Apogeul Google. Sau dincolo de el?

Acum vreo 15-16-17 ani, admiram pentru prima oară simplitatea paginii de căutare Google, prin opoziţie cu Lycos şi Metacrawler, cele două motoare de căutare pe care le folosisem pînă la apariţia invenţiei lui Larry Page şi Sergey Brin. Internetul e în multe privinţe misterios, dar mai ales în privinţa modului cum se schimbă sub ochii noştri, suficient de încet încît să nu ne dăm seama punctual de asta, dar suficient de repede încît, în anumite momente, să ne trezim luaţi prin surprindere. Cam în acest mod, Google a ajuns probabil la apogeul dominaţiei online. Dar, în acelaşi timp, unele lucruri încep să scîrţîie. 

Internetul de azi, aproape numai Facebook,

-uri şi aplicaţii de mobil pentru nou-veniţii puberi sau, dimpotrivă, sexagenari, era cu totul altfel înainte de apariţia Google. Motoarele de căutare erau construite pe principii mult mai simple, precum frecvenţa cuvîntului căutat în pagini – care dădea puţine indicaţii despre relevanţa sau calitatea acestora. Totul era mult mai colorat, dar în acelaşi timp mai disfuncţional şi din topor: diferitele bucăţi din care erau făcute paginile nu se prea potriveau între ele, la fel cum nici paginile unui site nu semănau întotdeauna unele cu altele, site-urile nu se potriveau cu browser-ele, programele cu care le vizitai, iar diferitele maţe care ieşeau din calculator şi componentele periferice alcătuiau şi ele o lume granulară, greu de potrivit. 

Deşi azi pare rudimentar, primul logo Google a fost o revoluţie, aşezat pe pagina albă aşa cum este şi astăzi, într-un gest minimalist. S-a întîmplat prin 1998, iar interfaţa simplă se potrivea perfect cu sloganul care a făcut carieră:

adică

Page şi Brin aveau să-l explice peste cîţiva ani în sensul obiectivităţii şi imparţialităţii rezultatelor de căutare, în care nimeni nu putea plăti pentru a fi prezent. 

În cîţiva ani, Google devenea sinonimul coolness-ului online. Gmail-ul era lansat în beta în 2004, oferind nu numai o interfaţă care făcea de ruşine competiţia, ci şi un spaţiu de stocare incredibil pentru vremea respectivă, 1 GB. În primii ani, serviciul a fost disponibil numai pe bază de invitaţii; deşi în beta, funcţiona fără cusur şi, posibil, principiul invitaţiilor a funcţionat mai degrabă ca marketing, creînd o barieră care transforma Gmail-ul într-un serviciu gratis, însă rîvnit.

Dar acest articolaş nu-şi doreşte să fie o istorie a Google, aşa că sărim, repede, cîţiva ani, peste multe alte inovaţii şi peste creşterea abruptă – financiară, dar şi pe scara

-ului – a Apple. Sîntem în 2008, la lansarea Android, iar atunci cînd apare primul telefon cu acest sistem de operare, revoluţionarul iPhone este deja de un an şi mai bine pe piaţă, aşa încît comentatorii avizaţi, dar şi utilizatorii, nu au fost foarte impresionaţi, din primul pas, de interfaţa mai stîngace şi telefoanele foarte diferite, calitativ şi estetic, pe care Android a început să ruleze. 

Departe de minimalismul iniţial, Google era la acel moment una dintre cele mai puternice companii de tehnologie din lume, alimentată mai ales de veniturile din AdSense, sistemul de reclamă contextuală lansat în 2003. 

Android a devenit ulterior cel mai răspîndit sistem de operare pentru mobile din lume, deşi veniturile pe utilizator pe care le aduce sînt mult mai mici decît cele ale elitistului iOS, al telefoanelor şi tabletelor Apple. Momentul e însă cel în care schimbarea de paradigmă a Google a devenit clară: dintr-un inovator utopic, se transformase într-o maşinărie de făcut bani, lucru consfinţit în 2014, cînd devenea cea mai mare companie de tehnologie din lume, cu o valoare de 158 de miliarde de dolari. 

Ceea ce ne aduce în prezent, un prezent în care Mashable, unul din cele mai vizibile site-uri despre tehnologie, titrează: „Google are un an prost“. Seth Fiegerman, autorul articolului, povesteşte despre diferitele rateuri din ultimii ani, de la Google Plus, reţeaua care a încercat, dar nu a reuşit să concureze Facebook, la Google Glass, ochelarii-minune retraşi de pe piaţă pentru ameliorări. Fiegerman mai aminteşte de disputa cu Uniunea Europeană din motive de concurenţă neloială, scăderea procentuală a veniturilor din reclamă pe dispozitive mobile (un domeniu de mare viitor) şi altele.

Undeva, pe parcurs, celebrul

fusese abandonat. În 2013, într-un interviu oferit postului National Public Radio, Eric Schmidt, CEO-ul companiei, recunoştea că sloganul fondatorilor Page şi Brin i s-a părut stupid la început, fiindcă

nu era clar identificat.

Desigur, Google a devenit şi rămîne un gigant al tehnologiei, care continuă să inoveze. Dar, ironic, majoritatea banilor vin, contrar principiului

exact din vînzarea şi cumpărarea unor link-uri şi cuvinte, chiar dacă asta se numeşte reclamă. 

Cum să devii un Nimeni