Umbra lui Pasternak – simt cititorii vestici o aversiune faţă de literatura contemporană rusă?

Owen MATTHEWS
Publicat în Dilema Veche nr. 583 din 16-22 aprilie 2015
Umbra lui Pasternak – simt cititorii vestici o aversiune faţă de literatura contemporană rusă? jpeg

În timp ce vorbea la un eveniment, în ianuarie, pentru lansarea „Anului Literaturii“, o serie de evenimente publice şi proiecte care glorifică virtuţile literaturii ruseşti, preşedintele Vladimir Putin şi-a anunţat misiunea de a ridica „prestigiul şi influenţa în lume“ a scriitorilor ţării sale. Generaţii de cititori americani înţărcate cu Lev Tolstoi şi Boris Pasternak ar putea da şanse reale unei astfel de renaşteri: vor să se întoarcă la acel tărîm magic unde au descoperit prima dată cărţile – unul al pasiunii şi al tragediei, în care forţe enorme răscolesc personajele precum cuburile de gheaţă în cocktailul de 11 intervale orare care este Rusia. Deşi nostalgici după Nataşa Rostova şi Iuri Jivago, aceşti cititori s-ar putea să aibă dificultăţi în a numi un singur scriitor rus contemporan. 

Ultimul roman rusesc devenit o adevărată senzaţie americană a fost

, publicat în anul dinaintea celui în care Pasternak a cîştigat Premiul Nobel pentru literatură, în 1958. Cea mai recentă carte de nonficţiune cu o notorietate comparabilă a fost

al lui Aleksandr Soljeniţîn, publicată în Vest în 1973. De atunci, nici un scriitor rus nu s-a mai bucurat de o reală explozie de celebritate americană. 

Eforturi nobile pentru a traduce şi promova literatura contemporană rusă persistă, dar, astăzi, în SUA, doar aproximativ 4,6 procente din cărţile traduse în engleză sînt scrise în rusă, ceea ce plasează această limbă departe în urma francezei, spaniolei şi germanei. „Se scriu cărţi foarte bune în Rusia, astăzi“, a spus într-un interviu la radio Dmitri Bîkov, un critic de top al Rusiei şi biograf al lui Pasternak. „Dar prea puţine ajung să fie traduse.“ 

Biografă a lui Putin şi jurnalistă, Masha Gessen nu este de acord, susţinînd că interesul internaţional redus este cauzat de faptul că scriitorii ruşi nu produc cărţi de talie mondială. Literatura rusească „nu este atît de populară pentru că oferă puţin de citit“, spune Gessen. În Rusia, „decăderea culturală generală a afectat literatura într-o mai mare măsură decît alte producţii culturale“. Proiectul de traducere

al Universităţii Rochester oferă o explicaţie mai blajină: „insuficiente reţele de distribuţie“ în SUA. Dar Nataşa Perova, a cărei faimoasă editură moscovită, Glas, a anunţat că îşi va suspenda activitatea la sfîrşitul lui 2014, susţine că piaţa americană are o mare parte din vină. Zilele acestea, oamenii care cumpără de la distribuitorii americani ai Perovei „par să aibă o alergie la tot ceea ce este rusesc“, spune ea. La începutul anilor 1990, „tot ceea ce era rusesc era binevenit, pentru că lumea a avut speranţe mari de la Rusia. Am crezut că Rusia se va reintegra în contextul european. Dar, gradual, a revenit la fostele practici, iar oamenii s-au îndepărtat de noi.“ 

Un argument facil ar putea fi acela că personajele din romanele ruseşti sînt de neînţeles pentru o nouă generaţie de cititori vestici – precum pacienţii care fac chimioterapie din

al lui Soljeniţîn din 1967, schimbaţi pentru totdeauna de otrava pe care o ingerează –, vieţile ruşilor au devenit prea întunecate pentru a mai atrage empatie imediat. Problemele ţării lumii întîi pe care le au protagoniştii suburbani ai unor scriitori precum Jonathan Franzen, în continuarea argumentului, nu se compară cu disperarea cu care se confruntă contemporanii lor ruşi. Cu siguranţă, faptul că o carte tratează o lume violentă, feudală şi nefamiliară nu este, în mod necesar, un impediment în vînzarea ei în SUA – să ne uităm la ciclul

al lui Hilary Mantel. În acel caz, totuşi, ghidul cititorului este Cromwell, construit de Mantel ca un terţ – un om de o sensibilitate aproape modernă, care este proiectat într-o lume medievală tîrzie. 

Acea nevoie a unei perspective detaşate este, poate, motivul pentru care mulţi dintre autorii ruşi mai bine cunoscuţi cititorilor occidentali sînt, ei înşişi, occidentalizaţi. Boris Fishman şi Gary Shteyngart, de exemplu, sînt acum newyorkezi. Autorul rus Mihail Şişkin este lăudat cu generozitate în Vest şi tradus peste tot, dar locuieşte, cel puţin în parte, în Zürich. Geniul romanului său din 2005,

, stă în alăturarea dintre o Rusie a subzistenţei şi o Elveţie burgheză, lipsită de apărare, autosatisfăcută. Iar ultimul său roman măiestrit,

reflectă nu complexul prezent al Rusiei, ci trecutul: în timpul Răscoalei Boxerilor, din anii 1900, în China, scrisorile de dragoste ale unui soldat transced timpul şi spaţiul. 

Avînd o nouă teorie legată de motivul pentru care atît de puţine cărţi ruseşti îşi găsesc cititori vestici, Will Evans, translator şi fondator al editurii Deep Vellum din Dallas, spune că americanii „citesc Rusia“ într-un mod aparte. Cu mintea la Războiul Rece şi la consecinţele sale volatile, cititorii americani tind să „politizeze şliteratura ruseascăţ, să o citească pentru idei mari şi pentru a arunca o privire asupra planului politic“. Într-adevăr, la fel ca la mijlocul secolului XX, atunci cînd politica superputerilor a fost proiectată asupra lui Pasternak, unii dintre noii autori ruşi mai bine cunoscuţi în Vest aduc cu ei încărcături politice. Zakhar Prilepin, de exemplu, ale cărui romane

şi

au fost recent publicate în limba engleză, a participat ca ofiţer de poliţie paramilitară la operaţiuni în Cecenia, iar apoi a devenit un activist radical al opoziţiei. Apoi, după anexarea Crimeii de către Rusia, anul trecut, el şi-a surprins admiratorii prin faptul că i-a lăudat pe voluntarii din Novorossiya (estul Ucrainei). Portretul hiperrealist pe care îl face, în

, cinicei generaţii postsovietice aflate „în căutarea taţilor“ este crud şi vitalist, şi a atras comparaţii cu Tolstoi. 

În mod grăitor, unii cititori vestici sînt atraşi de viziuni ireale asupra Rusiei: multe cărţi care ajung să fie traduse în engleză azi aduc distopii oribile. Într-una dintre poveştile din volumul de debut al tinerei moscovite Anna Starobinets,

Moscova a fost distrusă de un război între oameni şi androizi. Iar lucrarea veteranului autor satiric Viktor Pelevin,

, creează o lume de coşmar, unde personajele care se întîlnesc pe o cameră de

ajung să fie prinse într-un labirint virtual. 

Oricît ar fi de valoroase, lucrările ruseşti moderne s-ar putea să nu satisfacă niciodată nostalgia pe care o păstrează americanii pentru grandoarea agreabilă a romanelor scriitorilor din alte vremuri. Aceasta s-ar putea datora schimbării produse în cultura literară a Rusiei. Rusia încă produce mai multe cărţi decît majoritatea altor ţări: aproximativ 120.000 de noi titluri au fost publicate în rusă în 2013, conform datelor guvernamentale. Dar astăzi scriitorii Rusiei sînt producători de conţinut care se luptă pentru atenţie într-o piaţă energică a entertainment-ului şi a informaţiei. În trecut, ruşii apelau la literatura lor pentru o filozofie de viaţă. Severul Dumnezeu al ortodoxiei ruseşti a creat repere incontestabile pentru ceea ce înseamnă bine şi rău, iar autorii au fost legiuitorii spirituali ai ţării. În lucrările lui Lev Tolstoi şi Fiodor Dostoievski, Aleksandr Puşkin şi Anton Cehov, ruşii şi-au găsit fundamentul, luptîndu-se cu forţele istoriei care ameninţau să îi dezbine. Scriitorilor, pe scurt, li s-a cerut să trăiască mai profund decît muritorilor de rînd. 

Astăzi, lăsînd la o parte promisiunea renaşterii pe care a făcut-o Putin, scriitorii ruşi nu mai sînt zeificaţi acasă, darămite peste graniţe. Totuşi, cel puţin libertatea de a publica se ţine bine; în comparaţie cu secolele anterioare, ultimii 23 de ani au fost, în mare, liberi de cenzură. Chiar dacă Rusia intră, acum, într-un alt ciclu de opresiune, scriitorii vor fi acolo pentru a documenta fiecare strîngere a şurubului – iar cel mai bun dintre ei va produce opera clasice. 

Newsweek

traducere şi adaptare  de Raluca MAXIM  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.