Lamentările unui desţărat

Publicat în Dilema Veche nr. 583 din 16-22 aprilie 2015
Lamentările unui desţărat jpeg

Agonizînd cotidian în triunghiul

, ne vedem lipsiţi de răgazul văicărelii, îndeletnicire dragă la români. Dacă înlocuim primul cuvînt din triada de mai sus cu „maşina personală“, agonia atinge paroxismul. Experimentez de mulţi ani acest gen de autoflagelare, fără putinţa de a mă sustrage „viciului“. Nu îmi este suficient ce mi-e dat să trăiesc, fire arţăgoasă cum sînt, mai precipit şi eu lucrurile. Şi nu Canada este de vină. 

Îndatoririle profesionale obligîndu-mă să circul în orele de vîrf într-un Montréal sufocat de traficul rutier, parcurg treizeci de kilometri în aproape două ore, mergînd bară în bară pe autostrada 40 Ouest. Camion în faţă – văd prin parbriz numai fierătănii, uşi grele de metal zăvorîte cu lanţuri de care atîrnă lacăte ruginite; camion în spate – văd două roţi imense, deasupra cărora există cu siguranţă o cabină şi un şofer profesionist, care nu poate avea o stare diferită de a mea. Mă uit la unul cu o maşină ca a mea ce rulează pe banda laterală. Fericit trebuie să fie, nu maşină în faţă, nu maşină în spate, peisaj cît vezi cu ochii. Pare a-mi face chiar semne prieteneşti. Tîrziu îmi dau seama că vrea să treacă în faţa mea, neîncadrîndu-se din timp pe bandă, evitînd coada interminabilă pe acest fir de circulaţie. Nu îl las să intre. Dă semne de nervozitate. Începem un „dialog“ între doi surdo-muţi: el îmi arată degetul mijlociu ridicat în sus, într-un gest ale cărui semnificaţii nu trebuie explicate, eu mîrîi cîteva înjurături mai colorate pe care le-am auzit în copilărie de la un cioban care păştea oile pe un izlaz, la o cotitură a Dunării. Ajuns acasă, deschid televizorul şi văd pe TV 5 circulaţia de infern pe străzile Bucureştiului, cu reluări din Zilele Francofoniei. Nu-i chiar rău pe autostrada 40 Ouest, mi-am zis. 

La graniţa americană, într-un week-end, pierd două ore la vamă – timp în care îmi creşte adrenalina –, ştiind că în alte ocazii tranzitarea era o pură formalitate. Ajuns la New York, prietenul meu vrea să-mi arate noua achiziţie, o antenă parabolică pentru recepţionarea unui canal românesc de televiziune. Cîteva reclame, apoi o imagine de coşmar la Vama Nădlac, o coadă al cărei capăt se pierdea la linia orizontului. Nu-i rău nici la frontiera americană, mi-am zis. 

Aştept vacanţele în speranţa unei odihne binemeritate după atîta stres. Ţi-ai găsit! Sînt adîncit şi mai mult în nenoroc. Iarna trecută, eram întins la soare pe o plajă în Mexic, în Golful Banderas. Căldura sufocantă, tăriile din partea locului (tequila, margarita), zgomotul valurilor Pacificului, fiecare sau poate toate la un loc m-au aruncat pradă somnului. Nu aţipesc bine, că un mexican, comerciant de produse artizanale – covoraşe, baticuri, hamace, mărgele –, încărcat ca un pom de iarnă, îmi mătură faţa cu evantaiul lui de mărfuri. Trezit din somn, aproape speriat – mai ştii, mi-am zis, poate vreun tsunami! –, îi înşirui un „pomelnic“ de înjurături începînd cu zeul Quetzalcoatl, amintindu-i de

şi pînă la

grăsana tuciurie care îl aşteaptă seara în patio să-i umfle gologanii agonisiţi peste zi. Credeţi că a întors capul? Nu. Îşi continua neabătut drumul, tăind-o prin nisip, peste cearceafuri şi prosoape, stîrnind mînia tuturor. Nimeni nu-l putea opri, nici o haltă, uitînd şi de posibili clienţi. Cred că şi gheaţa ar fi despicat-o de i s-ar fi ivit în cale, asemeni unui spargător atomic.

Schimb locul vacanţelor: merg în Europa, altă civilizaţie, mi-am zis. Eşec total şi aici. Pe o ploaie torenţială, intru într-un mic restaurant din Lausanne, îmbiat de reclama ce proslăvea calitatea berii fabricate din cireşe, o specialitate locală mult lăudată. Pînă să găsesc un cuier în care să-mi agăţ pelerina, un client, abia intrat, îmi ia scaunul lîngă care îmi lăsasem geanta. Atîta mi-a trebuit! Irascibil cum sînt, mi-a sărit pe loc muştarul. Am ridicat cîrciuma în picioare. Omul, politicos, cerîndu-şi scuze, mi-a returnat obiectul cu pricina, în murmurul dezaprobator al muşteriilor de la o masă vecină. Dezaprobări la adresa mea, bineînţeles. Am terminat berea, ieşind îmbufnat şi promiţîndu-mi să nu mai calc niciodată pragul acestei cîrciumi elveţiene. 

De cîte ori merg la Paris, trag o ocheadă la 21, rue de l’Odéon, adresa unde a locuit Cioran. Dacă nu l-am cunoscut în viaţă, cel puţin să văd casa în care a locuit. Împing poarta grea de stejar de la intrare şi dau să intru în curtea interioară. Un dulău fioros, ţinut cu dificultate în lesă de o maghrebiană, după înfăţişare şi accent, sare la mine. Bănuiesc că tocmai voia să scoată cîinele la plimbare. Interogîndu-mă, îi spun motivul vizitei şi dau să urc scările. Domnul Cioran nu mai locuieşte aici, îmi răspunde printre lătrăturile javrei. Ştiu, i-am răspuns, în anul 1995 s-a „mutat“ în cimitirul Montparnasse. Nu ştiu ce a înţeles din răspunsul meu, cert este că au apucat-o pandaliile. Cine sînt? Ce caut? Ţipă la mine ca o disperată, ameninţîndu-mă că va chema poliţia. Javra începe să latre mai tare, ţinîndu-i isonul. Nu am ce face, renunţ. Am ieşit, trîntind uşa, amintindu-mi vorbele la mînie ale fostului locatar: „Cioara mă-sii!“ 

Voi merge în altă parte, Parisul e plin de locuri memorabile.

minunea arhitectonică, nu mă lasă nepăsător. Ajung aici pe o rută mai ocolită, fără a mai consulta ghidul oraşului, pe care îl purtam în geantă. Bine că am ajuns! Mulţi turişti, majoritatea orientali, fotografiază şi filmează de zor. Găsesc şi eu un unghi numai bun pentru o imagine memorabilă. Scot aparatul de fotografiat, mişcîndu-mă ba la stînga, ba la dreapta, să prind lumina şi unghiul optim. Nu apăs de prea multe ori pe declanşator că un turist japonez, după vorbă, după port, îmi dă involuntar peste mînă şi scap aparatul pe dalele cubice ale caldarîmului. Adio, poze! Ridic aparatul crăpat pe diagonală, apoi îl secer cu privirea pe făptaş. Japonezul, într-un zîmbet cu gura pînă la urechi, cu mîna dreaptă dusă la inimă, uşor înclinat în faţă, pare a-şi cere iertare într-o gestică tradiţional niponă. De tradiţii îmi arde mie?! 

I-am şuierat printre dinţii încleştaţi cîteva „ideograme sonore“ la adresa soră-sii, gheişă la Suzuka (nici nu ştiu dacă avea vreo soră, dacă o fi gheişă, iar numele oraşului nu mai are nici o importanţă), ceva în genul celor strigate de Materazzi lui Zidane. 

Şi atunci, vă întreb, cum să nu-mi vină să strig asemeni acelui disperat: „Opriţi planeta, vreau să cobor!“. Sau găsiţi că ar fi mai înţelept ca eu să mă opresc? 

Emil Belu este scriitor şi locuieşte în Canada. 

Foto: Ralf Treinen (wikimedia commons)

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.