Viaţa ca plictis
De joi, încă, se bucură de ziua de vineri. De regulă, lumea o ia mai uşurel vinerea. Cu ceva excepţii, se mai relaxează şi clienţii, şi şefimea, încep cu toţii să viseze la week-end şi la cum or să spargă cîrciumile încă din seara asta.
E foarte posibil însă ca ei să nu iasă vineri seară. Se simt amîndoi obosiţi după săptămîna care abia a trecut şi le-a pierit cheful de a bate oraşul noaptea. La douăzeci de ani parcă era altceva. Acum, te apucă lenea şi lehamitea şi o sfîrşeală, aşa, de nu-ţi vine să ieşi din casă şi nici să vezi sau să auzi pe nimenea. E posibil, aşadar, să cumpere ceva bun de mîncare – nişte pizza, nişte altceva gras, prăjit, soios şi extraordinar de bun, başca alune, chips-uri şi alte sărături aidoma – şi să se aşeze în faţa televizorului pentru ore după ore de văzut seriale.
Maratonul ăsta o să dureze pînă foarte tîrziu, iar sîmbătă se vor trezi cu capetele umflate de la atîta sare şi prăjeală. Vor fi dormit un somn greu şi mîlos, dînd din picioare, în REM, rulînd pe sub pleoapele grele secvenţe neverosimile din
Se vor trezi tîrziu, vor bea multe cafele şi vor fuma prea multe ţigări şi nu vor vorbi unul cu celălalt un timp. S-au dus şi vremurile în care erau noi pe lumea asta, cuplu proaspăt care nu putea să lase nevorbite momentele goale şi nu putea să le lase neinterpretate pe cele de stînjeneală. Acum se tace natural, fără fasoane. Mai apoi vor face o listă de cumpărături. Peste săptămîna care trecuse, frigiderul se damblagise, fusese neglijat şi purta în el rămăşiţele unor cine făcute pe sponci, ale unor brînze uitate, dar şi al unor cantităţi masive de lămîi şi dovlecei. Amîndurora le era greu să explice cum de s-au strîns atîtea lămîi şi dovlecei în frigider. Era unul din misterele alea cotidiene pe care nu e indicat să le examinezi prea tare.
Vor cumpăra apoi mult mai mult decît e nevoie. Vor cumpăra o grămadă de prostii pentru că s-a deschis un magazin mai mare şi au adus tot soiul de ciocolate şi alune în coajă iute, şi multe fructe şi legume care au timp să se strice pînă în week-end-ul viitor. După ce vor cumpăra, vor găti. E singura perioadă din săptămînă în care se pot aşeza cumsecade şi pot găti ceva mai complicat decît un bol de paste. Ea va căuta reţete noi, el o s-o ajute să radă şi să mărunţească diverse chestii. Se va strînge un morman de vase. În aceeaşi zi vor face şi curăţenie. Praf, aspirator, găleata cu mop care o să zacă, aşa, într-un colţ al casei, pînă săptămîna viitoare.
Seara de sîmbătă o să tragă de ei să iasă în oraş. Nu s-au mai văzut de multă vreme cu amicii Cutare. Se vor îmbrăca lejer, dar
, ea se va farda; or să arate ca oricare cuplu încă tînăr, gata de o ieşire cu ceva de mîncare şi cu băutură. Or să stea pînă tîrziu în cîrciumă.
Duminica va fi dedicată mahmurelii, vizitelor la părinţi şi unei după-amieze prăvălite iar în faţa televizorului. Mahmurelile încep să devină din ce în ce mai oribile. Au discutat despre asta îndemnîndu-se unul pe celălalt să caute folia cu Nurofen. La douăzeci de ani o făceai lată, iar a doua zi aveai un pic ochii roşii şi erai gata s-o iei de la capăt. Acum, o noapte pierdută şi nedormită te costă vreo două zile de chin. Plus o superbă depresie postalcool care pare că devine din ce în ce mai adîncă odată cu trecerea anilor. Aşa se face că te văd părinţii într-o stare semipermanentă de blegeală şi suferinţă. Duminică de duminică îţi spune maică-ta că poate munceşti prea mult şi că eşti prea slab. (Bănuiesc că toate se uită la copiii lor printr-un soi de lentile care sfarogesc omul şi-l subţiază ca pe-o sculptură de Giacometti.) Tu eşti doar obosit, mahmur şi atins de aripa depresiei care bate dinspre ziua de luni, a cărei umbră întunecată începe să-ţi înnegureze duminica.
Luni va fi îngrozitor. Începe o nouă săptămînă lipsită de spectacol. Nici nu ştii cum trece şi te trezeşti că-i joi, bucurîndu-te că urmează vineri.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
