Cum am ajuns în maşina şerifului din California

Publicat în Dilema Veche nr. 581 din 2-8 aprilie 2015
Cum am ajuns în maşina şerifului din California jpeg

„Leacul pentru plictiseală e curiozitatea. Nu există leac pentru curiozitate.“  (citat atribuit lui Dorothy Parker) 

Pe la 5 dimineaţa, ne-a trezit o lumină puternică şi un ciocănit în geam. Dormeam într-o dubă pe care-o numeam

(Marele Roşu), care aparţinea prietenei mele Bridget. Prima mea reacţie a fost să ignor agitaţia şi să-mi continui somnul. Bridget însă era panicată şi pînă la urmă m-am speriat şi eu. Eram lîngă San Diego, aproape de graniţa dintre Statele Unite şi Mexic. Cînd Bridget a deschis geamul, am zărit insigna şerifului şi am răsuflat uşurată – măcar musafirii nepoftiţi nu erau traficanţi de droguri. 

Un bărbat înalt, îmbrăcat în uniformă şi cu pălărie bej, ne-a spus să ne dăm jos din maşină şi să-i arătăm actele de identitate. „Aveţi ceva ilegal în maşină? Droguri, arme?“ Da, Bridget avea un pistol, dar asta nu era nimic neobişnuit în partea aia a lumii. Problema era că pistolul ei era încărcat şi în California, faţă de alte state, trebuie să ţii pistolul într-o casetă şi gloanţele într-o altă casetă. Eu habar n-aveam că asta era o problemă şi ea îşi dădea seama pe măsură ce era interogată.

Mi-era frig cît am fost ţinută afară, frustrată că am fost trezită din somn, dar şi imaginîndu-mi o scenă în care sînt deportată. Le-am cerut poliţiştilor care percheziţionau duba să mă lase să-mi iau un pulover din maşină, însă ei mi-au răspuns că nu puteau face asta, dar că era în regulă să aştept în maşina lor. Şi aşa m-am pomenit pe bancheta din spate a maşinii şerifului, de unde nu aveam cum să ies decît dacă cineva îmi deschidea uşa pe dinafară. Locurile din faţă erau separate prin gratii de cele din spate, iar bancheta era acoperită de un plastic tare pe care cine ştie cîţi infractori se perindaseră înainte de a ajunge la închisoare. 

Bridget a primit o amendă (maşina era parcată neregulamentar) şi a fost chemată la tribunal să răspundă pentru incidentul cu arma pe care, în acea zi, am văzut-o pentru prima şi ultima dată. Înainte de Crăciun, avocata ei mi-a cerut să-i trimit o scrisoare în care să descriu întîmplările acelei nopţi şi să dau detalii despre Bridget. Nu ştiu cum a fost procesul, dar am văzut poze cu ea pe Facebook mîngîind un cangur în Noua Zeelandă. Aşa că îmi închipui că a mers bine. 

Mi-am dorit o pauză de la viaţa mea aşa cum era. Aveam nevoie să respir un alt aer, să mă plimb prin locuri îndepărtate, să văd ceva nou şi să fac ceea ce îmi doream să fac, dar tot amînam – să scriu. Ideea unei excursii în Statele Unite a pornit ca o idee, o frază aruncată într-un e-mail, peste care am clădit cu discuţii, planuri, căutări pe Google, economii şi o viză de turist. 

Aproape în fiecare zi mă gîndeam la itinerariu şi la toate lucrurile pe care voiam să le fac: să merg la Marele Canion, să înot în Oceanul Pacific, să ascult jazz în New Orleans, să ajung pe autostrăzile alea pe care le-am văzut în filme, care se întind peste sute de kilometri de deşert. 

După aproape un an de pregătiri, am încărcat rucsacul împrumutat de la un prieten cu haine de vară şi mici cadouri şi am plecat către aeroport. Am lăsat Bucureştiul în urmă: oameni, blocuri, trafic – toate îmi deveneau străine. 

Marele Canion, Vegas şi Thanksgiving 

Am aterizat în Chicago, unde am stat cîteva cîteva zile. Am plecat apoi către Indianapolis – acolo s-a născut Kurt Vonnegut, unul dintre scriitorii mei preferaţi. Am continuat către Bloomington, Indiana, un orăşel universitar în care cele mai frumoase case aparţin fraternităţilor studenţesti. De acolo, am ajuns cu trenul în New Orleans, unde am stat mai mult decît îmi propusesem. Cum să pleci atunci cînd eşti înconjurat de artişti prietenoşi adunaţi de pe tot globul? 

Apoi am luat trenul prin sud, către New Mexico, unde m-am întîlnit cu Bridget, ce tocmai îşi terminase sezonul de lucru. O cunoscusem pe Bridget cu un an înainte, cînd vizitase Bucureştiul. Mă impresionase mult viaţa ei: şase luni pe an stingea incendiile din rezervaţiile naturale americane alături de echipajul de pompieri din care făcea parte, iar cealaltă jumătate a anului o petrecea călătorind şi participînd la triatloane. Se antrena în fiecare zi şi avea poveşti despre cum întîlnise lupi în timp ce alerga prin pădure. Nu se speriase, ţipase la ei şi lupii o lăsaseră în pace. 

Din New Mexico am pornit cu duba ei într-un tur al parcurilor naţionale: Marele Canion de pe rezervaţia indienilor Navajo, Monument Valley unde se filmau westernurile, Valea Morţii, atît de aridă încît toate plantele păreau uscate. 

Am trecut pe la cazinourile din Las Vegas şi ne-am continuat drumul către coasta californiană, unde s-a întîmplat să ne întîlnim cu şeriful. Apoi am pornit către nord, spre Idaho. Am stat trei săptămîni în Genesee, un orăşel de aproape 1000 de locuitori. Acolo am locuit la un cuplu de bibliotecari pe care îi cunoscusem acum cîţiva ani, tot în Bucureşti. Începuserăm o conversaţie din întîmplare pe lîngă Gara de Nord, dar care continuă pe e-mail şi astăzi. În Idaho, am învăţat diferenţa dintre un pistol şi un revolver, am urcat pe şaua unul cal indian, am compus scrisori la maşina de scris şi am făcut gimnastică cu doamnele de la clubul pensionarelor. Mă străduiam să ţin pasul cu ele, nu era uşor să fac aerobic şi să vorbesc simultan. În timpul primei ore de gimnastică, aflam tot ce se petrecea în comunitate, cine se mai căsătorise, cum mai mergeau afacerile, ce reparaţii se mai fac. În schimb, eram chestionată despre viaţa în România, despre Transilvania, despre Ceauşescu.

Am trecut mai apoi prin Oregon, Washington, Montana, Dakota de Nord şi New York. La sfîrşitul excursiei, m-am întors în California, unde mă invitaseră Lia şi Steve. Acolo am petrecut cu o gaşcă de români şi americani – de Ziua Recunoştinţei, pe lîngă curcanul umplut, era şi un castron cu salată de vinete. Îmi scăldam picioarele în Pacific, gîndindu-mă la frigul ce mă aştepta în Bucureşti la întoarcerea din decembrie. 

Necunoscuţi prietenoşi şi coincidenţe minunate 

În cele trei luni de călătorie, am plătit doar pentru două nopţi de cazare. În rest, am stat la prieteni şi la familiile şi prietenii lor. Simţeam un amestec de curiozitate, emoţie şi recunoştinţă atunci cînd oameni care nu mă cunoşteau mă primeau în casele lor şi mă lăsau să trag cu ochiul în viaţa lor personală. În România, nu făcusem niciodată asta.

Mi-am dat seama că un buget redus de călătorie poate fi un lucru bun – te împinge să fii mai deschis, să accepţi generozitatea celorlalţi şi să ai încredere în ei. 

În lunile dinaintea plecării am economisit crunt: am plecat din apartamentul închiriat şi m-am mutat pe canapeaua unor prieteni, am renunţat la ieşirile în oraş, la haine noi, la alte planuri de călătorii prin Europa, am mers cu bicicleta şi m-am zgîrcit la bani de cîte ori aveam ocazia.

Viza a fost probabil cea mai stresantă parte din pregătiri. Există o părere generală că viza pentru a călători în SUA e foarte greu de obţinut şi trebuie să aduci cu tine acte care să dovedească că ai un loc de muncă, proprietăţi sau altceva care să te ţină în ţară. Cu toate acestea, mie nu mi s-a cerut nici o adeverinţă, iar întrebările de la interviu au fost rezonabile: ce lucram, care era planul meu de călătorie şi cum aveam de gînd să mă întreţin în perioada cît eram plecată. 

Am pornit în această călătorie singură. Am vrut să-mi dovedesc că mă pot descurca pe cont propriu, mi-am dorit libertatea de a decide ce să fac cu timpul meu şi spaţiu ca să reflectez şi să scriu. 

Mi s-a întîmplat să mi se facă dor de casă şi să-mi doresc pe cineva cunoscut aproape, însă un somn bun, o plimbare sau cîteva pagini de jurnal mă ajutau să trec peste asta. Cînd eram singură, eram mai receptivă la ce se întîmpla în jurul meu, însă de-a lungul călătoriei am întîlnit mulţi oameni care mi-au arătat lucruri pe care nu le-aş fi văzut altfel. 

Călătoria mi-a fost presărată cu coincidenţe minunate. Dintre toate, o să vă povestesc una din New York. Am stat într-o casă în Brooklyn cu nouă oameni şi două pisici. Patrick Farell era persoana mea de legătură, un acordeonist foarte talentat care a vizitat ţara în mai multe rînduri. Ajunsesem la el printr-un şirag de oameni şi i-am spus cît de impresionată sînt că m-a invitat să stau o săptămînă în casa lui, chiar dacă nu mă cunoştea. Mi-a povestit că, de cîte ori a vizitat România, a fost primit foarte bine şi că, prin venirea mea, vedea ocazia să ajute la rîndul lui. 

Patrick m-a dus în vizită la Jake Shulman Ment şi Eleonore Weill, un cuplu de artişti tineri care au stat pentru o vreme în România şi, dintre toate oraşele noastre, au locuit chiar în Botoşani, oraşul meu natal. Au învăţat acolo limba română, au aflat despre vechea comunitate evreiască şi au cîntat alături de Rapsozii Botoşanilor. După un mic dejun cu clătite americane, Patrick, Jake şi Eleonore şi-au acordat instrumentele, acordeon, vioară şi fluier, şi au început să cînte nişte muzică veselă de-acasă. Mi s-a părut ireal cum, atît de departe de România, auzeam muzică de la noi. M-a uimit cum muzica noastră tradiţională, pe care am ignorat-o la atîtea nunţi, era atît de apreciată în State. 

Înainte de asta, în New Orleans, l-am cunoscut pe David Symons, un alt acordeonist care mi-a spus şi el cît de mult îi place muzica tradiţională românească şi care interpreta „hore“ alături de formaţia sa, The Salt Wives. 

Ce m-a impresionat cel mai mult la peisajul american au fost distanţele mari. Ore petrecute în metrou sau maşină pentru a ajunge dintr-o parte a oraşului în cealaltă. Zeci de kilometri parcurşi în fiecare zi pentru cumpărături sau pentru a merge la lucru. Zile pe tren, de la o coastă a ţării la cealaltă. Redau un scurt fragment de jurnal, scris în timpul călătoriei cu trenul prin Texas:  

Sînt pe tren de mai bine de 24 de ore. Am dormit mai tot timpul, iar atunci cînd nu dormeam mîncam, citeam sau scriam în jurnal. Scaunele sînt foarte confortabile şi se întind într-un pat comod. Cînd m-am trezit, la 8 dimineaţa, şi m-am uitat pe geam, nu-mi venea să cred. Afară era nimic, deşertul. Nisip, tufe mici şi un soare mare pe cer. 

„Can I have your attention, please!“, se aude prin difuzoare. „Pentru a afla mai multe despre regiunea prin care trecem, uitaţi-vă în stînga voastră… Se uită toată lumea în stînga? Asta-i Texas… Acum uitaţi-vă în dreapta – mai mult Texas. Aşa că veniţi la bar să beţi o cafea, nu veţi rata nimic, decît un pic de Texas.“ 

Manuela Boghian este editor pentru clinica scoţiană Castle Craig şi scrie pe www.manuelaboghian.ro. 

Foto: M. Boghian

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

oana roman (2) jpg
Probleme de sănătate pentru Oana Roman. Cum se simte acum și ce a făcut fiica ei cât a stat pe patul de spital
Oana Roman a dezvăluit cu ce probleme de sănătate se confruntă și de ce a ajuns la spital. Fiica ei nu a vrut să o lase singură
salata de zuchini jpg
Salată de zucchini, prospețime și savoare în farfurie
Salata de zucchini se prepară ușor și este ideală pentru un prânz sau pentru o cină delicioasă.
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare
Impozitul pe locuințe nu va fi calculat la valoarea de piață din 2027. Nazare: „Au fost foarte multe zvonuri care au indus panică”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că impozitarea locuințelor și a altor proprietăți la valoarea de piață va fi amânată și nu va fi aplicată din 2027.
tiktok shutter1 jpeg
TikTok, acuzat de UE că provoacă dependență și afectează sănătatea mintală. Compania riscă o amendă uriașă
Autorităţile de reglementare din domeniul tehnologiei din UE au acuzat vineri platforma de social media TikTok că a încălcat regulile blocului privind conținutul online, solicitându-i să remedieze așa-numitul efect „rabbit hole” al sistemului său de recomandări.
Cumpărături într-un supermarket din București FOTO Shutterstock
Ministrul Agriculturii vrea o intervenție a Guvernului asupra prețurilor. Ce măsură propune
Ministrul Agriculturii caută o soluție pentru creșterea consumului, pe fondul presiunilor economice și al dificultăților cu care se confruntă industria alimentară. Florin Barbu spune că este nevoie de o intervenție care să încurajeze cumpărăturile și să susțină producătorii.
Prințul Marco și Gabriella
Soacra a făcut-o praf pe ispita Gabriella de la Insula Iubirii: „Se conectează mereu și oriunde de bărbați”
Mama Biancăi Ghiurcă a lansat un comentariu acid la adresa Gabriellei, ispita de la Insula Iubirii, după apropierea acesteia de Marco.
Marine Le Pen FOTO EPA-EFE
Înfrângerea republicanilor lui Trump, lecție și oportunitate pentru Marine Le Pen în Franța. Nemulțumirea alegătorilor față de costul vieții amenință guvernele europene
Din Statele Unite până în Europa, criza costului vieții devine un factor decisiv în competițiile electorale. Eșecul republicanilor lui Donald Trump oferă o lecție pentru liderii europeni, dar și o oportunitate politică pentru formațiunile populiste de dreapta, în special pentru Marine Le Pen.
franta proteste elevi jpg
Generația Z iese în stradă și pune presiune pe guverne. Ce îi nemulțumește pe tinerii din întreaga lume
Tinerii din Generația Z, cu vârste cuprinse aproximativ între 14 și 29 de ani, devin o forță tot mai importantă în politica mondială, organizând proteste împotriva corupției, autoritarismului și inegalităților sociale.
capre Tokyo captură Facebook jpg
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Două capre au primit o misiune neobișnuită în centrul Tokyo-ului: să scape de buruieni. „Angajate” de o companie feroviară japoneză, Nagi și Pokke au devenit rapid cele mai simpatice lucrătoare din cartier și vedete pe internet.