zei din mitologia nordică. Este considerat un zeu al focului și al magiei și poate lua diverse forme, atât umane cât și animale.
Halate si prosoape de baie jpg
Cadouri pentru evenimente: prosoape de baie și seturi de halate matrimoniale
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai multe evenimente sunt organizate de către persoanele apropiate.
Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.

Adevarul.ro

image
Au apărut subiectele la Română. Ce le-a picat elevilor la Evaluarea Națională la Limba Română 2024 DOCUMENT
Au apărut subiectele la Limba română de la Evaluarea Națională. Subiectele, care pot fi găsite mai jos, au inclus cerințe pe baza textelor din romanul „Cireșarii” de Constantin Chiriță și „Portret” de Cella Delavrancea.
image
Secretele primului submarin militar al României. „Delfinul“ a făcut ravagii printre navele sovietice din Marea Neagră
Primul submarin militar al României a fost construit în anii interbelici și a costat o sumă impresionantă, însă a fost folosit cu succes în Al Doilea Război Mondial. Una dintre operațiunile militare în care a fost implicat a intrat în istorie.
image
Anunțul CFR primit cu hohote de râs de români. „Dacă trenurile reduc viteza cu 50 km/h vom merge cu 20, dar în sens opus”
Oficial, cei de la CFR spun că trenurile circulă cu până la 50 km / h mai încet din cauza caniculei. Anunțul CFR a fost primit cu hohote de râs de români, care știu că trenurile circulă oricum foarte încet.

HIstoria.ro

image
DACICC-1 - Primul calculator electronic de fabricație românească
Pe strada Republicii din Cluj-Napoca se află vila care a aparținut celebrului arhitect al Clujului, Lajos Pákey.
image
Bătălia plajelor. Debarcarea din Normandia
Pregătirea de foc a început la ora 5:50, iar 40 de minute mai târziu, primele unități terestre americane au început debarcarea pe plajele Utah și Omaha.
image
Intrarea Armatei Roşii în Bucureşti bulversează redacția unei reviste de mondenități
Aşa cum sună titlul, Femeia şi căminul e o publicație de mondenități, un magazin pentru femeile serioase, cu bărbat de hrănit şi copii de spălat la fund; cele fără, avînd la dispoziție titluri mai puțin cuminţi.